Prima pagină / Oameni / Timp liber  /  Roman Talpă, originar din Republica Moldova, premiat la Festivalul Internațional „Sanremo Senior”

Roman Talpă, originar din Republica Moldova, premiat la Festivalul Internațional „Sanremo Senior” imprimare

05.11.2019  

O noutate frumoasă din Italia, de la Festivalul Internațional “Sanremo Senior”, care este rezervat cantautorilor și trupelor under 36. Festivalul a avut loc în perioada 25-26 octombrie, la Teatrul dell’Opera del Casino Municipale din Sanremo, Italia, unde a participat și interpretul de estradă, originar din Republica Moldova – Romeo. Interpretul a prezentat piesa ,, Questa è la mia vita” în categoria “Cantautori”, care a fost selectată de o comisie de compozitori și muzicieni italieni.

  Deși a fost pentru prima dată când Moldova a participat, conaționalul nostru s-a clasat pe locul patru, ceea este foarte important, deoarece concurenții au avut pregătire profesională și experiență.

  Roman  Talpă, cu numele scenic – Romeo,  are 37 de ani și s-a născut în orașul Bender, dar de la o vârstă fragedă  s-a mutat cu părinții în comuna Bubuieci, lângă Chișinău. A absolvit școala din localitate, apoi școala profesională din Dănceni, ca mai apoi să finiseze Colegiul Industrial și de Construcții din Chișinău. La moment activează în domeniul instalațiilor inginerești, dar are o pasiune aparte pentru muzică; îi place să compună și respectiv să interpreteze piese de estradă.

  De mic copil a cântat în corul școlii gimnaziale din Bubuieci, a jucat teatru în perioada studenției, iar ulterior a activat în calitate de actor în cadrul Teatrului  Armatei Naționale, condus de regizorul Victor Ignat. Primele sale poezii le-a compus când epe când avea 8 ani, fiind publicate în publicația ,, Florile dalbe".

   Din 2012 locuiește în orașul Padova,  Italia, unde este stability împreună cu familia sa. Participă la aproape toate evenimentele culturale desfășurate în cadrul comunității  moldovenilor din  Padova și  totodată evoluează în cadrul evenimentelor private ale conaționalilor noștri stabiliți cu traiul în Italia.

  La momentul actual, pe lângă piesele în limba română, mai are și 3 piese în limba italiană. Colaborează cu compozitorul Anatol Lupu, textiera Ana Iacub, Sandu Gorgos, Valentin Schircă și Svetlana Sârbu.

  De menționat că, Ambasada Republicii Moldova în Italia i-a oferit lui Roman Talpă diploma pentru merite în dezvoltarea și promovarea culturii noastre peste hotarele țării.

               

 Aliona Purci

 

 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.