Prima pagină / Oameni / Fabule moderne  /  Fabulă modernă despre crud de Tatiana Ţîbuleac, Paris

Fabulă modernă despre crud de Tatiana Ţîbuleac, Paris imprimare

13.04.2014  

În noua fabulă scrisă de Tatiana Țîbuleac, Cezara „era normală. Avea însă degete anormal de lungi”. Iar atunci când Tatiana se întâlnea cu ea, avea „impresia că are în spate o plasă enormă în care poartă iarbă, raze, cer și mere”.

Votează: 0.0/5 (0 Voturi )

Am văzut într-o zi un tablou și l-am vrut. L-am vrut cum o mamă născândă își vrea pruncul pe burtă. L-am vrut al meu, parte din mine, înauntru și mereu. 

În acel tablou eram eu.  Atât de eu, încât mă speria gândul că pictorul mă știe de tot. Că m-a prins, m-a oprit din drum și m-a pictat pe ascuns. Iar acum m-a expus fără voia mea în lume. Iar eu nu am simțit. 

Am aflat cine este. O pictoriță din Moldova care stă de 10 ani la Paris. Ne despărțeau două stații de metro. M-am dus să o văd. Întâlnirea cu ea mă impresiona mai puțin. Eu nu sunt obișnuită să îmi fac idoli din oameni. Mie dacă îmi place un cântec sau un film sau, iată, un tablou, îmi este totuna cine le-a creat.

În capul meu oamenii trăiesc cu oamenii, iar arta - cu arta.

Cezara, așa o chema, era normală. Avea însă degete anormal de lungi. Acestea începeau pe mâini, ca la alți oameni, însă continuau mai departe, formând restul trupului și oprindu-se în picioare. Ne-am gândit să mâncăm ceva, căci îi era foame. Ei. Eu vroiam tabloul. Dar mi-am comandat un ceai. 

- Un tartare, vă rog, - zise ea chelnerului. 

Am zâmbit, ca să nu par o sălbătaciune, dar am știut că noi două nu avem ce împărți în viață. Un om care mănâncă carne și ouă crude îmi este străin. Peste o oră mi-a vândut tabloul. Peste un an am devenit prietene. Peste cinci - prietene foarte bune. 

De atunci și până astăzi Cezara nu s-a schimbat deloc. Întreaga ei ființă continuă să existe din degete și crud. 

Acest crud o urmărește peste tot: în culori, în gânduri, în simțire, în felul ei nervos de a râde și de a trăi. De câte ori mă întâlnesc cu ea, am impresia că are în spate o plasă enormă în care poartă iarbă, raze, cer și mere – ca toate acestea să îi fie la îndemână în cazul în care ar fi ceva de pictat. 

Căci așa pictează Cezara.

Stoarce cu degetele iarba ca să facă verde.

Razele – ca să facă galben.

Cerul - pentru albastru.

Merele – pentru roșu.

Și atât.

Mai departe, culorile se împletesc singure, ca niște curenți vii, ca să nască imagini: ochi, copii, dragoni sau aer. Nimic în plus. Nimic împlinit.

Doar crud.

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.