Prima pagină / Oameni / Stil de viaţă  /  Grigori Snigureac: „Fiecare cartelă primită îmi amintește de o persoană anumită”

Grigori Snigureac: „Fiecare cartelă primită îmi amintește de o persoană anumită” imprimare

18.04.2019  

Grigori Snigureac, actualmente maestru de lumini la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe lângă munca zilnică are o pasiune mai neobișnuită — de a colecționa cartele telefonice și carduri bancare.

„Pasiunea a apărut spontan, când eram mic, aveam 7-8 ani, am primit de la tatăl meu câteva cartele de peste hotare, însă nu am fost atât de atras de acestea. Iar după ceva timp, mai primisem câteva cartele, am văzut că unii prieteni și vecini de ai mei colecționează și am zis să încerc și eu. Am început să facem schimb cu prietenii, iar de aici a luat start pasiunea și plăcerea de a colecționa aceste cartele.”

Grigori susține că în ultima perioadă colecția s-a mărit cu un număr considerabil de cartele, având în posesie peste 700 de exemplare din 24 de țări.

„Fiecare cartelă are o istorie aparte, de aici apare și motivul de ce prefer să le primesc cadou sau să fac schimb, dar nu să le cumpăr. Cartelele care le primesc în dar sau care le obțin prin schimb îmi aduc aminte de o persoană anumită. Am prieteni care mi le aduc de peste hotare (Dubai, China, Croația, etc.) și atunci când găsesc cartela în colecție îmi amintesc de persoana care mi-a oferit-o.”

„Sunt colecționari care se specializează numai pe cartele telefonice sau bancare, eu însă colecționez orice tip de cartelă fie aceasta telefonică, bancară, sau discount. În comparație cu Republica Moldova, peste hotare acestea sunt mai variate și chiar neobișnuite.”

După spusele lui Grigori, unul dintre cele mai importante criterii este ca exemplarul din colecție să nu fie valabil pentru că, după cum spune acesta, dorește să evite ideile de speculații.

„Când au apărut mai multe cartele, încerc să le repartizez după tematică. La moment le-am repartizat doar pe țări însă pe viitor planific să le aranjez după tematică și anume sportivă, religioasă, cu peisaje, am și cartele din Germania pe care sunt reprezentate opere de artă, iar pe verso sunt date despre lucrarea respectivă, ceva foarte interesant după părerea mea.”

„Când eram mai mic țin minte că mi-a căzut cu tronc o cartelă a unui prieten și atunci i-am propus să facem schimb sau chiar să o cumpăr, ca până la final să dau în schimbul acelei cartele 50 de ale mele.”

„La moment tind să obțin cartele care sunt mai vechi, până la anul 1990 pentru că cea mai veche cartelă din colecția mea este din 1994 din Croația.”

„Când am început să colecționez tindeam spre numărul de 50 de cartele, după care la 100, 500. La moment am 700 și mi-am propus să am în colecție 1000 de cartele, pe care sper anul acesta să le adun pentru că am deja o listă bună de prieteni care mi-au promis că odată ce se întorc în țară, vor contribui, așa să zicem, colecției mele.”

„Am din România foarte multe cartele interesante și din Germania care reprezintă atât opere de artă cât și oameni celebri. Păcat că la noi în Republica Moldova nu prea se obișnuiește să fie cartele mai originale.”

Pentru a arăta lumii întregi colecția cu care Grigori se mândrește, acesta a creat și un profil de Facebook unde publică cu regularitate noile achiziții.

Reporter: Ana Fomov 
Imagini: Alex Gurduza 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.