Prima pagină / Locuri / Stil de viaţă  /  Iulia-Laolli Mişcişina: „Pictura pe haine ne face speciali pentru că suntem unici”

Iulia-Laolli Mişcişina: „Pictura pe haine ne face speciali pentru că suntem unici” imprimare

Blugi, cămăşi, fulare, rochii, lenjerie, tricouri - şi toate pictate

28.11.2012  

„Viaţa aduce atât de multe surprize, cotituri şi schimbări imprevizibile! Iar eu sunt o fiinţă flexibilă, pot porni pe diferite cărări, însă presupun că toate vor fi din domeniul artei”, mărturiseşte Iulia-Laolli Mişcişina, fata care pictează pe haine.

Steluţa Andrei | Ştiripozitive.eu

- Descrie arta pe care o faci. Este ceva mai special?

- Da, e cu adevărat specială. Îţi oferă oportunitatea să decorezi o simplă haină în stilul propriu şi să faci din ea un lucru unic şi neobişnuit.

Pictez pe haine cu vopsea acrilică speciala pentru textile. Ea este rezistentă la spălare şi nu se şterge o lungă perioadă de timp. Pictez pe diferite haine: blugi, cămăşi, fulare, rochii, lenjerie, tricouri, etc.  Primesc comenzi de portrete, figuri umane, personaje din desene animate, logotipuri, motive florale, inscripţii şi multe altele. Oamenii des comandă  picturi pe haine, pentru a face apoi cadou celor dragi.

Atitudinea oamenilor faţă de o operă de artă este subiectivă, toţi avem gusturi proprii, de aceea,  prefer clientul să aleagă singur imaginea care urmează a fi pictată. Iar  viziunea mea artistică, se revarsă deplin în gravură şi pictura în acuarelă. Deseori oamenii se miră şi întreabă dacă cu adevărat e pictat cu mîna. E un compliment foarte plăcut.

Cel mai frumos moment în toata povestea este atunci când clientul vede pictura mult dorită şi ochii lui iradiază fericire. Atunci sunt fericită şi eu. 

- Cum ţi-a venit ideea să schimbi coala pe materiale?

- Vreo 5 ani în urmă mama mi-a propus această idee. Ea mi-a plăcut, dar nu am început să o realizez. Însă peste câţiva ani, o persoană mi-a propus să lucrez cu ea în acest domeniu. Astfel roata a pornit. Am pictat pentru ea o perioada de timp, iar apoi, am început să fac această treabă singură.

- Care este diferenţa lucrărilor făcute pe materie? Este mai complicat?

- Este specific şi diferit de hârtie ori pânză. Mai ales luând în consideraţie faptul că fiecare haină are materia, grosimea şi suprafaţa diferită, astfel, în procesul de lucru, trebuie să mă împrietenesc cu fiecare haină în parte, pentru a obţine rezultatul dorit. Însă, după ani de experienţă, ştiu diferenţa şi specificul  materialelor.

- Ce fel de lucrări preferi să faci?

- Îmi plac ideile neobişnuite, mai ales atunci când clientul este entuziasmat de idee, atunci lucrez cu o plăcere deosebită. Îmi plac şi lucrările care se îndeplinesc mai rapid, deoarece îmi lasă timp pentru celelalte ţeluri.

- Care este procesul de muncă? Şi cât timp durează efectuarea unei lucrări?

- Clientul alege imaginea dorită şi mărimea viitoarei picturi. Îmi aduce haina şi în timp de 3-7 zile pictura e realizată. Totul depinde de timpul de care dispun la acel moment.

Care a fost cea mai complicată lucrare efectuată de tine? Cât timp ţi-a luat să o faci?

- Una din cele mai complicate comenzi a fost blazonul familiei Glebov, imaginea avea multe detalii, mi-a luat 4 zile de lucru.

- Ce tehnici noi îţi doreşti să înveţi?

- Din domeniul artei plastice, tot ce doresc, deja studiez la academie, pictura în acuarelă şi tehnici de gravură. Acum sunt în procesul perceperii manierii negre - Mezzotinta.

Visez să realizez în viaţă câteva sculpturi grandioase. Cu puţin timp în urmă, am avut prima experienţă, am sculptat în basorelief zeci de boabe de cafea şi o râşniţă de cafea, pentru cafeneaua „Coffeemolka", din centrul Chişinăului.

- Cât de populară este tehnica picturii pe materie?

- Cunosc câteva persoane care pictează din plăcere pe materie. Dar la comandă, pentru public, din câte ştiu, în această ţară lucrez doar eu.

- Unde îţi doreşti să creşti? Care sunt planurile de viitor?

O enormă dorinţă este să trăiesc în diferite ţări europene, unde nivelul cultural şi economic este înalt,  pentru a-mi lărgi orizonturile. Să călătoresc în Japonia, India, China, etc. pentru a vedea obiceiurile cotidiene ale oamenilor şi a prelua ce va fi de folos pentru mine.

Planific să studiez web-design-ul, care este foarte apropiat de specialitatea mea, avem puţini specialişti în domeniu.

Am şi alte visuri care aşteaptă momentul potrivit.

Viaţa aduce atât de multe surprize, cotituri şi schimbări imprevizibile, eu sunt o fiinţă flexibilă,  pot porni pe diferite cărări, dar presupun că toate vor fi din domeniul artei.

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.