Prima pagină / Oameni / Stil de viaţă  /  Ecaterina Taran: „Nu am crezut că un examen de diagnostică are atât de multe etape”

Ecaterina Taran: „Nu am crezut că un examen de diagnostică are atât de multe etape” imprimare

23.05.2019  

Ecaterina Taran este o tânără studentă la Facultatea de Optometrie apărută doi ani în urmă la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie din Moldova. Este o studentă ambițioasă, interesantă, inteligentă și se conduce după motoul „Totul are un sfârșit, greutățile vin și pleacă”. A luat locul întâi la o lucrare cu tematica „Medici specialiști în Optometrie” prezentată într-o sesiune de comunicări științifice a studenților din această universitate.

 

— Facultatea la care înveți este una nouă. Ce îmi poți spune despre facultate?

 — Facultatea mea este un proiect lansat împreună cu Universitatea din Norvegia. Studiile sunt organizate în baza unui curriculum special. De asemenea studenții fac ore de practică în Norvegia, iar specialiștii care urmează să absolve această facultate sunt o combinație între medic oftalmolog și optician. Activitatea de bază a noilor specialiști ține de examenul ocular și asamblarea ochelarilor și lentilelor de contact. Nu suntem medici oftalmologi, respectiv nu putem face intervenții chirurgicale și nici să prescriem medicamente.

 

— Ce te-a motivat să alegi această facultate?

— De mic copil visam să devin medic. Studiile la aceasta facultate durează 4 ani, și asta m-a motivat să devin un bun specialist într-o durată mai mică de timp. Am ales această facultate pentru ca sunt o fire emotivă și pentru mine se potrivește, deoarece nu exista pacienți pe cale de moarte. 

 

— Ce te-a impresionat la orele de practica?

— La orele de practice din Norvegia mi-a plăcut foarte mult să descopăr orizonturi noi. Nu am crezut că un examen de diagnostică are atât de multe etape pentru a depista problemele în fizioterapia ochilor. Alt moment care mi-a plăcut a fost stagiul de practică privind asamblarea ochelarilor, care s-a dovedit a fi un proces impresionant, din două lentile apare o pereche de ochelari, care urmează să ajute pe cineva să vadă mai bine.

 

— Care a fost cel mai interesant moment la facultate?

— Cel mai interesant moment a fost când am examinat fundul ochiului cu ajutorul oftalmoscopului, este ceva uimitor.

 

— Ce activități ai în afara orelor?

— În marea majoritate a timpului călătoresc, pentru că îmi place să cunosc oameni noi, lucruri și tradiții. Am în plan să călătoresc prin toată Europa.

 

— Ce schimbări ai vrea pe viitor în domeniul optometriei?

— Vreau ca tinerii specialiști să fie priviți cu mai multă seriozitate. Optometristul ar trebui sa fie primul specialist, de fapt, căruia i se adresează un pacient cu probleme oculare. Aș dori asta sa fie implementat și la noi în țară.

 

— Ce păreri ai despre munca profesorilor?

— Profesorii noștri sunt medici oftalmologi la spitalul „Sfânta Treime” din Chișinău. Au trecut cursuri de optometrie, și sunt versați în domeniu. Le este greu, fiind prima generație de profesori specialiști în așa domeniu, dar cu răbdare vom avea succes împreună.

 

— Care este rețeta succesului?

— Prin muncă și efort voi dobândi mai multe, îmi place această profesie, cunoștințele mele practice m-au ajutat să observ anumite patologii și încerc mereu să îmi îmbunătățesc abilitățile ca să pot dobândi ceea ce doresc.

 

Maria Palade 
Foto: Arhiva personală 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.