Prima pagină / Evenimente / Societate  /  „Inimi deschise” – prima școală de consiliere online din Republica Moldova a Liniei Verzi

„Inimi deschise” – prima școală de consiliere online din Republica Moldova a Liniei Verzi imprimare

11.12.2019  

Asociația Obștească „Altruism”, care administrează Serviciul de Susținere Emoțională al Liniei Verzi pentru Prevenirea Suicidului a lansat astăzi, 11 decembrie, Școala de Consiliere „Inimi Deschise”. Aceasta reprezintă primul program de instruire online pentru cei interesați în a oferi susținere emoțională persoanelor aflate în situații de criză.

Această inițiativă vine din dorința de a ajuta tot mai multe persoane aflate în situații critice care au nevoie de susținere morală, iar această școală, astfel, oferă consiliere cetățenilor doritori de a se implica în cultura și arta susținerii morale în Republica Moldova.

Fondatoarea Liniei Verzi pentru prevenire a suicidului, Liuba Ceban susține că acest concept are nemijlocit scopul atât de a acorda sprijin moral persoanelor cu tentative suicidale, cât și de a oferi cetățenilor cu atitudine civică șansa de a se implica în salvarea unor vieți. „Ideea acestei școli a apărut în inima mea acum trei ani când mă gândeam cum am putea extinde numărul de ore de funcționare a liniei pentru că noi lucram doar două ore pe zi și ne-am gândit că dacă am vrea să ajutăm mai multe persoane ne-ar trebui să avem mai mulți voluntari care ar putea să asculte pe cei care au nevoie de susținere emoțională. Și întrucât suntem în era digitalizării, s-a născut ideea să digitalizăm și programul nostru disponibil tuturor persoanelor care ar vrea să se implice” spune Liuba Ceban.

Programul finanțat de către Ambasada SUA în Republica Moldova reiese din contextul în care conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, în Moldova are loc o tentativă de suicid la fiecare 40 minute, țara noastră aflându-se printre lista de state cu nivel înalt al cazurilor de suicid.

Șeful Adjunct al Misiunii Statelor Unite la Chișinău, Martin McDowell a afirmat că problema dată este un subiect ce ne privește pe toți și poate fi nemijlocit prevenită de toți. În acest context, acesta susține că: „Problemele de suicid, evident, ne afectează pe noi toți, iar Ambasada SUA salută inițiativa și eforturile Asociației „Altruism” în domeniul prevenirii acestor probleme. Eu personal propun să încurajați pe toți partenerii, cetățenii, societatea civilă și instituțiile mass-media pentru a susține această campanie lansată astăzi.”

Privesc pozitiv această inițiativă și reprezentanții diferitor instituții care deopotrivă sunt de acord că în vederea soluționării problemelor actelor de suicid sunt necesare măsuri constante de prevenire și combatere.

 „Consider că dacă să luăm în considerare că foarte mulți părinți fie sunt plecați peste hotare, fie sunt ocupați, copiii au nevoie de susținere și chiar de specialiști care să le fie alături atunci când nimeresc într-o problemă, iar acele probleme trebuie rezolvate prin comunicare. Sunt sigură că inițiativa celor care au pornit pe acest drum va fi neapărat susținută de întreaga societate și inclusiv de conducere care va contribui cu experți” spune Rodica Terehovschi, reprezentanta Consiliului Național de Acreditare a Prestatorilor de Servicii Sociale.

Cu „o mână” de ajutor în soluționarea problemelor de acest gen vine și biserica, la care Maxim Melinti, părintele satului Ghidighici încurajează cetățenii să lichideze barierele dintre slujitorii bisericii și oamenii creștini și să se bazeze pe schimb de idei de la egal la egal. „Inițiativa desigur este superbă, o susțin pe doamna Liuba și echipa sa de voluntari excepționali și îi încurajez să facă împreună lucruri bune în continuare și mi-aș dori foarte mult ca întreaga societate să participe la rezolvarea acestei probleme, de altfel riscăm să pierdem totul absolut – dar totul absolut mă refer la oameni, la viitorul societății” a mai adăugat Maxim Melinti.  

Toți cetățenii doritori să aplice la Școala de Consiliere „Inimi deschise” pot accesa pagina www.cursuri.mirt.md.  

 

Reporter: Ana Fomov 
Imagini: Alex Gurduza 

 

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.