Prima pagină / Oameni / Vorbire directă  /  (Video) Rexhep Meidani, Preşedintele Albaniei în anii 1997-2002: „În Moldova am văzut oameni bucurându-se”

(Video) Rexhep Meidani, Preşedintele Albaniei în anii 1997-2002: „În Moldova am văzut oameni bucurându-se” imprimare

18.04.2014  

Rexhep Meidani, Preşedinte al Albaniei în anii 1997-2002, a afirmat în interviul său pentru Stiripozitive.eu că ceea ce vede aici în Moldova „este frumos”. „Mi-am promis la începutul mandatului că voi rămâne aceeași persoană, că nu voi fi influențat de putere și la sfârșitul mandatului de 5 ani, prietenii mi-au spus că am reușit să rămân aceeași persoană”, a mai mărturisit Rexhep Meidani, care s-a aflat la Chişinău, la invitaţia Fundaţiei Est-Europene.

Votează: 5.0/5 (2 Voturi )

Ce vești bune ne aduceți din Albania?

Rexhep Meidani: Așteptăm vești pentru a primi statutul de membru candidat al Uniunii Europene. Suntem un pas în față, dar sper că acesta va fi și viitorul vostru apropiat.

Ce poate învăța Moldova din experiența Albaniei despre procesul de integrare europeană?

Rexhep Meidani: Am îndeplinit majoritatea cerințelor procesului de integrarea europeană. Am văzut diferite rapoarte și văd că Moldova merge pe același drum.

În ceea ce privește câteva legi care au fost aprobate anul trecut în Albania, aceleași cerințe sunt față de Moldova, una din ele este îmbunătățirea sistemului judecătoresc. Noi am mers mai înainte și am creat, anul trecut, Curtea pentru Crime Grave...

Rexhep Meidani, Preşedintele Albaniei în anii 1997-2002

Care este cel mai ușor și rapid pas spre integrare europeană?

Rexhep Meidani: Nu există lucruri ușoare. Toate vin la pachet. Poate este ușor să faci o lege la standarde europene și s-o adopți în parlament, dar aplicarea acestei legi este dificile.

Observații din vizitele dumneavoastră în Moldova

Rexhep Meidani: Ceea ce văd este frumos. Aici în capitală sunt mulți copaci și parcuri. Poate sunt prea puțini bani pentru reconstrucția drumurilor și clădirilor, dar din ceea ce am văzut când mă plimbam, am văzut oameni bucurându-se și am zis că aceasta este o capitală relaxată cu multe flori și copaci, cu oameni calmi.

Există în Albania un portal de știri pozitive?

Rexhep Meidani: Nu știu daca există un asemenea program. Avem posturi de televiziune și ziare care sunt orientate politic, dar în mare mass-media poate fi considerată independentă și neutră.

Ce visați să deveniți când erați copil?

Rexhep Meidani: Visul meu era legat de științele naturale, matematica, fizica. După universitate am făcut studii post-doctorale legate de fizică în Franța. Iar până în 96 nu am făcut parte din nici un partid politic. Atunci a existat un conflict în interiorul partidelor politice din Albania, așa că am fost invitat să fac parte din Partidul Socialist.

La început am ezitat, dar înainte de a pleca din Albania pentru a lucra, în continuare în centre științifice, am semnat o foaie pentru a deveni membru al Partidului Socialist, iar când m-am întors m-am trezit Secretar General al Partidului Socialist și un an mai târziu, fiind membru al Parlamentului, într-o zi m-au votat președinte. Asta nu era legat de visul meu, dar am încercat să-mi fac datoria civilă și nu politică.

Mi-am promis la începutul mandatului că voi rămâne aceeași persoană, că nu voi fi influențat de putere și la sfârșitul mandatului de 5 ani, prietenii mi-au spus că am reușit să rămân aceeași persoană.

---

Rexhep Meidani, Preşedinte al Albaniei în anii 1997-2002, s-a aflat, la Chişinău, la 14 şi 15 aprilie 2014, alături de Aleksander Kwasniewski şi Boris Tadić, la invitaţia Fundației Est-Europene. Împreună cu partenerii săi, European Partnership for Democracy din Belgia și Club de Madrid din Spania, Fundația Est-Europeană a organizat acest eveniment în cadrul proiectului „INSPIRED” - Programul Integrat de Suport pentru Reforme Inclusive și Dialog Democratic, susținut de Uniunea Europeană.

Rexhep Meidani, Aleksander Kwasniewski şi Boris Tadić împreună cu echipa Fundaţiei Est-Europene. Rexhep Meidani, Preşedintele Albaniei în anii 1997-2002, în dialog cu Grigore Bechet.
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.