Prima pagină / Locuri / Stil de viaţă  /  10 țări + 1 din Eurasia care pot inspira Moldova: Doru Curoșu

10 țări + 1 din Eurasia care pot inspira Moldova: Doru Curoșu imprimare

05.04.2016  

Doru Curoșu, tânărul din Moldova care a fost nominalizat de către revista americană Forbes în topul „30 Under 30 Europe” la secția „Politici”, a povestit pentru Stiripozitive.eu 10 țări + 1 din Eurasia care pot inspira Moldova. A început cu Israel, ţara pe care Doru Curoșu o descoperă în aceste zile.

Votează: 5.0/5 (1 Vot )

Doru Curoșu, tânărul din Moldova care a participat în aceste zile la Forbes Under 30 Summit Gala Night, a ales câte un lucru din Georgia, Portugalia, Italia, Turcia, Spania, Israel, Germania, Ucraina, Azerbaidjan, Finlanda și Belgia care poate inspira Moldova și oamenii de aici.

Israel – sportul

Israelul mi-a demonstrat din prima zi, încă odată, că stereotipurile despre alte țări, pot fi eliminate doar vizitând acea țară. Pe lângă frumusețea țării, istoria, arhitectura și multe altele pe care de regulă le observăm în călătorii, în Tel Aviv am observat implicarea activă a autorităților în promovarea modului sănătos de viață prin sport. Orașul este în reconstrucție activă, infrastructura nouă a orașului este vizibil bazată pe piste pentru bicicliști și piste de alergat de-a lungul orașului, fiind delimitate chiar și cu semafoare, terenuri pentru volei și fotbal de plajă, bazine de înot în aer liber, parcuri amenajate pentru rolleri și skateborderi. Continuu poți vedea prin oraș alergători, bicicliști și celalelte...

Doru Curosu

În Israel serviciul militar este obligatoriu pentru toți se la 18 ani. Fetele fac 2 ani de armată, iar băieții 3. După asta de regulă aceștia revin să facă studii, să-și găsească un job, să se căsătorească. Armata îi maturizează mult și le oferă posibilitatea de a se descoperi. Astfel la 21 de ani poți spune cu siguranță ce-ți dorești să faci în viață.

Georgia – cultură și tradiții

Pur și simplu e imposibil să mergi în Georgia și să nu te îndrăgostești de această țară minunată, în felul său. Georgienii, fără să încerce să ne facă concurență ne-au întrecut la foare multe -  dragostea pentru țara lor, pentru cultură și tradiții, pentru dansurile lor deosebite și mâncarea delicioasă. Un georgian nu va ezita nici o clipă să danseze. În același timp aș putea spune că și la nivel politic stau mai bine decât noi, iar parcursul lor european este mai vizibil decât al nostru.  

De la Georgia am putea învăța acest atașament față de cultură, tradiții, dansuri și muzică tradițională, am putea învăța despre valoarea familiei.

Doru Curosu

Georgia cu o populație aproape ca a Moldovei, 4.3 mln, datorită reformelor curajoase, numite „Miracolul Georgian”, pe care le-a implementat noului guvern, a adus țara în Indexul libertății economice pe locul 23 în lume, după Japonia. Un alt exemplu că o țară cu vector European poate face schimbări utile, nu doar vorbă în Parlament.

Portugalia – istoria

Portugalia am vizitat-o recent, dar m-a cucerit din prima. Parcuri naționale uimitoare, plaje impecabile, arhitectură unică, istorie, romantism și ospitalitate.

Portugalia rămâne a fi țara cu cele mai mici prețuri din vestul Europei, cu mâncăruri deosebite și locuri unice de vizitat.

Multe am putea învăța de la ei, dar cel puțin ar fi potrivit să preluăm acest atașament față de istoria țării și importanța acesteia pentru trecutul și prezentul statului.

Doru Curosu

Italia – grija de bătrâni

Cea mai importantă lecție pe care ne-o pot oferi italienii, este grija pentru părinți, pentru bătrâni, pe de o parte pentru că așa sunt tradițiile familiei, pe de altă parte, pentru că așa prevede legea. E deosebit să vezi bătrâni zâmbitori pe străzi, au o pensie suficientă garantată de stat, cât și grija familei.

Turcia – turismul

Nouă ne-a trebuit 25 ani ca să dezvoltăm un concept turistic al țării pe care îl implementăm cam lent. Turcii își cunosc bine meseria, sunt vânzători iscuți atât prin bazaruri cât și atunci când vine vorba de promovarea frumuseții, locurilor istorice și celor de odihnă.

De la turci am putea învăța cum să ne „vindem” țara din perspectivă turistică, nu politică cum e la noi.

Doru Curosu

Spania – odihna

Spania îți poate oferi timp frumos și mâncare gustoasă, de asemenea și tradiții distractive, gen Corrida (lupta cu taurii). Toate astea luate împreună ne poate învăța că viața trebuie trăită la maxim, iar siesta, trebuie să ne mai aducă aminte și de importanța odihnei pe lângă muncă.

Doru Curosu

Germania – calitatea

Germanii mereu m-au impresionat prin performanța lor în tot ce fac. Un stat care după al doilea război mondial a reușit să-și revină rapid, în toate domeniile, devenind una din cele mai puternice state. Dedicația pentru muncă eficientă și produse calitative ar fi acea lecție bună pe care o putem prelua de la nemți.

Doru Curosu

Ucraina – patriotismul

Ucraina ar fi ca o soră geamănă pentru Moldova. Fie că vorbim din perspectivă istorică fie politică. Cu toate astea ucraineii sunt mai fermi în lucruririle pe care și le doresc, în special atunci când vine vorba de identitatea lor și istoria țării. Tot mai mulți vorbesc și promovează limba de stat, tot mai puțini cunosc și vorbesc limba rusă. Ucrainenii se mândresc de ce au reușit să realizeze în urma maidanului, și sunt optimiști că vor reface tot ce a fost distrus după conflictul armat din Estul țării.

Azerbaidjan – dragostea pentru țară, atașamentul

Azerii sunt foarte primitori față de oaspeți și sunt un popor foarte mândru de țara, istoria și prezentul lor. Își iubesc Președintele, indiferent de un oarecare regim autoritar văzut din exterior, își iubesc țara pentru resursele naturale, dar și istorie. Sunt devotați, chiar și tinerii care beneficiază de susținere din partea statului, de exemplu studii peste hotare, acoperite în întregime, după care revin acasă să investească tot ce au învățat.

Finlanda – dragostea pentru natură

În Finlanda am descoperit o legătură puternică între oameni și natură, aceștia iubesc să petreacă mult timp în aer liber, au tradiția campingului cu toată familia, evident sauna și băile în lacurile înghețate. Frumusețea naturii pe care am descoperit-o aici, ar putea fi regăsită și la noi, dacă statul ar avea grijă de ce ne-a mai rămas din păduri, lacuri, râuri...

Belgia – diversitatea  

Belgia mereu m-a impresionat prin diversitatea etnică, culturală, religioasă etc., puternic pronunțate. Cu toate astea, aceștia reușesc să convețuiască și să asigure existența unui stat cheie pentru UE, în special din punct de vedere politic. Această diversitate și toleranță poate fi desprinsă și din faptul că Belgia are tocmai 3 limbi oficiale: olandeza, franceza și germană, pe lângă aceasta, aproape fiecare vorbește engleza.

În Moldova, noi abia de reușim să ne împăcăm cu o limbă oficială.

Doru Curosu

Foto: arhivă personală

Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu Doru Curosu
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.