print
(Video) Moldovean ca mine nu-i
14.03.2019
2541

Este un film despre tânărul pe numele Serj Mangole, originar din Africa și locuitor al satului Pepeni, care a venit să-şi facă studiile în Moldova şi a reuşit nu doar să se integreze şi ulterior să se stabilească definitiv cu traiul în Republica Moldova, dar şi să se afirme pe plan profesional.

La eveniment au fost prezenţi realizatorii fdocumentarului - Mircea Surdu, Leonid Melnic și Eugeniu Popovici, și oameni care l-au cunoscut pe Serj şi l-au încurajat încă din momentul când a ajuns în Moldova, cum este profesoara sa, Paşan Natela. Aceștia au confirmat încă odată calităţile marcate şi în film, valorile proprii unui om cald, cu suflet mare, precum este Serj.

„Acest film cu desăvârşire confirmă firea lui şi atitudinea faţă de oamenii care-l înconjoară, faţă de prieteni, fată de Moldova şi cetăţenii Republicii Moldova, fiind nu doar patriotul universităţii în care a studiat, dar şi un adevărat patriot al ţării noastre.Este un film minunat care a reuşit să ajungă la sufletul şi inima mea”, a afirmat Pașan Natela, profesoara în cadrul universității în care și-a făcut studiile protagonistul filmului.

„Moldovean ca mine nu-i” este un film despre Moldova noastră, este un film despre toleranţă; un film despre o persoană excepţională, care vine să spargă toate stereotipurile.

Filmările pentru documentarul realizat de Studioul „TeleFilm Chișinău” au durat în jur de un an de zile, filmul fiind realizat cu ajutorul Ambasadei SUA în Republica Moldova.

„Moldovean ca mine nu-i” încă nu este accesibil publicului larg, dar curând toţi doritorii îl vor putea vedea.

Vlada Popsuico

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.