Prima pagină / Oameni / High Tech  /  Andrei Ciobanu, moldoveanul de la Montreal care susține tinerii amatori de radio de la Durlești | TV M1

Andrei Ciobanu, moldoveanul de la Montreal care susține tinerii amatori de radio de la Durlești | TV M1 imprimare

23.07.2013  

„Spunea cineva că o faptă bună are capacitatea să se multiplice”, afirmă autorii emisiunii „Moldovenii de pretutindeni” de la TV Moldova 1 și aici ideea realizatorilor se întâlnește cu încrederea echipei de la „Stiripozitive.eu” că „faptele bune sunt molipsitoare”. TV M1 povestește într-un subiect recent despre Andrei Ciobanu care a creat la Durlești, în memoria tatălui său, un club de radio amatori pentru copii și tineri și îl susține și în prezent, când își continuă studiile la Institutul Național de Cercetări Științifice din Montreal, Canada.

Votează: 5.0/5 (2 Voturi )

„A moștenit de la tatăl său dorul de imensitate, de spații fără hotare în care să poți comunica cu oricine. Andrei Ciobanu, fiul celui mai cunoscut radioamator din timpurile Moldovei sovietice Simion Ciobanu, a urmat, după absolvirea școlii din localitatea natală Durlești, a urmat Facultatea de Electronică și Telecomunicații la Universitatea Politehnică din București", povestesc realizatorii emisiunii „Moldoveni de pretutindeni" de la TV Moldova 1.

„Memoria și pasiunea tatălui său l-a determinat pe Andrei să vină în fața administrației companiei de comunicație mobilă în care lucra cu un proiect de dotare cu echipamentul necesar a unui club al amatorilor de radio în liceul „Hyperion" pe care l-a absolvit cu ani în urmă".

„Și iată că în primăvara anului 2010 în municipiul Chișinău a fost înființat primul club de radioamatori de tipul ER1KSC, care poartă numele lui Simion Ciobanu".

„În prezent, Andrei Ciobanu își continuă studiile la Institutul Național de Cercetări Științifice din Montreal, Canada, dar continuă să urmărească cu atenție evoluțiile la clubul de radioamatori din localitatea natală", precizează TV Moldova 1.

„Pentru mine succesul acesta al copiilor din radioclubul din Durlești înseamnă o răsplată pentru nopțile nedormite și alte sacrificii pe care le-am făcut pentru a menține în viață acest club de aici, de la distanță. Mă conving încă o dată că avem și noi potențial, că există și la Moldova oameni, iar prin muncă asiduă și prin disciplină se pot obține rezultate înalte", afirmă Andrei Ciobanu.

Andrei Ciobanu

„Tinerii percep comunicarea radio ca pe ceva deosebit, la care nu toată lumea are acces. Prin urmare și ei se simt deosebiți în sensul bun al cuvântului", afirmă Andrei Ciobanu într-un interviu pentru revista „InfoElectronica".

Imagine: Revista.infoelectronica.ro Imagine: Revista.infoelectronica.ro Imagine: Revista.infoelectronica.ro Imagine: Revista.infoelectronica.ro
 

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.