Prima pagină / Lucruri / Cultură

Cultură

Oameni și visuri realizate: Valentin Dodică
22.11.2016
Visul realizat al lui Valentin Dodică implică rafinament, multă muncă, răbdare, gânduri și idei materializate frumos în sculptură. Realizările acestuia de datorează în mare măsură unui profesor excelent, care a știut să-i pună o bază bună încă din anii de liceu. O perioadă sculptorul moldovean a locuit în România, însă deja de patru ani, împreună cu familia se află în Anglia. Aici și-a deschis și un atelier, unde sculptează cele mai alese lucrări.
    
Ambasadorul Bibliotecii, Daniel Vodă, intră în cărți
16.11.2016, 09:50
Daniel Vodă, care este unul dintre Ambasadorii Bibliotecii - titlu conferit de către Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova, mărturisește că lectura ne ajută să reușim, iar intâlnirea cu o carte potrivită „poate fi calificată ca fiind un succes”.
(Video) „Când se termină copilăria” din „VINIL”, citit de Tamara Berzoi
15.11.2016
„Copilăria se termină atunci când începem să ne tăiem singuri unghiile. Şi nu ne mai obligă nimeni să ne spălăm pe dinţi, dar noi o facem. Copilăria se termină atunci când înţelegem că Moş Crăciun este tata. Când încetează să ne bucure obiectele şi aşteptăm bucurii de la oameni din jurul nostru, care sunt tot mai puţini – atunci se termină copilăria...”, spune Igor Guzun în cartea „VINIL”, citit de vocea de aur Tamara Berzoi.
    
„Fata m-a întrebat ce să-mi aducă. „O carte”, am zis”: un text emoționant de Valeriu Turea
03.11.2016, 11:28
„Relaţia mea cu câţiva dintre clasicii literaturii române a fost, oarecum, palpabilă”, mărturisește diplomatul Valeriu Turea într-un text despre care cititorii au exclamat: „Ce frumos!”
Alina Palamarciuc, moldoveanca care a cucerit Portugalia prin picturile ei
06.10.2016
Arta pictoriței Alina Palamarciuc este expresia dorinței de comunicare cu iubitorii de frumos. Astfel ne invită artista în fața picturilor sale redate cu multă pasiune și specific energetic. Are un talent care s-a așezat de ceva timp în sufletul ei, reușind să adune în palmares peste 50 de lucrări pictate cu har și delicatețe.
    
(Galerie foto) „Ultimul Aureliu Busuioc” la Librăria din Hol
07.09.2016, 15:40
O expoziție de fotografii a apărut în aceste zile la Librăria din Hol. Galeria realizată de Roman Rybaleov este intitulată „Ultimul Aureliu Busuioc” și cuprinde fotografiile aristocratului scriitor.
5 femei celebre care au dus faima Moldovei peste hotare
04.08.2016
Femeile pot schimba lucrurile în societate, acest fapt este demonstrat și de către cinci doamne din Moldova, care au ajuns a fi celebre prin intermediul activităților pe care le-au realizat. Meritele lor se regăsesc și în Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova, scrisă de către Denis Roșca.
    
„Bună seara, oameni buni”, o nouă melodie pozitivă a interpretei Stela Botez
02.08.2016, 09:56
Interpreta de muzică populară Stela Botez a lansat recent melodia „Bună seara, oameni buni”, în colaborare cu Orchestra Lăutarii. Atât cântecul, cât și videoclipul inspiră pozitiv, fiind o dedicație pentru oamenii care-și petrec viața frumos și pentru cei care iubesc muzica neamului.
10 curiozități despre 10 personalități din Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova
21.07.2016
„Nasc și la Moldova oameni!”, spunea Cantemir. Această expresie ar fi plauzibilă și celor 10 curiozități despre 10 personalități din Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova, autor Denis Roșca. Campioni mondiali la dans, artiști de operă, militari, savanți – adevărate personalități care ne-au dus faima la nivel internațional.
    
La 23 de ani, Galina Ciubotaru predă lecții de limbă română studenților arabi de la USMF „Nicolae Testemițanu”
08.07.2016, 10:50
Galina Ciubotaru este tânăra profesoară, care la 23 de ani a ajuns să-i învețe pe studenții arabi și indieni limba română. Aici, studenții însușesc terminologie medicală, învață cum să discute cu pacienții și chiar cum să se descurce în societate. Galina a terminat Facultatea de Litere, USM, iar în prezent face și masteratul în cadrul aceleași facultăți.
(Video) 1800 istorii de succes. Denis Roșca a lansat Cartea de Aur a Basarabiei și Republicii Moldova
27.05.2016
1800 de biografii într-o singură carte. Adunate de-a lungul unei munci de patru ani, au fost compilate de către autorul Denis Roșca în Cartea de Aur a Basarabiei și Republicii Moldova, singura de acest gen în țara noastră.
    
Maria Jucov: „Prin intermediul artei evoluezi în direcția în care te conduce sufletul”
04.05.2016, 09:51
„Arta e sublimă, ea vine din suflet”, spune Maria Jucov, profesoară de ed. plastică și ed. tehnologică de la Liceul Teoretic „Ștefan Holban” din com. Cărpineni, Hâncești. Împreună cu discipolii reușesc să impresioneze prin stil și culoare, începând de la cele mai simple schițe redate cu creionul simplu, până la picturi realizate pe mătase.
Gheorghe Țărnă: „Toporaș este prima galerie care promovează artiștii născuți în Moldova la nivel internațional”
28.04.2016
Intenția Galeriei Online de Artă Toporaș este ca artiștii plastici născuți în Moldova să fie recunoscuți internațional, inclusiv și la noi acasă.
    
25 de lucruri curioase din corespondența copiilor cu Albert Einstein
22.04.2016, 23:10
Scrisorile copiilor sunt tot timpul emoționante, mai ales când sunt adresate unei celebrități. Se știe că lui Einstein îi erau dragi copiii și mulți dintre ei au simțit această afecțiune, așa că n-au ezitat să-i scrie ani de-a rândul. Unele întrebări interesante, curiozități și sfaturi preluate din corespondența dintre copii și Albert Einstein l-au sensibilizat.
„Trăiește viața cu un scop”: 7 secrete de leadership de la Hillary Clinton
22.04.2016
Hillarry Clinton este recunoscută în lumea întreagă pentru spiritul ei de conducător. Considerată liderul cu cea mai mare perseverență și cu rezerve incredibile de energie, se mai remarcă prin numeroase lecții de succes, ce pot fi descoperite în cartea: „Hillary Clinton. Secretele de leadership” scrisă de Rebecca Shambaugh.
    
Cărți publicate în Republica Moldova în anul 2015
08.04.2016, 11:11
Stiripozitive.eu a aflat de la Camera Națională a Cărții a Republicii Moldova câte cărți și broșuri au fost publicate în anul 2015.
„Și plec râzând de propria durere”: 11 citate In Memoriam Constantin Andrei
22.03.2016
„Tata poate să scrie cărţi cât pentru o întreagă bibliotecă naţională. Tata credem că a citit toate cărţile de la biblioteca naţională”, spun fiicele jurnalistului Constantin Andrei, plecat în lumea celor drepți în aceste zile. Ziarist, pedagog și cineast prin vocație și preocupări, Constantin Andrei a trăit luminos, cu încrederea pe care a mărturisit-o în ultima sa carte - „Nu-i greu să mori în vremea asta / Cu mult mai greu e să trăiești”.
    
Ce melodii erau hituri în zilele în care s-au născut Dan Bălan, Ion Suruceanu, Geta Burlacu și alți 15 artiști din Moldova
09.03.2016, 15:27
Echipa Stiripozitive.eu a căutat și a găsit ce melodii erau hituri în zilele în care s-au născut Dan Bălan, Ion Suruceanu, Nicolae Botgros, Geta Burlacu, Pavel Stratan și alți 13 artiști din Moldova.
INFOGRAFIC | Personajele lui Ion Creangă. Le-ai numărat vreodată?
01.03.2016
Cu ocazia zilei sfătosului bunic din Humuleşti, la 1 martie, echipa Stiripozitive.eu s-a pus pe răsfoit şi pe recitit poveştile şi povestirile lui Ion Creangă. Scopul? Să vedem numărul aproximativ de personaje din opera prozatorului. Câte o fi oare în total?
    
Top 15 cărţi cu cele mai multe personaje
22.02.2016, 17:56
Câţi eroi o fi având „Un veac de singurătate” al lui Gabriel García Márquez şi câte nume sunt oare menţionate în „Shogunul” lui James Clavell sau în „Urzeala tronurilor” de George R. R. Martin? Multe. Sau prea multe. Lovereading.co.uk a creat, iar Stiripozitive.eu a dat expresie în limba română unui clasament al cărţilor de ficţiune cu cele mai multe personaje, ca să avem nişte răspunsuri dacă, eventual, ne întreabă despre asta Marcel Spătaru în emisiunea „Erudit cafe”.
1

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.