Prima pagină / Lucruri / Societate  /  „Pas cu Pas Găsim Soluții pentru Romii din RM” – proiect de abilitarea societății civile rome

„Pas cu Pas Găsim Soluții pentru Romii din RM” – proiect de abilitarea societății civile rome imprimare

08.10.2020  

Printre activitățile Asociațiilor Obștești Rome din Republica Moldova se numără: promovarea drepturilor omului, dezvoltarea comunitară, educație, sănătate, protecția mediului și altele. În 2016, printr-un acord comun privind fortificarea unei platforme rome, s-a creat Coaliția „Vocea Romilor”. Aceasta este o uniune benevolă a asociațiilor rome din Republica Moldova, la moment alcătuită din 35 ONG-uri rome care reprezintă regiunile de Sud, Centru și Nord, partea stângă a Nistrului, UTA Găgăuzia, ce își propun contribuirea și Monitorizarea Politicilor Publice existente relevante persoanelor de etnie romă.

Coaliția „Vocea Romilor”, în comun cu organizațiile membre au lansat proiectul intitulat „Pas cu Pas Găsim Soluții pentru Romii din RM”, care are la bază obiectivul de reducere a sărăciei și a creșterii potențialului economic, promovarea diversității culturale și combaterea stereotipurilor negative existente, îmbunătățirea participării romilor la viața publică. „Prin realizarea acțiunilor comune cu participarea societății rome vom spori participarea și dezvoltarea capacităților organizațiilor neguvernamentale rome din țară prin menținerea unei platforme de dialog dintre ONG rome și guvern. În procesul de monitorizare și analiză a politicilor publice vom contribui la elaborarea de politici noi specifice grupului țintă”, afirmă Silviana Feraru, secretar general al CVR.

La baza dezvoltării proiectului, susțin membrii CVR, a stat situația socială defavorizată și condițiile de viață precară a persoanelor de etnie romă care trăiesc în Republica Moldova, dar și lipsa mecanismului de implementare a politicilor de incluziune socială a romilor.

„Nimic nu este ușor la început...”

Inițiativa a fost susținută de comunitatea romilor, dar totodată nu au lipsit și provocările „Nimic nu este ușor la început, când situația unui grup de persoane este vulnerabilă, eventual au așteptări mari de la cei care doresc să intervină cu soluții, dar pas cu pas romii simt că CVR este o voce care poate influența politicile existente în beneficiul lor și propune soluții către decidenți. Cunoaștem că nivelul de educației în rândul romilor este mai redus decât cel al majorității, astfel romii percep lucrurile altfel, mereu doresc ca să primească ceva pentru a trăi mai bine, iar discriminarea și ignoranța romilor de către instituții a cauzat absența romilor în dezvoltarea socială și participarea în procesele de luare a deciziilor”, relatează secretara generală a Coaliției „Vocea Romilor”.

Comunitatea romă are multe probleme. Faptul că nu au posibilitatea de a găsi un post de muncă, la ei în familii predomina sărăcia. De aici începe absența de la școală și multe alte neajunsuri. Am identificat familii ale căror copii nu frecventează regulat școala, am discutat cu ei ca să le perfectăm dosarele, împreună cu asistentul social, pentru a beneficia de ajutor social. Încercăm să facilităm înregistrarea romilor la AOFM, la documentare, etc.”, relatează Ion Drangoi, membru CVR.

CVR se implică în toate localitățile în care activează mediatorii comunitari și liderii romi. La moment organizația susține 35 ONG-uri care sunt membre CVR, le oferă suport logistic și ghidare în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea romă pe care o reprezintă. „În cadrul proiectului dat, anul acesta abilităm 6 ONG rome cu privire la elaborarea proiectelor comunitare pentru susținerea inițiativelor comunităților de romi, pe domeniile: împuternicirea și dezvoltarea rețelei de mediatori comunitari; facilitarea accesului la servicii decente de sănătate publică; activități de abilitare a părinților (în special a femeilor rome); dezvoltare comunitară din perspectiva drepturilor omului; activități de promovare a patrimoniului cultural al romilor; și activități de mobilizare civică a tinerilor romi”, afirmă Silviana Feraru. Totodată, în urma participării la seminarele de instruire, organizațiile vor beneficia și de un mini-grant pentru implementarea ideilor sale.

„Oamenii trebuie implicați și activați în dezvoltare personală și apoi cea socială...”

Despre obținerea grantului oferit de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Suedia, prin intermediul Fundației Est-Europene, Silviana Feraru afirmă: „Am fost creduli și sinceri în fața finanțatorilor. Îmi place mult devizul „Nimic pentru romi, fără de romi”. Putem menționa că o problemă a unui grup defavorizat și discriminat, se poate soluționa doar dacă se duce cont de specificul și gândirea abordată față de ei.

Statul nu a oferit persoanelor defavorizate nimic altceva decât ajutorul social, fapt ce duce la degradare și sărăcie. Oamenii trebuie implicați și activați în dezvoltare personală și apoi cea socială. Grantul dat ne ajută să ne dezvoltăm capacitățile și astfel putem influența politicile și participa în procesele de luare a deciziilor. Grantul fost un suport real în abilitarea societății civile rome.

Pentru a monitoriza și evalua implementarea politicilor și a iniția reforme este nevoie de participare, de a organiza evenimente cu decidenții, vizite în teritoriu pentru a constata problemele, mese rotunde cu participarea mai multor persoane interesate și multe alte activități care soluționează problemele conform indicatorilor de rezultat ai proiectului. De menționat că în cadrul proiectului s-au elaborat un set de rapoarte/studii privind situația problematică a romilor și un set de recomandări/amendamente/avize pe care la moment Coaliția „Vocea Romilor” le promovează și o parte din ele sunt preluate de instituții”.

Acest proiect este implementat cu suportul Fundației Est-Europene în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

 

Imagini: Arhiva personală

 

 

 
DESCOPERIŢI MAI MULTE LA

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.