Prima pagină / Oameni / Stil de viaţă  /  (Video, foto) Dansul coregrafului Valeri Burlacu a ajuns la majorat

(Video, foto) Dansul coregrafului Valeri Burlacu a ajuns la majorat imprimare

29.04.2015  

Valeri Burlacu de săptămâna trecută nu mai este burlac, dar nu despre aceasta vom vorbi în materialul ce urmează, ci despre dansul care îi este pasiune de mai mult de 18 ani. De 5 ani, Valeri Burlacu învață copiii, tinerii şi adulţii să danseze. De Ziua Internațională a Dansului el ne-a povestit despre primii lui pași în ritm de dans, despre reușite și despre discipolii cu care se mândrește.

Votează: 5.0/5 (3 Voturi )

„La vârsta de 10 ani am început și eu să fac primii pași în dans, unde corect, unde incorect. În schimb, asta mi-a dat un foc foarte mare, o flacără, care m-a dezvoltat, mi-a arătat drumul dansului cu ochi mai clari peste 4-5 ani. Țin minte primele amintiri din copilărie, din Căușeni, din orașul unde m-am născut. Doamna Larisa a fost prima mea profesoară, dumneaei ca un coregraf, m-a îndrumat să continui dansurile mai departe”, zice Valeri Burlacu.

Ziua Internationala a Dansului

Valeri Burlacu are peste 150 de discipoli. Cel mai mic are trei ani, iar cel mai mare discipol are 46 ani.

Ziua Internationala a Dansului

„Pe parcursul a trei ani, noi am acumulat foarte multe medalii, diplome, dar și cupe. Ne bucurăm foarte mult, deoarece la început, când eram mai mici, la primul nostru concurs nu câștigam medalii, dar câștigam jucării. Noi ne bucurăm de aceste merite, de aceste succese, iar în viitor sperăm să avem și mai multe, chiar să ne facem o carieră în acest domeniu”, spune Veronica Tanas, discipola coregrafului Valeri.

Ziua Internationala a Dansatorului

Ziua Internationala a Dansului Ziua Internationala a Dansului Ziua Internationala a Dansului Ziua Internationala a Dansului Ziua Internationala a Dansului Ziua Internationala a Dansului Ziua Internationala a Dansului Ziua Internationala a Dansului Ziua Internationala a Dansului
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.