Prima pagină / Știri Pozitive / Comunicate de presă  /  Peste 14 mii de euro au fost colectaţi în urma Hospice Bike Tour 2019

Peste 14 mii de euro au fost colectaţi în urma Hospice Bike Tour 2019 imprimare

22.07.2019  

16 biciclişti amatori au participat, de pe 14 până pe 18 iunie, la cursa de 700 de kilometri dintre Chişinău şi Braşov #HospiceBikeTour2019. Traseul a inclus mai multe locații; Chişinău – Iaşi – Gura Humorului – Lacul Bicaz – Miercurea Ciuc – Braşov, trecând pe lângă locuri precum Pietrele Doamnei, coborând pe versantul drept al lacului Izvorul Muntelui şi parcurgând al treilea cel mai frumos drum montan din România – Transrarăul.

Participanţii au încurajat donaţiile pentru susţinerea serviciilor de îngrijire paliativă în regiunile din Republica  Moldova. Dintre cei 16 participanţi, 13 au ajuns până la finalul cursei, pe când 3 s-au alăturat pentru primii 160 de Kilometri ce despart Chișinăul de Iași. Deşi, majoritatea cicliștilor au fost din Moldova, unul dintre participanţi a venit din SUA să susţină această cauză nobilă, iar altul a venit pentru cursă din România.

Datorită susținerii participanților, donatorilor și a sponsorilor, au fost colectaţi peste 14 mii de euro, bani care vor fi utilizaţi pentru dezvoltarea Rețelei Naționale de Servicii de Îngrijire Paliativă în Republica Moldova. Toate detaliile pot fi găsite pe pagina Hospices of Hope Moldova https://www.facebook.com/hospicesofhopemoldova.

Evenimentul a fost realizat al treilea an consecutiv cu suportul Kaufland Moldova, în calitate de Partener General.

La Kaufland credem cu tărie că implicarea face diferența. Fiecare dintre noi are puterea să facă lucruri bune pentru comunitatea în care trăiește, dar atunci când ne adunăm împreună, această putere de schimbare crește și se transformă în lucruri concrete. Ne bucurăm că și în acest an, Hospice Bike Tour a adunat atât de mulți susținători,  inspirați de exemplul oamenilor buni”, a menționat manager CSR Kaufland România și Republica Moldova, Anna Katharina Scheidereiter.

„Ne bucurăm că provocarea noastră a fost acceptată şi HospiceBikeTour2019 a fost un succes. Suntem extrem de recunoscători tuturor celor care au susţinut cauza Hospice of Hope Moldova. Gratitudinea noastră se îndreaptă şi către partenerii noştri, care ne susţin an de an şi fără de care acest eveniment nu ar fi posibil. Vă mulţumim!”, a menţionat Raluca Muntean, manager pe ţară Hospices of Hope Moldova şi Albania.

Sponsorii evenimentului au fost: Kaufland Moldova, BC „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S.A., KVG, Sade CGTH, Grawe Carat Asigurări S.A., Hai la Țară și Farmacia Familiei.
Parteneri strategici: Ministerul Afacerilor Externe și al Integrării Europene al Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ambasada României în Republica Moldova.

Hospice Bike Tour este un eveniment organizat cu scopul de a colecta fonduri pentru a susține activitatea Hospices of Hope Moldova și anume dezvoltarea și consolidarea Rețelei Naționale de Servicii de Îngrijire Paliativă Hospices of Hope Moldova. La moment, Rețeaua integrează cinci echipe mobile, multidisciplinare, care prestează servicii de asistență medico-socială la domiciliu în regiunile Soroca, Ocnița, Orhei, Taraclia și Cahul, persoanelor care se confruntă cu o boală incurabilă sau condiții limitatoare de viață. Toate serviciile oferite sunt gratuite pentru beneficiarii acestora.


De la lansarea proiectului „Rețeaua Națională de Servicii de Îngrijire Paliativă”, peste 700 de persoane au beneficiat de servicii calitative de îngrijire paliativă, peste 15.000 de vizite și consultații au fost efectuate, peste 40 de persoane au fost instruite în diferite aspecte ale îngrijirii paliative și peste o mie de persoane au primit ajutor umanitar sub forma de pungi pentru stomă și accesoriile necesare.

 
DESCOPERIŢI MAI MULTE LA

EEF         

Portalul Stiripozitive.eu a fost creat de „URMA ta” la 1 martie 2012 cu sprijinul Fundaţiei Est-Europene.

Conținutul portalului www.stiripozitive.eu este creat de „URMA ta” cu suportul oferit de Fundaţia Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

• • • 

Preluarea textelor care aparțin www.stiripozitive.eu poate fi făcută doar cu acordul scris și cu indicarea sursei și linkul activ la subiectul preluat din www.stiripozitive.eu.