Prima pagină / Evenimente / Cultură  /  Află care sunt impresiile Svetlanei Matvievici, autoarea blogului Orheianca.eu, despre festivalul DescOPERĂ

Află care sunt impresiile Svetlanei Matvievici, autoarea blogului Orheianca.eu, despre festivalul DescOPERĂ imprimare

20.06.2018  

Festivalul DescOPERĂ face parte din campania de promovare a Moldovei ca destinație turistică, „Fii Oaspetele Nostru" și este organizat sub egida brandului turistic de țară Pomul Vieții și a brandului național Vinul Moldovei.

„Am ajuns la Orheiul Vechi cu 2 ore mai devreme ca să am timp de poze, de povești cu organizatorii și de inspectat zona.

Voluntarii de la Centrul de Informare Turistică m-am întâmpinat cu zâmbetul pe buze și mi-au oferit câteva materiale. N-am putut să trec pe alături, fără se le fac o poză.” 

Food&Wine 

Și în acest an, Wine of Moldova le-a urat bun venit pasionaților de operă, invitându-i la un pahar cu vin. 

Înghețată, cafea, plăcinte, sarmale și altă bunătăți pot fi găsite în zona de Food&Wine. 

Festivalul de muzică clasică în aer liber a început cu monumentala cantată scenică Carmina Burana, cea mai faimoasă lucrare a compozitorului german Carl Orff, care a culminat cu fragmentul fundamental și arhicunoscut „O Fortuna", inspirată dintr-o colecție copleșitoare de 300 de cântece scrise în perioada secolelor XII și XIII, Carl Orff compune în 1937 celebra cantată care poartă același nume ca și originalul literar. 

Opera a fost interpretată de soprano Tatiana Costiuc, maestru în artă, împreună cu tenorul român Sorin Lupu și baritonul Andrei Otean. Soliștii au fost acompaniați de Capela Corală Academică „Doina" și orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale, dirijată de Friedrich Pfeiffer.    

„Așteptam cu sufletul la gură s-o văd în scenă pe Tatiana Costiuc, orheianca noastră cu voce de privighetoare (spre rușinea mea, a fost prima oară când am auzit-o cântând). A fost un moment excepțional, mirific, magic! ”

La acest concert cele mai mari emoții le-au avut copiii artiștilor, care au cântat și au încântat publicul, împreună cu părinții lor.  

Dirijorul Friedrich Pfeiffer a făcut magie cu bagheta sa și ne-a dus pe aripile notelor muzicale, umplându-ne sufletul de feerie.  

„Mă bucur nespus de mult că în Moldova avem așa un eveniment frumos, care ne duce faima în lume.

Sperăm că vremea să nu ne dea bătăi de cap și să putem savura din plin celelalte spectacole preconizate pentru sâmbătă și duminică.”

Festivalul DescOPERĂ face parte din campania de promovare a Moldovei ca destinație turistică, „Fii Oaspetele Nostru" și este organizat sub egida brandului turistic de țară Pomul Vieții și a brandului național Vinul Moldovei. Oaspeții vor avea posibilitatea să viziteze siturile, mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute, dar și să participe la master-class-uri culinare inedite, pregătite de gazdele evenimentului. Festivalul de Muzică Clasică în aer liber, ediția a III-a, este organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în colaborare cu Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu" și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici" și găzduit de Eco-Resort „Butuceni". Evenimentul este susținut de către partenerii strategici - Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Guvernul Suediei și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare în Republica Moldova.

Sursă: orheianca.eu 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.