Prima pagină / Locuri / Turism  /  Blogul Ambasadorului Victor Guzun: Palamuse – un sat estonian cu 550 locuitori. Un sat european

Blogul Ambasadorului Victor Guzun: Palamuse – un sat estonian cu 550 locuitori. Un sat european imprimare

04.09.2014   Blogul GUZUN.MD

„Distribuiți sau transmiteți Vă rog această postare celor ce au nevoie de inspirație, dar ma ales, euroscepticilor, inclusiv celor urbani”, este mesajul cu care încheie materialul „Palamuse – un sat estonian cu 550 locuitori. Un sat european.” pe blog, Ambasadorul Victor Guzun.

Votează: 5.0/5 (3 Voturi )

„Participând la un for de afaceri în sudul Estoniei, am vizitat mai multe localități, inclusiv acest sat mic. Palamuse se află la circa 165 km de capitala Tallinn și la 12 km de centrul administrativ al regiunii din care face parte, Jõgeva. Vă propun să vedeți în această postare fotografică ce reprezintă localitatea, din diverse perspective, dar, mai ales, ce au reușit cei 550 locuitori ai ei să obțină în ultimii ani prin munca lor, inclusiv cu sprijin al UE, prin accesarea fondurilor de asistență comunitară. Cred că poate fi o bună sursă de inspirație pentru multe localități similare din R. Moldova, dar și o mostră elocventă a avantajelor integrării europene pentru sceptici. Fotografiile îmi aparțin. Toate fotografiile au fost realizate cu permisiune.

Primăria

Primăria. Reprezintă o construcție multifuncțională, cu un sistem de încălzire care utilizează inversiunea termică din sol.

Gimnaziul

Gimnaziul Oskar Luts. O școală reparată complet prin intermediul fondurilor europene, cu clase ultramoderne, săli de sport, parcări, săli polivalente. Funcționează sistemul de E-școală (obligatoriu în Estonia), proiectele Comenius și Elukestva (împreună cu școli din România, Germania, Cehia, Polonia, Portugalia și Germania), școala are un parteneriat cu Google, un centru de artizanat local etc.

Gimnaziua

Trotuar la școală

Calea de acces spre școală. Iluminatul stradal este permanent, în perioada nocturnă.

Semn-UE-canalizare

Toate locuințele sunt conectate la sisteme de apă potabilă și canalizare.  În localitate funcționează stația de epurare modernă. Proiectul a fost finanțat de UE, inclusiv prin mecanisme de finanțare regionale între Estonia, Letonia și Lituania.

Gradinita UE

Grădinița din sat. A fost reconstruită cu sprijin al UE. Tot cu sprijin european a fost amenajat terenul de joc, care este unul de invidiat chiar pentru localități mult mai mari.

Farmacia

Farmacia din localitate. Casa fiind una istorică, unele elemente au fost reconstruite cu sprijin european, prin proiecte europene în domeniul culturii.

Centru de tineret

Centrul de tineret local. Aici copii pot veni după orele de studiu, de obicei, după prînz, și pot participa la multiple grupuri de interese. Astfel părinții știu că copiii lor se află în un loc sigur și util când încă mai sunt la serviciu. A fost reconstruit și utilat prin intermediul fondurilor europene specializate.

Pod-barci

Podul din localitate. Acest drum și pod, fiind proprietate a statului, a fost reconstruit cu sprijin al fondurilor de coeziune ale UE. Lacul și zona de parc adiacentă au fost amenajate cu sprijin al primăriei și agenților economici locali.

Lac

Colectare sticle

Curte-cutii-gunoi

Deșeurile sunt colectate în urne separate, în curțile din sat. În centru există un tomberon pentru sticle. Primăria are semnate contracte cu companiile specializate de evacuare a deșeurilor.

Frizeria

Frizeria și centrul de frumusețe

Posta

În unul din blocuri funcționează un mic oficiu poștal

Biciclist-pieton

Instantaneu

Biciclete

Localnicii nu-și securizează bicicletele. Mi-au zis că la ei în sat nu au loc furturi și că au încredere în oaspeți.

Biserica

Biserica din localitate. Monument al arhitecturii. Construită în stil gotic în secolul XV. Exteriorul a fost reconstruit recent, prin fonduri mixte. Acum au loc lucrări de reconstrucție interioară.

Crasma

Restaurantul local. A atras fonduri europene de dezvoltare a turismului rural. În restaurant poate fi gustat divinul moldovenesc Barza Albă.

WC-public

WC public din centrul satului

Reparatii in parc

Are loc schimbarea sistemului de iluminare stradală în tot satul. Sistemul este finanțat parțial din resurse europene, dar și ale primăriei. Sistemul este unul ultramodern și energetic eficient, pe bază de LED-uri.

Reparatii tevi

Magazin

Magaziunul local. Are 2 case electronice amenajate la ieșire. Gama produselor m-a impresionat. Pot fi procurate vinuri de la Ungheni și divinuri de la Bălți.

Lauluvaljak

Scenă deschisă în centrul satului. Aici au loc festivaluri de cântec și dans.

Strada-sat-trotuar

Drumuri care aparțin primăriei. Toate au trotuare/ piste pentru pietoni și bicicliști și majoritatea au iluminare stradală.

Strada 2

2 doamne

Centrul satului Palamuse

Trunchi-sculptura

Trunchiul unui arbore defrișat a devenit operă de artă.

Zona-parc-biserica

Zonă recent amenajată în centrul localității

Curte-familie1

Curte-sera

Case tipice, seră, flori. Proprietarii știu că vor apărea în această postare și așteaptă cu nerăbdare să le arate vecinilor cum vede un străin satul lor. Și doresc Republicii Moldova numai bine.

Imprejurimi

Împrejurimile satului. Gospodăriile agricole sunt, de obicei,  mari. Fermierii au primit resurse financiare considerabile, prin proiectele europene în domeniul agriculturii pentru procurarea tehnicii agricole, tehnologizarea agriculturii și primesc  subvenții prin Politica Agrară Comună a UE.  Acest centru de procesare a grânelor a fost construit cu sprijin european.

Depozit-grane

Cocostarc

Instantaneu

Sosea

Un drum de acces către satul Palamuse, în împrejurimile localității. Stație de așteptare la drumul național. Pistă pentru bicicliști, patine cu rotile și schi, în perioada de iarnă.

Gradina-2-doamne

O doamnă colectează dăunătorii din grădina sa. Mi-a zis că e bucuroasă să fie fotografiată.

Copii

Copiii mă salută. Tatăl lor știe despre Moldova că este o țară caldă și cu mult soare. Mi-a dorit multe succese, fapt pe care îl doresc și eu Republicii Moldova și fiecăruia dintre Dvs.!

Sunt sigur că fiecare dintre noi poate contribui ca satele noastre să arate la fel. Din câte vedeți, majoritatea schimbărilor au avut loc în ultima perioadă, odată cu alegerea cursului de integrare europeană de către Estonia și reformele ce au urmat după aderare.  Integrarea europeană nu are alternativă!

p.s. Distribuiți sau transmiteți Vă rog această postare celor ce au nevoie de inspirație, dar ma ales, euroscepticilor, inclusiv celor urbani”, scrie Ambasadorul moldovean la Tallinn, Victor Guzun, pe blogul său.

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.