Prima pagină / Evenimente / Business  /  Lansarea colecției „Split” semnată de tânărul designer Irina Chitoragă

Lansarea colecției „Split” semnată de tânărul designer Irina Chitoragă imprimare

02.08.2013  

Geometria este sursa de inspirație pentru colecția „Split” pe care tânărul designer Irina Chitoragă o lansează duminică la Chișinău. Formele fundamentale au generat linii drepte, croieli curate și structuri simple care urmează conturul corpului, oferindu-i feminitate, eleganță, dar și senzualitate.

Votează: 5.0/5 (4 Voturi )

„Am pus accent pe decupaje, amplasate strategic, în special în zona spatelui, cea mai senzuală parte a corpului femeii, și pe utilizarea pielii, pentru un aer mai modern. Contrastul dintre culorile galben acid, mov și negru are rolul de a releva siluetele grafice", povestește Irina Chitoragă, autoarea colecției. 

În ciuda numărului destul de semnificativ de detalii folosite, ținutele sunt foarte purtabile. Irina a lucrat la cele 12 ținute timp de 6 săptămâni.

IRE Fashion

„Am muncit intens, pentru că fiind abia în anul doi de universitate și având doar cunoștințe de bază legate de tehnici de a coase, a fost nevoie de multe experimente pana când am reușit să aplic designul de pe schițe", mărturisește Irina Chitoragă, aflată la primul eveniment public de acest gen în cariera sa. 

Split by IRE

Prin formele geometrice, asimetria proporțiilor și culorile vibrante, colecția „Split" by IRE definește femeia independentă, cu atitudine, care îndrăznește să iasă în evidență fiind rafinată, dar în același timp și sexy, într-un mod discret.

Split By IRE

Lansarea colecției „Split", semnată de Irina Chitoragă, va avea loc începând cu orele 16:00, duminica, 4 august 2013, la Komod Concept Store de pe strada București 105.

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.