Prima pagină / Oameni / Vorbire directă  /  Interviu I Love My Job cu Igor Guzun

Interviu I Love My Job cu Igor Guzun imprimare

Igor Guzun: „Mi-am ales un domeniu în care să fiu mai bun decât ei”

20.03.2013  

Igor Guzun este poate unul dintre cei mai nonconformiști profesori pe care poate să-i aibă un student la jurnalism și numele care apare alături de „FurioSnails” la semnătura pentru piesa „Oameni și locuri dragi”. Este și directorul Agenției de comunicare „URMA ta”, care a creat www.stiripozitive.eu. Mai multe aflați în continuare.

Votează: 5.0/5 (5 Voturi )

Ruxanda Vîhrest | I Love My Job

De ce ați ales să fiți jurnalist?
Pentru că am vrut să fiu bun. Am făcut și sport, și acordeon, și școală de pictură. Dar aveam un coleg care alerga mai bine și, mai târziu, a devenit ofițer. Și aveam un alt coleg care era mai bun la muzică. Iar alt coleg a mers mai departe și a devenit sculptor. Eu mi-am ales un domeniu în care să fiu mai bun decât ei, cuvintele.

Cum a început experiența dumneavoastră în acest domeniu?
Cu texte, cu oameni de la care am învățat să schimb cuvintele cu cele mai potrivite sau să las așa cum am scris inițial. Cu cărți citite, cu personalități pe care le-am căutat să le intervievez și să înțeleg de ce au reușit. La început a fost „Săptămîna", acum fac alte câteva lucruri care îmi plac: www.stiripozitive.eu, www.aiciscriu.eu, Facultatea de Jurnalism etc.

De ce vă iubiți jobul?
S-ar putea să nu fie vorba de dragoste - pe asta o am pentru doi oameni din familia mea. Cred că e vorba despre să faci ceea ce îți place și să mergi dincolo de ceea ce poți acum.

Îmi place jobul meu pentru că în această profesie poți ajunge să cunoști „oameni și locuri dragi" - vorba cântecului pe care l-am scris împreună cu „FurioSnains" - pe care în altă meserie nici măcar nu visezi să fie aproape. Și îmi mai place pentru că aici este vorba de oameni - cei din echipa mea sau ceilalți alături de care facem un produs comun.

Cât de importantă este vocația în jurnalism?
Pentru mine echivalentul vocației, exprimat mai simplu, este aplecare. Te apleci asupra unei munci și aceasta trebuie să ți se potrivească. Iar această potrivire chiar este importantă.

Care este cea mai frumoasă parte a activității dumneavoastră?
S-ar putea să fie ecourile pozitive pe care le aud după ce reușești ceva. S-ar putea să fie simplul sentiment că ai făcut ceva important, valoros, chiar dacă a trecut neobservat. S-ar putea să fie cele câteva clipe în care ești în prim-plan. Sau emoțiile...

Care a fost cea mai mare provocare în activitatea pe care o desfășurați?
Probabil că este vorba de timpul puțin pe care îl ai de fiecare dată pentru ceva.

Care considerați că este cea mai mare realizare a dumneavoastră de până acum?
C-am ajuns aici. C-am ajuns așa. Că vreau și că, împreună cu alții, pot face niște lucruri deosebite. Iată sunt deja trei și am fost întrebat doar despre una.

Cum să-ți alegi un job care să-ți placă?
Și în această întrebare se află răspunsul: să îți alegi un job ca să-ți placă.

Ce visați să deveniți în copilărie?
Militar, fotbalist, pictor, scriitor și s-ar putea ca această listă să fi fost una comună pentru întreaga noastră generație. Și s-ar mai putea întâmpla chiar să fiu acum, în unele situații, câte puțin din toate acestea: atunci când conduc, atunci când fac sport la vârsta mea, atunci când pot exprima în cuvinte cum trebuie să arate un produs și am alături oameni mai buni decât mine la asta și realizează această viziune comună ori atunci când scriu texte, mesaje, slogane.

Ce credeți că este mai important într-o meserie: profesionalismul sau pasiunea?
Una se află în alta.

De ce depinde succesul în carieră?
De om. De oameni.

Sursa: http://ilovemyjobmd.wordpress.com

Despre. I Love My Job este un proiect destinat tinerilor de la 18 la 30 de ani și tuturor persoanelor pasionate de jobul lor. Următorul eveniment „I Love my Job” se va desfășura pe 13 aprilie la Centrul de Cultură și Istorie Militară cu participarea a 12 speakeri din cele mai diverse domenii.

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.