Prima pagină / Evenimente / Vorbire directă  /  5 liceeni din Orhei au influenţat în bine votul Parlamentului pentru buget

5 liceeni din Orhei au influenţat în bine votul Parlamentului pentru buget imprimare

04.11.2012  

Prezenţa unor adolescenţi din Orhei îi planul Parlamentului Republicii Moldova la votarea, vineri, a bugetului de stat pare să-i fi influenţat în bine pe legislatori.

Creşterea Produsului Intern Brut cu  5 la sută şi direcţionarea resurselor publice în principal către domeniul social au fost votate de către legislativ în prezenţa celor 5 liceeni din Orhei - Alina, Marcela, Maria, Irina şi Mihail - care s-au aflat, timp de o săptămână, într-o vizită de studiu în Parlamentul Republicii Moldova.

„A fost pentru noi o experienţă plăcută şi am văzut totul cu alţi ochi", a fost opinia comună exprimată de Alina Zestrea, Marcela Brondețchi, Maria Leahu, Irina Digori şi Mihail Levițchi la încheierea documentării pe care au avut-o câteva zile la rând în Parlament.

O participare la şedința Comisiei Protecție Socială, Sănătate și Familie, o întâlnire cu Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, prezenţe la două şedinţe în plen ale legislativului la 1 şi 2 noiembrie la Palatul Republicii, o fotografie de grup şi multe impresii puternice: acesta este bilanţul vizitei liceenilor de la Orhei în forul legislativ de la Chişinău.

„Am făcut această invitaţie pentru aceşti tineri din Orhei să vină în Parlament ca să vadă pe viu cum funcţionează Parlamentul, cum se lucrează în comisii, cum se discută şi cum se votează legile, afirmă Vicespeakerul Liliana Palihovici. Şi asta le lărgeşte orizonturile şi îi poate ajuta să decidă propriul viitor".

Bugetul de stat pentru anul 2012, votat în lectura a treia, finală de către Parlament la 2 noiembrie, estimează ca PIB-ului să crească cu 5 la sută, iar volumul preponderent al resurselor publice disponibile pe 2013 să fie direcţionate către domeniul social - 67,4 % din totalul cheltuielilor publice.

 

 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.