Prima pagină / Oameni / Stil de viaţă  /  Interviu cu Sabina Efros: „Doar tu eşti stăpân pe ceea ce ajunge în corpul tău”

Interviu cu Sabina Efros: „Doar tu eşti stăpân pe ceea ce ajunge în corpul tău” imprimare

23.05.2019  

Sabina Efros este o tânără mămică a doi copii, Jesus şi Ronald, care deja de un an jumătate a trecut la alimentaţie vegetală. Împreună cu soţul ei, Cristian Efros, tind să ofere copiilor lor obiceiuri alimentare sănătoase încă de la o vârstă fragedă.

 

— Povestește-mi ceva despre tine?

— Sunt economist de profesie, însă nu mă caracterizează. A fost o decizie inconștientă, neasumată, nu am ales cu sufletul. Pe parcurs a început să îmi fie interesantă psihologia, însă eram deja în anul doi și îmi părea rău de timpul irosit.

 

— Cum a apărut dragostea față de gătit?

— Dragostea a apărut treptat și involuntar. Până să mă cunosc cu soțul meu, nu știam să gătesc nici ceva elementar. La noi în familie tata gătea și în suflet speram că o să-mi găsesc un bărbat asemeni lui, și nu voi fi nevoită să fac mâncare. Prima mea experiență de gătit a fost când am făcut cunoștință cu viitorul socru. El a venit cu o pungă de legume de la piață și a spus: „Când mă întorc, să fie borș”. Am telefonat tatălui și el m-a îndrumat pe parcursul la tot procesul de pregătire. După ce am început a locui împreuna  cu soţul, eram impusă de situație să gătesc. La început mă ghidam după rețeta de pe internet imprimată pe foaie. Apoi am început să memorez rețetele și chiar să experimentez.

 

— De ce ați decis să treceți la alimentație vegetală?

— Cred că, totuși, soțul a fost cel care a influențat. Când el era copil, avea vreo 12 ani, practica yoga și profesorul lui zicea că trebuie redus consumul de lactate, căci conțin proteine animale, care nu sunt asimilate de organismul uman și îngreunează procesul de digestie. Astfel, când a apărut primul copil și am ajuns la diversificare, Cristi tot mă întreba „Nu consumăm prea multe lactate? Ai grijă”. La un moment dat mi-a fost interesant să investighez acest lucru, căci până nu te convingi singur nu te schimbi. Țin minte și acum acea noapte când am culcat copiii și am început să citesc diverse studii şi articole. Dimineața m-am trezit și i-am zis soţului, că din acest moment nu consumăm lactate, le terminăm pe cele din frigider și nu mai cumpărăm. Aceasta s-a întâmplat în octombrie 2017.

 

— Inițial ați renunțat la lactate, dar cum ați ajuns să excludeți și carnea?

— A pornit totul din aport pentru sănătate. Am studiat aspectul cărnii în alimentație și am decis să nu mai consumăm. Ultima ce am exclus au fost ouăle. Iar de ceva timp nu mai procur nici încălțăminte de piele și haine din textil de proveniență animală. Încerc să ajung la stilul de viață zero waste. De asemenea, folosesc cosmetică de îngrijire, decorativă şi chiar soluţiile de curăţare a casei vegan-friendly.

 

— Ce efecte asupra stării de sănătate ai observat?

— Trecând la alimentație vegetală am înțeles că, cel mai probabil, am intoleranță la lactate. Starea care îmi părea pe atunci normală, s-a dovedit a nu fi. Am înțeles că nu e normal să te simți balonată, să simți disconfort sau să te simți lipsită de energie după ce iei masa. Am ajuns să nu mai merg la controlul de rutină la medic. Am o sănătate foarte bună și copiii la fel.

 

— Îți ia mai mult timp să gătești acum?

— Din contra, s-a redus semnificativ timpul pentru pregătire și s-a simplificat procesul. Totul e atât de simplu. Am pus la abur legume, am fiert niște crupe și ceva din leguminoase și mai tai o salată și iată toată mâncarea. Atât de mult prețuiesc acest timp pe care pot să îl ofer copiilor. Am observat că celor mici le place mai mult când în farfuria lor este ceva simplu, când ei înțeleg ce ingrediente sunt acolo și pot savura diversitatea de culori. De când am devenit vegană, am o varietate mai mare de produse pe care le consum şi am cunoscut o varietate nouă de gusturi. Eu, elementar, nu ştiam gustul la sfeclă crudă sau la rădăcina de ţelină.

 

— Pe pagina de Instagram observ că în fiecare an alegeţi o nouă destinaţie pentru călătorii. Cum reuşiţi să respectaţi regimul alimentar când nu sunteţi acasă ?

— În călătorii noi optăm pentru apartamente în chirie, unde să avem bucătărie. Mâncăm și în oraș, dar cel mai des iau cu mine caserole cu mâncare. Dar, de fapt, în călătorii avem o regulă, putem mânca de toate. Când am plecat în Italia, era puțin timp de când am renunțat la lactate și ne-am permis să gustăm orice ne era poftă. Iar când am mers în Madrid, eu deja practic nu consumam lactate și carne. Era perioada, când mie deja nu îmi plăcea nici textura lor și nici mirosul.

 

— Cum a influențat schimbarea alimentației relația cu cunoscuții, părinţii?

— Din partea cunoscuţilor a fost un moment de parcă toți așteptau când vom ceda. Ei nu înțelegeau că alimentația vegetală a devenit deja un stil de viață. Iar părinţii au ajuns să nu se implice direct, dar nu acceptă. Observ că atunci când mergem în vizită la bunei, copiii nu prea mănâncă bucatele pregătite de ei, căci nu sunt obişnuiţi cu aşa tip de alimentaţie. Foarte mult contează baza alimentară din copilărie. Mie şi soţului meu mi-a luat efort să adoptăm un stil de alimentaţie sănătos şi tindem ca pentru copii să fie aceasta ceva obişnuit, natural.

 

— Dacă de un an jumătate consumi produse vegetale, reiese că pe Ronald îl alăptai fiind vegană. Ai întânit dificultăţi în procesul de alăptare sau diversificare a copilului?

— Când alăptam la alimentaţie vegetală, toţi mă speriau că o să îmi cadă dinţii, părul, o să mi se deterioreze unghiile, dar nu s-a întâmplat nimic din acestea. Mă simţeam minunat şi plină de energie. La Jesus diversificarea a fost cum ne sfătuia pediatrul. El ştie gustul la tot. Îi mărunţeam în blender sau făceam la aburi produsele ce le mânca. Iar lui Ronald îi dădeam tot ce mâncăm noi. El este vegan din talpă. Ronald mănâncă pur şi simplu năut fiert, orice fel de legume şi fructe, pomuşoare. Iar dacă ar fi să aleagă între un desert şi o murătură, alegerea lui va cădea pe a doua. Iar Jesus este cu deserturile.

 

— Mulţi dintre cei care adoptă un stil de alimentaţie vegetal, aleg să nu îşi vaccineze copiii. Tu ce părere ai despre acest aspect?

— Primul copil l-am vaccinat cu tot ce a fost prescris. Dar Ronald are doar două vaccinuri. Când era timpul să le facem şi pe celelalte, amânam, şi când a apărut tema cu alimentaţia vegetală, chiar soţul a venit cu întrebarea dacă consider corect să vaccinăm copiii. Astfel, am ajuns la concluzia că nu este necesar. La un moment dat, ajungi la un aşa nivel de conştiinţă clară şi înţelegi că doar tu eşti stăpân pe ceea ce ajunge în corpul tău.

 

— Care este cartea care te-a marcat cel mai mult?

— Cartea mea preferată este „Cum să nu mori” de Michael Greger. Acolo sunt multe capitole despre boli şi cum să le eviţi cu ajutorul alimentaţiei vegetale, dar nu îmi este actual aceasta. Am o sănătate foarte bună. Nu am trecut la alimentaţie vegetală din acest motiv. Următoarele capitole a cărţii sunt despre cum să îţi construieşti un meniu echilibrat, ce produse să le ai mereu acasă. Această carte mi-a oferit o bază bună pentru meniul meu zilnic.

 

Autor: Anastasia Suveică
Foto: Arhiva personală

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.