print
Șoferul care aduce zâmbete la Fabrica de zahăr din Glodeni: Ion Ipati - Louis de Funès de Moldova
24.01.2013
3486

Eugen Urușciuc

Ion Ipati, surprins de Stiripozitive.eu la Fabrica de zahăr din Glodeni (parte a Companiei „Magt Vest”), seamănă foarte mult cu celebrul actor francez de comedie Louis de Funès.

„Mi-a spus mai multă lume că aș semăna cu Louis de Funès și m-am împăcat cu acest gând. Nu m-a influențat nicicum această asemănare”, spune Ion Ipati, șoferul unui camion de mare tonaj din Chișinău.

„Cum să nu fi privit filme cu Louis de Funès? Le-am privit și îmi plac”, susține sosia renumitului actor francez, care este de părere că pe glob sunt 4-5 oameni care seamănă perfect unul cu altul.

La cei 62 de ani ai săi, Ion Ipati este dinamic și optimist. Mai întotdeauna zâmbește și se bucură de stima hamalilor Fabricii de zahăr din Glodeni. Ani buni a tot transportat zahăr de la acest agent economic spre Chișinău și alte localități.

„Am studii superioare, dar am preferat să fiu șofer din raționamente economice. Pe timpurile sovietice – cred că era pe la sfârșitul anilor ’70 – m-am făcut șofer, pentru că aceștia aveau salarii mai mari decât specialiștii cu studii superioare”, povestește Ion Ipati.

Atunci când vine cu mașina după zahăr la Fabrica din Glodeni, Ion Ipati este întâmpinat vesel de către lucrătorii Depozitului de zahăr: „A venit Louise de Funes după zahăr”. Ion Ipati le zâmbește și-i îndeamnă: „La treabă, băieți.”

Cu acest subiect Stiripozitive.eu îl omagiază și pe actorul francez de comedie Louis de Funès - pe 27 ianuarie se împlinesc 30 de ani de la moarte actorului.

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2020 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.