print
Interviu cu Cezara-Nicoleta Cheltuială: „Nu cred că am simțit vreodată o libertate mai mare decât pe scenă”
13.05.2020
1356

- Când ai descoperit pasiunea pentru muzică?

- Țin minte când eram mică, mă duceam pe la bunici, nani și toți aveau pregătit un scăunel pe care trebuia să urc și să cânt ceva. De la 3 ani am început prima dată să merg la concursuri care se soldau cu succes, dar nu erau din domeniul muzicii. Pe la vreo 10 ani aproximativ, am hotărât sa merg totusi la canto. Mi s-au predat exerciții pe care trebuia să le repet, însă mama mea a primit inițial un răspuns: „eu nu pot promite că fiica dumneavoastră va cânta vreodată". În pofida acestui fapt, am continuat să lucrez asupra vocii mele, asupra mea, cu susținerea părinților, ca pâna la sfârșit să  primesc un rezultat frumos. Mereu am fost descurajată de cei din jur, mereu auzeam că nu am voce frumoasă, că nu sunt bună în muzică, iar din acest motiv dorința mea de a cânta a fost stopată pentru 3-4 ani. Scriam versuri, fredonam melodii, dar numai pentru mine și numai prin casă. Când am înțeles că toate cuvintele murdare aruncate împotriva mea sunt doar gunoi și nu trebuie primite, abia atunci am început să arăt lumii cum sunt eu cu adevărat și să nu-mi fie frică. Am continuat cu postarea videourilor pe Instagram la care primeam multe mesaje, iar dorința mea din copilărie, încet, încet se îndeplinea. Acum mi-e indiferent de prostia oamenilor și îi iubesc pe cei care mă motivează. Niciodată n-am să creez șabloane ca să demonstrez lumii că sunt ideală, sunt om plin de defecte, dar cu zâmbet adevărat.

- Cum ai defini rolul muzicii în viața ta?

- Pentru mine, muzica este aer. Dacă muzica ar dispărea, eu aș pleca împreună cu ea. Mă trezesc cântând și mă culc la fel. Chiar dacă sunt foarte enervată, închid ochii și pur și simplu fredonez o melodie și îmi trece tot. Pot să stau în parcare, la stație sau să merg pe drum și fără să realizez, încep să cânt. De multe ori mi s-a întâmplat ca lumea să se uite straniu. Am avut cazuri când vorbeam cu cineva, și de la nimic, într-un moment începeam a cânta, iar persoana cu care discutam mă întreba dacă acest lucru pentru mine e normal. Sunt atât de obsedată de muzică, încât nu admit niciodată că pentru cineva poate părea straniu. Din cele spuse puteți deduce de ce muzica se egalează cu aerul.

- Ce simți atunci când ești pe scenă?

- Libertate. Nu cred că pot defini acest sentiment în așa fel ca să-l înțelegi, dar când mă urc pe scenă, mă simt în largul meu. Sunt fericită. Parcă nu mai există nimic în lumea asta, nu există probleme, oameni, totul dispare. Vreau doar să cânt. Mereu am emoții înainte de a cânta și asta-i ceva normal, pentru că vreau să fie ideal, vreau să transmit sentimente. Vreau ca lumea să primească ceea ce ofer, iar eu să nu mă mai opresc niciodată din cântat. Nu cred că am simțit vreodată o libertate mai mare decât pe scenă.

- Puțini dintre cântăreți își pot crea singuri piesele. Cum ai început să îmbini arta scrisului cu notele muzicale?

- Inițial, scriam doar niște cuvinte care îmi veneau în gând și le lăsăm în notițe. Peste un timp, reveneam la ele și mai scriam ceva și tot așa până când ajungea să fie o poezie. Deseori, scriam versuri și nu-mi plăceau, iar cand le reciteam mai târziu, le simțeam din nou și îmi păreau frumoase. Cu muzica e tema aparte, cât am făcut canto, mereu fugeam de la solfegiu, pentru că uram să învăț notele, pentru mine era cel mai plictisitor lucru. Eu voiam doar să cânt și atât. Din păcate, acum aș vrea să cunosc tot ce trebuia să învăț atunci. La moment, melodiile le caut, nu sunt compuse de mine, iar din acest motiv nici nu pot să zic că am ajuns la apogeul la care mi-am propus. Dar totuși, poate să-mi ia și 2 săptămâni să găsesc melodia pe care vreau s-o aud. În timpul liber, încet, singură caut informații, exemple și încerc să compun singura melodii, dar totuși, dacă eram mica si fugeam de la lecții, acum îmi pare rău, pentru că simt nevoia de a cunoaște multe lucruri.

- Care sunt sursele tale de inspirație?

- Eu am doar o sursă de inspirație, viața mea. Tot ce scriu are o strânsă prietenie cu ceea ce simt sau am simțit vreodată. De câte ori am încercat sa scriu despre istoriile care le-am auzit, nu erau versurile la fel de sincere. Eu am nevoie să simt, să sufăr, să fiu fericită ca până la urmă să creez ceva frumos. Toți oamenii care au trecut și cei care au rămas în viața mea au lăsat o amprentă în sufletul meu, locurile prin care am fost, sentimentele care le-am avut, doar datorită acestor factori pot să scriu. Eu transmit doar emoții sincere și atât.

- Ce te-a motivat să scrii piesa ,,Луна“?

 - Cum sunt obsedată de muzică, sunt obsedată și de lună. Am impresia că cele mai frumoase momente se petrec anume când afară e noapte. Mai ales ca luna cu formele ei diferite, parcă divizează amintirile după criterii. Noaptea e liniște, mai ales pe malul mării, unica ce auzi sunt valurile și niște insecte. Ce poate fi mai frumos?! Să stai cu persoana iubită pe plajă, înveliți cu o plapumă și să vorbești până la răsărit. Eu ador liniștea, poate din acest motiv ador și luna. Mereu am vrut să am un tatuaj cu formele lunii, dar niciodată nu ajungeam să îl fac. Această piesă reprezintă ceea ce simt eu când simbolul liniștii mele apare pe cer.

- Care au fost emoțiile tale după lansarea piesei?

- Nu pot să zic că este o lansare, încă, pentru că mai este foarte mult de lucru asupra ei. Totuși, indiferent cum este piesa aceasta acum, am primit niște emoții foarte plăcute. Oamenii au apreciat, ceea ce este foarte important pentru mine. Am depus suflet, iar ascultătorii s-au regăsit în ea. Am primit foarte multe mesaje, foarte multe aprecieri. Eu doar sunt mulțumită că piesa asta așa neterminată a ajuns atât departe. Anume acest fapt mă face să lucrez mai mult și să vreau mai mult.

- Cine sunt principalii tăi fani?

- Părinții. Ei sunt principalii mei fani din copilărie și până în prezent. Ei nu se compară cu nimeni. Pentru mine, cea mai dureroasă critică este din partea lor. De multe ori chiar mă supăram când mama îmi zicea că nu-i place, mă duceam în cameră și plângeam, zicând că gata, nu mai fac nimic niciodată. Atunci nu conștientizam că, de fapt, asta era cea mai bună motivație a mea. Acum, când compun un cântec, mai întâi îl trimit mamei, aștept părerea ei, și doar după aceasta pot să iau o decizie. Tatăl meu e un pic mai rece la acest capitol, iar câteodată poate sa mă doară mai tare, însă acest om știe cel mai bine cum să mă determine să arăt că pot mai mult. De fapt, eu sunt vinovată că mă supăr, deoarece ei doar îmi spun părerea lor sinceră, să lucrez pentru mai bine, ca tot eu să am succes. În fine, părinții sunt nu doar fanii mei, dar și motivația mea în tot ceea ce fac.

- Cunoaștem că ești studentă la Facultatea de Jurnalism, ai făcut studii în poliție, și concomitent ești pasionată de muzică. Cum reușești să combini aceste activități?

- Habar nu am, sinceră sa fiu. Probabil, pentru că de mică eram preocupată sa am mai multe activități. Făceam și canto, dansuri, teatru, estradă, într-o vară am plecat să fac și cursuri de croitorie pentru că mă plictiseam. Eu sunt obișnuită să fiu mereu în mișcare și să încerc de toate. Jurnalismul l-am ales pentru că e interesant, ai un mod de viață dinamic și afli foarte multe informații noi. În poliție am lucrat un an, și as spune că anume ea m-a maturizat. Am înțeles că sunt oameni care trăiesc foarte greu, oameni care au parte de violență în familie, oameni care au crescut într-o familie normală și au lăsat în trecut toată frumusețea pentru niște droguri de la care primeau plăcere. Am aflat cum sunt oamenii și cât de ușor se schimbă în dependență de situație. Am lucrat și am văzut numeroase întâmplări în acea perioadă, un termen mic, dar m-a marcat pentru toata viata. Muzica – aici nu am ce comenta, pentru că pe ea o am de când mă știu. Le combinam pe toate foarte greu. Cât am lucrat în poliție am cam uitat de muzică, pentru că real nu aveam timp nici ca să ies cu prietenii la o cafea, iar când ajungeam duminica voiam doar să stau în liniște. Indiferent de orice, eu mi-am ales acest drum, nimeni altcineva, de aceea trebuie să îmi asum și să respect ceea ce fac, fără să mă plâng.

- Totuși, în care domeniu intenționezi să activezi pe viitor?

- De fapt, am planuri mari, dar nu vreau sa bag mâna în foc pentru nimic, pentru că dacă n-o să le realizez, o să mă descurajez foarte tare. Mai ales ca eu pot să-mi schimb drumul peste noapte. Eu fac ceea ce îmi place pe moment. Astfel, am decid să lucrez pentru cariera muzicală. În acest an lăsăm muzica să fie primordială.

- La momentul actual lucrezi și la alte piese?

- Da, mai am câteva piese scrise. Problema mea e că ba îmi plac, ba nu, și din acest motiv îmi ia mai mult timp să mă decid. Cred că, în curând, va mai apărea o piesă, iar după aceasta voi lucra la niște planuri mai mari. Succesul meu începe de la mine.

Fotografii: Arhiva personală

Doina Buruiană, stagiară

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2020 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.