Prima pagină / Oameni / Timp liber  /  (Foto) Ce citesc tinerii astăzi? | Episodul 2

(Foto) Ce citesc tinerii astăzi? | Episodul 2 imprimare

23.09.2014  

Revenim cu un nou episod al serialului „Ce citesc tinerii astăzi?” şi cu noi cititori, care ard de nerăbdare să-şi împărtăşească impresiile pe marginea lecturilor.

Votează: 5.0/5 (3 Voturi )

„La fel ca şi ceilalţi înrăiţi „hoţi” de cărţi, am un apetit nestăpânit când vine vorba de lectură. Pentru mine, cărţile sunt un mijloc de a cunoaşte lumea şi de a mă cunoşte pe mine însămi. Daca nu ţi-a plăcut încă nici o carte, înseamnă că nu ai citit-o pe cea care este pentru sufletul tău. Cea mai recentă operă care a trecut prin mâinile mele, dar mai ales prin inima și mintea mea, se numeşte „Anotimpul fructelor de mango” de Amulya Malladi. Este o autoare de origine indiană”, spune Daniela Nicula.

Daniela Nicula

„Cred că nu voi găsi în curând cuvintele potrivite să-mi exprim plăcerea primită în urma acestei lecturi. Cartea mi-a oferit senzaţia unei călătorii în India şi dacă pot să zic aşa: mi-a fost ca o enciclopedie despre tradiţiile şi obiceiurile hinduse. Nu! Nu este o carte de cultură generală şi nici un ghid turistic pentru India, ci un roman, şi unul chiar foarte frumos, care mi-a conturat imaginile altor lumi, altor mentalităţi, total radicale celor cu care m-am obișnuit. Este impresionant să vezi câte lucruri sunt în lumea asta ce se opun diametral şi cât e de simplă explicaţia lor. Prin nişte descrieri şi naraţiuni captivante, autoarea te învaţă viaţă, te pune, pur şi simplu, în faţa faptului şi te impune să faci o alegere. Care va fi ea? Calea uşoară sau cea cu obstacole? Vei merge în întâmpinarea progresului şi a lumii moderniste sau vei ramâne pe loc? Ai curajul să ieşi din tiparele pe care ţi le impun cei din jur şi să trăieşti după propriul plan? „Anotimpul fructelor de mango” nu te va învăţa cum să-ţi iei inima în dinţi şi nici nu-ţi va da instrucţiuni, ci te va îmboldi să răscoleşti în străfundul inimii tale şi să înţelegi ce îţi doreşti”, explică Daniela.

Paulina Gusan

„Pentru mine, relaţia „cititor –carte” a fost întărită de mulţi ani. Citeam ce mi se cerea la şcoală, ca până la urma să mă plictisesc. Astfel, 1 an nu am citit aproape nimic. În momentul în care am decis să îmi fac propria bibliotecă, am descoperit că se merită să citeşti. Nutresc o pasiune deosebită pentru lucrările lui Honore de Balzac. Acum citesc „Istoria celor treisprezece”, un roman care impresionează până la ultimul cuvânt. Pentru cei care sunt pasionaţi de istoria şi politica franceză din timpul lui Napoleon, aceasta crează cadrul perfect de lectură. Am observat înclinaţia lui de a defini feminitatea, suferinţele femeilor făra abordare într-un mod misogin. În general, Balzac mai poate fi considerat un scriitor practic şi în zilele noastre”, mărturisește Paulina Gusan.

Beatrice Corsan

 „Cartea este un refugiu, o hrană sufletească. Acum citesc „Hotul de cărți” de Markus Zusak. Această operă deschide o poartă mai veche, plină de emoţii puternice şi de experienţe interzise, care fac parte din straşnicul an 1939, cel al începerii războiului. Eroina istorioarei este Liesel, fata îndrăgostită până în măduva oaselor de cărţi. Această copilă mică reuşeşte să ne înzestreze cu o adevarată iubire spirituală. Ajunge să fure cărţi de peste tot pentru a cunoaşte lumea înconjurătoare. Pentru Liesel, cartea este o salvare, un loc în care-şi depozitează întreaga sa viaţă. În timpul războiului, reuşeşte să supravieţuiască doar datorită cărţilor, care o alină în cele mai grele momente. Markus Zusak transmite, prin intermediul acestui roman, adevarata putere a cărţilor asupra gândirii noastre, ne demonstrează încă o dată că faimoasele învăţături şi poveţe le extragem din cărţi pentru a le folosi ca hrană pentru sufletul nostru, la fel cum albinele îşi extrag polemul din floare. Am retrăit romanul pe propria piele şi am învăţat o mulţime de lucruri ce m-au pus pe gînduri, asta demonstrând că romanul merită să fie citit”, ne povestește Beatrice Corsan.

Catalina Popescu

„Citesc „Sub aceeași stea” de John Green. Dragostea şi lupta cu moartea sunt temele care te prind din primele rânduri ale acestei cărţi. Hazel, fata care din fragedă copilărie până în nemiloasa adolescenţă, duce o bătălie cu cancerul la plămâni. Cu toate că îi este greu chiar şi să respire, se poartă cu rabdare faţă de parinţii ei, deoarece „mai rău decât să fii un copil bolnav de cancer este să fii parintele lui”. M-a impresionat mult această carte prin faptul că Hazel s-a putut accepta aşa cum este: bolnavă, sleită de puteri și dependentă de un aparat ce îi asigură organismul cu oxigen, pe când noi, cei sănătoşi, ne căutăm permanent defecte: ba că suntem prea plinuţi, ba prea slabi, ba nasul e prea mare sau fruntea - prea lată. Am învățat de la Hazel să mă bucur de viaţă: să râd, să comunic şi să trăiesc în pace cu mine însămi. Am învăţat să savurez fiecare clipă de parc-ar fi ultima. Este o carte extraordinară, iar ceea ce am menţionat eu este doar o mică-mică parte din ea. Chiar merită citită”, spune Cătălina Popescu.

Valeria Danilova

„Acum citesc „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury. Tot auzeam comentarii pozitive despre acest roman şi, drept vorbind, demult eram cu ochii pe el, dar tot nu imi ajungeau mîinile. În plus, nu sunt o mare amatoare de science fiction: citesc sau ceva lipsit de fantastică, sau ceva cu surplus de aceasta. Dar “Fahrenheit”-ul, deşi nu l-am finisat inca, m-a impresionat. Este o carte de tranziţie de la stilurile pe care le citesc deobicei la ceva nou”, zice Valeria Danilova.

Anastasia Organ

„Am descoperit cartea întâmplător. Îl știam pe Tudor Chirilă fiind solistul trupei Vama Veche şi am fost plăcut surprinsă să-i descoper o altă latură a personalitaţii lui. Cartea m-a intrigat prin titlul său: „Exerciţii de echilibru”, astfel am înţeles că vreau să-i descoper esenţa. Din primele pagini mi-am dat seama că citesc rândurile unui Chirilă direct şi liber, un om ca oricare dintre noi, sensibil şi impătimit de dragoste, dar în acelaşi timp irezistibil şi puternic. În spatele textelor, care se revarsă cât se poate de firesc pe pagini, şi împletesc, dureros de adevărat, anumite idei, stă sufletul lui dezgolit, expus reflectoarelor omenirii. Cartea te surprinde prin ceva la care nu te aştepţi la început - prin simplitatea ei, dar totodata fiind prezente şi gândurile complexe, care-ţi răscolesc instantaneu sufletul fără a aştepta aprobarea ta. „Exercitii de echilibru” nu e un roman sau jurnal, nu e o biografie şi nici un volum de poezii. E o sumă de momente, e altceva decât ceea ce ne-am obişnuit să numim o carte”, relatează Anastasia Organ.

Olivia Bunescu

„M-am îndrăgostit de Frederic Beigbeder şi de cartea „Dragostea durează trei ani”. Am început să o citesc cu ceva timp în urmă şi pot afirma ferm că m-a captivat din primele pagini. Este un roman realist, care ne arată dragostea dintr-o altă perspectivă. Eul liric se plânge mai mereu de eşecul în dragoste şi divorţul care l-a distrus. Mi se pare un roman complex, destul de ok pentru cei dornici să privească dragostea din alt unghi. Cât despre atitudinea mea faţă de carte, abia aştept să văd dacă teoria personajului principal se va adeveri. „Aşa e viaţa: are grijă să complice întotdeauna lucrurile - ori noi suntem ăia care caută complicaţiile.” Ideea este că ne tot complicăm în simplitate, fiind conştienţi de consecinţe. Un exemplu plauzibil este şi naratorul, care ne permite să îi citim gândurile. Măcinat de starea de vinovăţie, îşi tot dă întrebări fără răspuns. În carte este descrisă dragostea secolului XXI combinată cu pasiune, tandreţe şi plictiseală”, povestește Olivia Bunescu.

Aceştia sunt tinerii noştri. Frumoşii pasionaţi de lectură care nu mai obosesc niciodată să ţină cartea-n mână.

Mihaela Guțu | stagiară Stiripozitive.eu 

Ce citesc tinerii astăzi? Ce citesc tinerii astăzi? Ce citesc tinerii astăzi? Ce citesc tinerii astăzi? Ce citesc tinerii astăzi? Ce citesc tinerii astăzi? Ce citesc tinerii astăzi?
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.