print
Loridana Sîrbu: „Ochii ne fac să fim unici unii față de alții”
20.05.2019
680

— Cum ți-a venit ideea să inițiezi acest proiect? A fost de la început o glumă sau erai hotărâtă?

— Ideea o aveam de mult timp schițată, însă era doar un „schelet” al întregului „proiect”. Nu m-am gândit niciodată că îi voi putea „da viață” pentru că nu găseam motivele și timpul necesar pentru asta. De la început a fost doar un „lasă să fie”, după care s-a transformat în ceva frumos, în ceva de care m-am atașat și de la care primesc plăcere ori de câte ori privesc pozele cu ochii oamenilor.

 

— Ce semnifică denumirea proiectului?

— Denumirea proiectului poate fi interpretată în două feluri: „Lost in your ocean eyes” – ceea ce face referință mai mult sau mai puțin la persoanele in ochii cărora se ascunde un întreg ocean fie de sentimente, fie de trăiri sau  fie o referință la culoarea albastră a ochilor și toate nuanțele ei. A doua interpretare „Lost in your eyes” este mai generală, are o conotație artistică. De ce am ales acest titlu? Din motiv că eu, personal, atunci când mă aflu față în față cu o persoană, prefer sa o privesc în ochi, iar odată ce vad dincolo de culoarea și forma lor, mă pierd în ei, în structură, în amestecul de nuanțe, în ochii ei.

 

— Care a fost reacția familiei sau a prietenilor când le-ai spus despre acest proiect?

— Reacțiile au fost diverse. Unii m-au încurajat și continuă să o facă, alții îmi reproșează sau îmi spun că proiectul în sine nu reprezintă nimic „wow”, iar alții, cei mai originali, m-au rugat să mai discutam cu ei după ce devin populară. Desigur fiecare persoana are poziția și opinia ei, iar eu o respect și o interpretez deja cum vreau eu.

 

—De ce ai ales anume ochii și nu alte părți ale corpului?

— Nu am un răspuns sigur la această întrebare deoarece sunt pasionată nu doar de ochi, însă totuși pe ei pun un accent mult mai mare și ofer o atenție deosebită. Anume ei pot sa ne comunice ceea ce avem nevoie să știm, când o persoană nu este capabila din punct de vedere emoțional sau psihic să o facă. Ei au o frumusețe aparte, diferită. Asta și ne face să fim unici unii față de alții.

 

— Care este criteriul după care te conduci pentru a posta fotografiile?

— În primul rând cer, dar și insist ca fotografiile să fie de o calitate bună. Nu accept fotografii decupate. Orice fotografie o „prelucrez” deja după necesitate: fie adaos de lumină, umbră, structură, sau uneori, culoare. Mă strădui înainte de toate să păstrez naturalețea și originalitatea imaginii, fără un exces de efecte sau Photoshop.

 

— Dacă ai face o statistică a fotografiilor primite, care culoare este cea mai des întâlnită?

— Nu aș putea face o clasificare a unei culori anume, deoarece toate sunt absolut diferite. Se observă un echilibru între culorile albastru și căprui. După care urmează verde și culorile amestecate. Am primit tot felul de poze, de la ochii unor modele ale unor fotografi, la ochii pisicilor, câinilor, etc. (Pe pagina de Instagram le puteți observa pe toate)

 

— Cât timp pe zi acorzi proiectului?

— Depinde. Uneori o oră (când am de editat fotografii, de ales, de indicat anumite criterii persoanelor noi), alteori mai puțin din cauza lipsei de timp liber.

 

— Pe lângă pasiunea pentru a fotografia, ce alte îndeletniciri ai?

 — Îmi place să scriu, în mare parte poezii. De asemenea, am o pasiune aparte pentru desen, fie în creion sau în acuarelă.

 

— Ce sfaturi poți oferi tinerilor care au idei, dar n-au curajul sa le pună în aplicare?

— Cu asemeni obstacol m-am confruntat și eu, de unde am înțeles că, dacă dorești să faci ceva, fie că nu este nimic ieșit din comun, sau poate invers, nu zăbovi nici o clipă și nu aștepta un imbold de la altcineva. Dacă vrei să faci ceva – fă. Nu sta mult pe gânduri. În drumul tău spre realizare mereu vor exista obstacole și piedici, trebuie să știi cum să le depășești și cum sa mergi triumfător mai departe. Lucrează la visurile și dorințele tale ca într-o zi să nu rămână doar visuri.

 

Ilinca Fiodorov 

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.