- Cum ai ajuns să lucrezi în cadrul Asociației Obștești AZI?
- Cunosc Asociația Obștească „AZI” de mai mulți ani, datorită faptului că am activat ca voluntar. După ce am finisat studiile de licență deja m-am angajat ca asistent de proiect. La noi voluntarii au acestă oportunitate de a se angaja când există un loc vacant. Este și pentru noi mai ușor, datorită faptului că cunoaștem deja domeniul și știm cum se lucrează!
- Care este rolul tău în proiectul „ Agenda de Advocacy în Raionul Cahul – În Sprijinul Persoanelor cu Dizabilități?”
- Rolul meu în proiectul „Agenda de Advocacy în Raionul Cahul – În Sprijinul Persoanelor cu Dizabilități” este de a implementa activitățile prevăzute de proiect, de a asigura organizarea evenimentelor desfășurate în cadrul proiectului, de a desfășura diferite activități cu tinerii noștri beneficiari. Acestea sunt câteva din responsabilitățile ca asistent de proiect.

- Tu lucrezi cu un grup de oameni care sunt în anumite situații defavorizați, care sunt acțiunile pe care le întreprindeți pentru ai ajuta? Povestește-ne câteva cazuri de implicare.
- Acțiunile pe care le întreprindem pentru a ajuta persoanele din categoriile defavorizate sunt diverse, evoluând de la o necesitate la alta. De exemplu, la început ne-am axat pe activități de socializare, comunicare, integrare în mediu. Am continuat cu dezvoltarea deprinderilor de viață, dezvoltarea personală, iar acum lucrăm la orientarea profesională și angajarea în câmpul muncii. O altă latură de activitate este bazată pe implicarea persoanelor cu dizabilități în procesul decizional.
Pot spune ca avem succese în ceea ce facem, dar mereu mai rămâne loc de lucru.

- Care sunt victoriile bifate de când activezi în cadrul Asociației Obștești AZI?
- De scurt timp de când activez în cadrul asociației, pot spune că victoriile de care mă bucur enorm sunt îndrumarea tinerilor din categoria persoanelor defavorizate (tineri cu dizabilități) de a aplica la proiecte de antreprenoriat și înregistrarea lor pentru a se încadra în câmpul muncii, ceea ce-i va ajuta să-și realizeze ideile, de asemenea, vor avea un venit propriu, nu vor fi dependenți de cineva.
Activități realizate în cadrul proiectului „AGENDA DE ADVOCACY ÎN RAIONUL CAHUL – ÎN SPRIJINUL PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI” , realizat de Asociaţia Obştească „AZI”, cu suportul Fundației Est-Europene, în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.