Prima pagină / Oameni / Societate  /  Daniel Vodă: cel mai bun student de schimb în SUA

Daniel Vodă: cel mai bun student de schimb în SUA imprimare

15.08.2014  

Un tânăr din Moldova, Daniel Vodă, a fost declarat joi de către Departamentul de Stat american drept cel mai bun student de schimb în SUA.

Votează: 5.0/5 (7 Voturi )

În fiecare lună, titlul de cel mai bun student de schimb în SUA se conferă unui absolvent din străinătate care şi-a făcut o perioadă studiile în SUA. Astfel, pe parcursul unei luni, studentul ales apare pe site-ul internaţional al studenţilor de schimb pentru meritele sale în „consolidarea comunităţii de absolvenţi din Europa”.

Potrivit unui comunicat de presă al Departamentului de Stat al SUA, în această lună este vorba de Daniel Vodă, un tânăr din Republica Moldova, absolvent al Programului Transatlantic de vară al Institutului american pentru Tineri „Benjamin Franklin”, scrie Moldpres.

Tînărul din Moldova este apreciat de Biroul Afacerilor Culturale şi Educaţionale al Departamentului de Stat al SUA pentru faptul că a contribuit la înfiinţarea Institutului Tinerilor Ambasadori (Yasi), un program care adună peste 30 de elevi din diferite ţări cu scopul de a cunoaşte mai multe despre diplomaţie.

Daniel_Voda

Totodată, el a fost remarcat şi pentru apariţiile sale frecvente la televizor unde îşi expune punctul de vedere privind diverse evenimente sociale şi politice din Moldova, dar şi pentru faptul că moderează un club de Dezbateri din cadrul Centrului American de Resurse al Ambasadei SUA în R. Moldova.

Este o onoare pe care cu drag o împart cu zeci de colegi din comunitatea absolvenţilor din Moldova şi de peste hotare şi nu doar alături de care am reuşit să realizăm activităţi cu impact pentru ţară. Această prestigioasă distincţie îmi va servi drept motivaţie pentru alte proiecte de viitor!”, ne-a spus Daniel.

„Comunitatea absolvenţilor programelor de schimb cu guvernul SUA numără sute de mii de membri la nivel global, doar în Moldova suntem peste 4000, ceea ce mă face să cred că alegerea nu a fost deloc uşoară. Probabil activităţile pe care le-am realizat, dar şi faptul că fac pentru prima dată o echipă de absolvenţi a programelor de schimb din Moldova cu care am plăcerea să lucrez, care-i are ca membri pe Alexandrina Ciorchină, Aliona Novac, Mihai Sochircă, Mihai Clapaniuc a câştigat un grant al Departamentului de Stat pentru organizarea unei conferințe internaţionale care va stimula abordarea critică a participanților în medierea conflictelor și construirea păcii în Octombrie acestui an a jucat rolul său”, a adăugat tânărul.

Daniel Vodă este un tînăr de 23 de ani din Chişinău, care a absolvit anul acesta Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii de Stat din Moldova. Daniel este şi moderatorul emisiunii AVANGARAJ de la TV Moldova 1.

Daniel_Voda

Daniel Vodă Daniel Vodă este şi moderatorul emisiunii AVANGARAJ de la TV Moldova 1.
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.