Prima pagină / Lucruri / Societate  /  Natalia Bumbu: „Vrem să fim acceptate așa cum suntem”| „Avem Abilități – dorim Posibilități!”

Natalia Bumbu: „Vrem să fim acceptate așa cum suntem”| „Avem Abilități – dorim Posibilități!” imprimare

13.10.2017  

Campania de sensibilizare, susţinere şi de promovare a femeilor cu dizabilități din Republica Moldova, sub genericul „Avem Abilități - dorim Posibilități!" a fost lansată la 2 octombrie. Acesta este al patrulea din 8 interviuri care vor fi mediatizate în cadrul acestei Campanii de sensibilizare, susţinere şi de promovare a femeilor cu dizabilități.

Este fericită cea care face în viață  ceea ce îi place, dar și mai fericită este cea care este îndrăgostită de meseria ei. O astfel de persoană este și Natalia Bumbu, care a visat mereu să facă dreptate, iar după ce a absolvit Facultatea de Drept și-a transformat visul în realitate. Natalia se confruntă cu o problemă de ordin locomotor încă de la naștere, însă, această dizabilitate nu a oprit-o să facă societatea în care trăim una mai bună. Cum îi reușește și ce planuri de viitor are, aflați din interviul ce urmează.  

 -  Cum arată o zi din viața ta și care sunt valorile sau persoana care te inspiră zi de zi?

 Eu sunt o persoană spontană, nu îmi programez ziua, nu îmi programez orarul de lucru, la mine pot să apară planuri fără să îmi doresc. Sunt o persoană foarte flexibilă, nu merg în viață după o programare  și nu am limite, totul merge spontan. Dacă ar fi să dau un nume de o persoană care mă inspiră și mă motivează ar fi Eugenia Buruiană, prietena mea cea mai  bună. Ea suferă de o boală de piele. După ce am cunoscut-o, mi-am schimbat total viziunea despre viață, despre concepte și valori și, în primul rând, am descoperit dragostea de viață.

- Te afli mereu în mediul juridic, ești în permanență printre oameni și cred că ai observat anumite comportamente și atitudini față de persoanele cu dizabilități. Care este atitudinea societății noastre față de femeile cu dizabilități locomotorii?

 O spun cu mare regret în suflet că este o atitudine ce lasă de dorit.  Și cel mai mult mă afectează mentalitatea pe care o au oamenii de la noi. Călătorind de mai multe ori în Germania, am văzut că persoanele cu necesități speciale sunt mult mai descătușate, mai dezinhibate și  mai pline de viață.  Și asta pentru că societatea le răspunde conform cerințelor și necesităților lor. Însă  la noi, din păcate, situația este mult mai rea la acest capitol. La noi, persoanele cu necesități speciale țin să-și facă vocea auzită, dar de cele mai multe ori nu sunt înțelese.

- Ai ales profesia de juristă pentru a schimba lumea spre bine prin legi. Dacă ai putea acum face această schimbare, de la ce ai începe? 

  Aș începe chiar de la domeniul meu și aș modifica cadrul legislativ. Nu doar în ceea ce privește persoanele cu necesități speciale, dar pentru toate categoriile de persoane. Dacă e să luăm de la ceva elementar - rampele pentru acces - nu doar persoanele care se află în scaun rulant au nevoie de ea, ci și părinții cu copii mici tot au nevoie de ele. Dacă vom lucra pe toate domeniile, nu doar a persoanelor ca mine, se va schimba ceva. 

- În funcții de conducere și în politica  din R. Moldova nu este nici o femei cu dizabilități. De ce crezi că există acest decalaj și consideri că persoanele cu dizabilități ar putea schimba ceva?

-În Republica Moldova, conceptul de femeie casnică încă persistă din păcate. Și atunci când o femeie vrea să se lanseze în politică este privită de cei din jur diferit. Persoanele cu necesități speciale nu tind spre politică, din motiv că nu sunt înțelese corect, din motiv că nu au un sprijin în față și că nu au suficientă finanțare. Politica necesită foarte multe cheltuieli pe care aceste persoane nu le pot face.

- „Avem abilități - dorim posibilități" este un program inedit pentru Republica Moldova. Pentru Prima dată, o astfel de instruire este realizată  de Asociația Antreprenorilor cu Dizabilităţi din Republica Moldova - „Abilități Europene Fără Limite" și  susținută de UN Women Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor), a fost dedicată femeilor cu dizabilități, dvs. fiind una dintre participante. Cu ce ați plecat din acest program?

 A fost un program foarte bun, am participat la foarte multe mese rotunde sau la  întâlniri cu oameni din funcții de decizii. Simt rezultate chiar din primele instruiri,  multe doamne au învațat cum să-și apere drepturile, au decis să candideze la alegerile locale din 2018, etc.

-  Ce sfat le-ați oferi persoanelor care nu au dizabilități, pentru a trăi într-o societate sănătoasă și prosperă?

 Primul meu sfat ar fi să se apropie de persoanele cu necesități speciale. Să fie mai înțelegători, să acorde mai mult timp acestei categorii ai societății și să fim acceptate așa cum suntem. Asta e cel mai important - acceptarea.

Scurtă biografie:

Nume: Bumbu Natalia

Data nașterii: 09.04.1984

Localitatea: or. Chișinău

Domeniul de activitate:  Jurist

 Acest interviu este realizat în cadrul campaniei de sensibilizare, susţinere şi de promovare a femeilor cu dizabilități din Republica Moldova, sub genericul „Avem Abilități - dorim Posibilități!", care a fost lansată pe data de 2 octombrie 2017 . Campania își propune să dezbată stereotipurile față de femeile cu dizabilități în Republica Moldova, privind rolul lor în societate. Printr-o serie de interviuri cu femei extraordinare, vrem să dăm dovadă că dizabilitatea nu este un obstacol pentru a deveni lideră și a contribui activ la dezvoltarea comunității sau pentru realizarea visurilor proprii.

Campania este organizată de Asociația Antreprenorilor cu Dizabilităţi din Republica Moldova - „Abilități Europene Fără Limite", în cadrul Programului național de consolidare a abilităților de lidere ale femeilor cu dizabilități  „Avem abilități - dorim posibilități!". Programul este susținut de Programul ONU „Femeile în Politică", implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare", sprijinit financiar de Guvernul Suediei.

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.