Prima pagină / Oameni / Societate  /  (Video) Urcușurile și coborâșurile vieții, în povestea liftierei Vasilița Ciudin

(Video) Urcușurile și coborâșurile vieții, în povestea liftierei Vasilița Ciudin imprimare

27.04.2015  

Pe Vasilița Ciudin am întâlnit-o în fața ascensorului. Ea nu are doar un nume neobișnuit, ci și o profesie deosebită. Este liftier cu o experiență de 4 decenii. Ea se mândrește și cu profesia, și cu numele ei. Și știe ce înseamnă urcușurile și coborâșurile vieții.

Votează: 4.8/5 (5 Voturi )

Vasilița Ciudin este de 4 decenii liftieră. Din 1989 lucrează la Librăria din Hol.

„Eu de natură sunt bărbătoaie, așa m-o învățat tăticul să mă descurc în viață. M-am atașat de el, m-a învățat și poloboace a face, copaci să curăț, și vie să curăț, cu beschia lemne tăiam și haragi, făceam tot lucru și mă descurcam. Așa și aici am început să mă descurc și mi-a prins bine”, povestește Vasilița Ciudin despre ea.

Ascensor

Am întrebat-o cum se descurcă și cum face față situațiilor dificile în calitate de liftieră.

„Când se defectează, dacă e posibil eu singură mă lămuresc (cu ascensorul). Opresc rubilnicul, încep a controla ce s-a întâmplat. Câteodată se dezbate pur și simplu automatul. Este automat mic și automat mare. Dar mă apropii de cabină, întâi îi liniștesc, le spun: „Stați liniștiți, totul va fi bine, un pic veți sta în întuneric”, spune liftiera, menționând că este foarte important ajutorul psihologic în cazul în care oamenii rămân blocați în ascensor.

Vasilița Ciudin

„Lucrând toată viața pe așa profesie, sunt cazuri când se stinge lumina și rămân oameni. Mă credeți, eu pot să-i scot fără lanternă, în 15 minute. Mă duc și deodată am dat în jos, deodată am deschis ușa, am deschis ușa la cabină și gata. Eu deja cunosc lucrul pe de rost”, adaugă Vasilița.

Vasilița Ciudin

Această fotografie a fost făcută exact înainte ca Vasilița Ciudin să rămână blocată în ascensor. Și pe bune, nu a fost înscenat nimic. Uimitor este faptul că liftiera a rămas blocată în ascensor de două ori: în primele zile de muncă la Librăria din Hol și după finalizarea interviului cu Știripozitive.eu. Vasilița a stat 45 de minute în ascensor fără spaimă și supărare, dimpotrivă râdea de situație.

Vasilița Ciudin Vasilița Ciudin Vasilița Ciudin Vasilița Ciudin Vasilița Ciudin Vasilița Ciudin Vasilița Ciudin
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.