Prima pagină / Evenimente / Societate  /  Un cadou al adulţilor pentru copiii mici de Ziua Independenţei: deschiderea grădiniţei din Todireşti, Ungheni

Un cadou al adulţilor pentru copiii mici de Ziua Independenţei: deschiderea grădiniţei din Todireşti, Ungheni imprimare

28.08.2013  

86 de copii din satul Todireşti, raionul Ungheni, vor merge în această toamnă într-o grădiniţă nouă. Este cadoul pe care Ministerul Educaţiei, Banca Mondială, UNICEF şi întreaga comunitate din Todireşti l-au adus copiilor cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova.

Votează: 5.0/5 (3 Voturi )

Grădiniţa din satul Todireşti, Ungheni, inaugurată astăzi, este renovată în cadrul proiectului „Parteneriat Global pentru Educaţie". Grantul oferit de proiect a fost de 428 693 de lei, iar costurile totale ale lucrărilor se cifrează la peste 1 milion 680 de mii de lei. Şi în această iniţiativă implicarea comunităţii a fost valoroasă.

„Acest eveniment înseamnă şi un nou început, dar şi o continuitate. Grădiniţa de la Todireşti este prima din cele circa 40 de instituţii educaţionale preşcolare din ţară, pe care Ministerul Educaţiei şi partenerii săi le vor reabilita în cadrul proiectului „Parteneriat Global pentru Educaţie", afirmă Viceministrul Educaţiei, Liliana Nicolaescu-Onofrei. „Iar „Parteneriat Global pentru Educaţie" este o continuare a proiectului „Educaţie Pentru Toţi - Iniţiativă de Acţiune Rapidă", în cadrul căruia au fost renovate 65 de grădiniţe şi au fost create 36 centre comunitare de dezvoltare timpurie".

Deschiderea grădiniţei din Todireşti, Ungheni

„Deschiderea grădiniţei este acum cea mai mare bucurie pentru întregul sat. Nu a fost uşor după ce instituția s-a închis în 1998. Am început lucrările de la o clădire fără uşi şi ferestre şi am lucrat chiar şi ieri, de Ziua Independenţei", spune primarul de Todireşti, Victor Baltag. „Astfel am creat acces la educaţie pentru 86 de copii şi am deschis şi 24 de locuri de muncă noi pentru oamenii din sat".

Deschiderea grădiniţei din Todireşti, Ungheni: primarul Victor Baltag.

„Este un cadou frumos pentru copiii noştri care de astăzi se vor afla în siguranţă", a mărturisit Emilia Casian, unul dintre părinţii care au participat la inaugurarea grădiniţei. Iar Alexandru Ciuvaga, Şeful Direcţiei Învăţământ, Tineret şi Sport Ungheni, a menţionat: „Punem astăzi la dispoziţia copiilor şi a părinţilor un serviciu de educaţie timpurie de calitate".    

„Deschiderea grădiniţei este încă un exemplu că se poate de realizat lucruri frumoase, dacă există voinţă şi cooperare între administraţia locală şi cea centrală", a afirmat Preşedintele PLDM, Vlad Filat, prezent la eveniment. „Să ştiţi că bucuria pe care o împărtăşiţi voi astăzi se repetă şi în alte localităţi".

Deschiderea grădiniţei din Todireşti, Ungheni.

Proiectul „Parteneriat Global pentru Educaţie" este implementat de către Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu Banca Mondială, ca administrator de grant, şi UNICEF, ca agenţie de coordonare. 

Activităţile proiectului se axează pe: 

• sporirea accesului la educație prin reabilitarea instituţiilor preşcolare şi dotarea lor cu mobilier, cărţi, materiale didactice şi jucării 

• îmbunătăţirea accesului la educaţie timpurie pentru copiii cu nevoi speciale, aflaţi în situaţii de risc sporit

• oferirea serviciilor de educație timpurie de calitate prin instruirea cadrelor didactice şi manageriale din instituţiile preşcolare și implicarea activă a părinților în acest proces. 

Viceministrul Educaţiei, Liliana Nicolaescu-Onofrei. Deschiderea grădiniţei din satul Todireşti, raionul Ungheni: 28 august 2013. Deschiderea grădiniţei din satul Todireşti, raionul Ungheni: 28 august 2013. Deschiderea grădiniţei din satul Todireşti, raionul Ungheni: 28 august 2013. Deschiderea grădiniţei din satul Todireşti, raionul Ungheni: 28 august 2013. Deschiderea grădiniţei din satul Todireşti, raionul Ungheni: 28 august 2013. Deschiderea grădiniţei din satul Todireşti, raionul Ungheni: 28 august 2013. Preşedintele PLDM, Vlad Filat. Primarul de Todireşti, Victor Baltag, şi Directoarea grădiniţei Todireşti, Elena Sârbu. Alexandru Ciuvaga, Şeful Direcţiei Învăţământ, Tineret şi Sport Ungheni. Emilia Casian, unul dintre părinţii care au participat la inaugurarea grădiniţei din Todireşti.
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.