print
(Video) Pe 8 aprilie fii un Super Erou împreună cu ”Diaconia”
22.03.2017
3956

Campania „Masa Bucuriei” are scop colectarea de produse alimentare pentru susținerea cantinelor sociale unde zilnic vin bătrâni singuratici,  persoane nevoiașe și din familii social-vulnerabile. Campania va culmina la data de 8 aprilie cu o zi în care, în 100 de magazine din 20 de localități din întreaga țară, va avea loc o colectă națională de produse alimentare neperisabile. La intrarea în magazin, cumpărătorul va fi îndemnat de către voluntarii Diaconia să doneze pentru susținerea scopul campaniei. Toate resursele adunate se vor transforma în pachete alimentare și prânzuri calde oferite pe parcursul întregului an la cantinele Diaconiei și partenerilor sociali implicați în campaniei.

Diaconia 2017

Fără implicarea voluntarilor, Campania „Masa Bucuriei” nu ar putea funcționa. Din acest motiv cu cât mai mulți voluntari, cu atât mai bine.

Sunt trei condiții de bază: să ai dorința să te implici într-o campanie socială, să fii disponibil pentru ziua de 8 aprilie și, dacă ai bifat la primele două, a mai rămas doar să anunți organizatorii că vrei să te implici în campanie prin completarea formularului online

Diaconia 2017

Diaconia este o familie mare în care voluntarii sunt copiii tuturor. Noi avem o mare importanță. Aici ajutăm bătrânii, iar pentru asta avem nevoie de mulți voluntari. Îndemn pe toți să vină la Diaconia. Suntem o familie unită, unde legăm noi prietenii”, zice Andreea, volutară.

Diaconia 2017

„Am ore de dimineață și obosesc, dar când vin la Diaconia renasc. Este o plăcere și o bucurie să ajutăm. Bătrânii ne zâmbesc, ne mulțumesc că le oferim un prânz cald”, spune Ionela, voluntară.

Completează formularul de aplicare și devin-o Super Erou pe 8 aprilie. 

Urmăreşte noutăţile despre Diaconia și „Masa Bucuriei” pe pagina de Facebook și site-ul www.masabucuriei.diaconia.md.

Reporter: Xenia CHIRILOV
Video: Alexei GURDUZA

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.