Prima pagină / Evenimente / Cultură  /  Scriitoarea Diana Farca lansează la Chișinău romanul „Spitalul de suflete”

Scriitoarea Diana Farca lansează la Chișinău romanul „Spitalul de suflete” imprimare

13.05.2019  

Tânăra scriitoare din România, Diana Farca, vine la Chișinău pentru a aduce mai aproape de publicul de aici cel mai recent roman, „Spitalul de suflete”. Pe data de 18 mai, ora 13:00, în incinta foișorului Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală va avea loc lansarea cărții.

„Spitalul de suflete” este cel  de-al doilea roman scris de Diana Farca și este dedicat cititorilor de toate vârstele. Autoarea aduce un suflu nou prin intermediul romanului său, unul cu un fir narativ considerabil și personaje care te mențin aproape.

În cadrul lansării nu vor lipsi nici momentele artistice, de această data Stela Botez, fata cu cobza, este cea care va  susține un recital de folclor. La eveniment va mai participa scriitorul Igor Guzun, bloggerița Cristina Evtodii și jurnalista Tatiana Slivca.

Vedeți câteva fragmente din roman: 

Anii din umbra lui - fiind a cincea roată de la căruță - îmi erodaseră stima de sine, încât amorțisem afectiv. Vorba preaiubitului Brâncuși, nimic nu crește la „umbra marilor copaci". Eugen percepea rătăcirile mele ca pe un mecanism de justificare al dorinței de libertare, de experimentare amoroasă. Erau însă instinctul meu de autoconservare și căutarea stabilității, ca reacție la desele lui absențe din peisajul arid al vieții mele. Amestecasem picătura chinezească în dinamica cotidiană, pentru că fiecare fugă și reîntoarcere, declanșată de absența lui, era întotdeauna mai dureroasă decât precedentele”.

„Simțea că poartă pe umeri greutatea lui Atlas și i-a picat în cap bolta cerească. A devenit o umbră și își purta rănile afective la vedere ca armură. Însă timpul nu e doctor, e cioară; nu vindecă, zboară. Până la cicatrizare, retrăia mental coordonatele unei viitoare foste mari iubiri”.

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.