print
Laura Baraga: 10 lucruri din Amsterdam care pot inspira Chișinăul
15.05.2019
1438

 Bicicletele

Nu mai e un secret pentru nimeni că Olanda e țara bicicletelor. În Amsterdam sunt de 4 ori mai multe biciclete decât mașini și de 2 ori mai multe decât cetățeni. Olandezii folosesc bicicleta oriunde, oricând, indiferent de vremea de afară, distanță sau ocazie. O să vezi domni la costum mergând dimineața spre serviciu, doamne elegante ducându-se seara la cină, mame cu un copil în spate și doi în față (într-un fel de cărucior cu roți poziționat înainte) ducându-se la grădinița și tot așa, o să vezi și copii de 5-6 ani pe pista mergând într-un rând cu tine. Dacă măcar un sfert din populația Chișinăului ar renunța la mașini sau transportul public pentru biciclete, deja ar fi mai bine.

 Timp liber

Olandezii țin foarte mult la timpul lor liber. Nu o să stea nici o minută peste programul lor de lucru și nici nu o să-ți înceapă mai devreme decât ora stabilită. Pentru ei weekend-ul înseamnă weekend, 8 ore de lucru sunt 8 ore de lucru, restul e timp petrecut cu familia, în parc, la terase, cu barca pe canale. Duminica o să vezi magazinele închise sau la jumătate de program, pentru că e duminică și toți au dreptul la odihnă.

 Zile de vacanță

Cum am menționat și mai sus, olandezii iubesc să se relaxeze. Ei nu au câte 10 sărbători într-o lună” cum avem noi, dar au în medie 25 zile de vacanța pe an pe care le folosesc călătorind înafara țării. De cele mai multe ori părinții își aleg zilele libere corespunzător vacanței școlare a copiilor pentru a călători toată familia împreună.

 Sunt foarte activi

 Așa cum terasele sunt pline, așa sunt și parcurile. Pe lângă zeci de km parcurși zilnic cu bicicleta, o să vezi oameni alergând, făcând canoia pe canale sau simplu exerciții. Din nou, indiferent de plouă, de e soare sau de te dă vântul jos (Olanda fiind o țară sub nivelul mării, vânturile sunt foarte puternice).

 Programările 

Din nou, pentru olandezi, timpul este foarte important. O să-ți faci programare mai oriunde, restaurant, salon, cabinet medical, simple discuții cu profesorii la universitate - totul trebuie programat din timp. Și dacă e vorba de o simplă cină cu prietenii, totul este aranjat și discutat cu câteva zile înainte. Personal văd acest lucru foarte benefic, îți planifici ziua și reușești mai multe dacă știi pe ore ce ai de făcut si unde ai de dus.

 Punctualitatea

În legătura cu ce am spus mai spus, dacă iubesc să programeze totul, evident iubesc să fie punctuali. Se mai întâmpla să întârzie transportul (destul de rar), iar dacă e, de-obicei se anunță dinainte și știi datorită aplicațiilor de pe telefon că metroul X întârzie cu 2 minute. Acesta cred că ar fi primul lucru pe care l-aș dori implementat în Chișinău. Așteptatul troleibuzelor și microbuzelor la stații pentru nu știi cât timp mă omoară de fiecare dată când vin acasă.

 Rolul de tata

Am rămas plăcut surprinsă când am ajuns aici să văd atâția tați petrecând timpul cu copiii lor. General vorbind, egalitatea în Olanda e la cel mai înalt nivel. Nu o să auzi și nici nu o să vezi mame să facă anumite chestii doar pentru că sunt femei și invers. Într-o dimineața spre lucru am stat să observ și am văzut mai mulți tați care-și duc copiii la grădiniță/școală decât mame. Poate sună banal, dar venind dintr-o țară în care acest lucru nu prea e întâlnit, mi se bucură ochii de fiecare dată când văd o astfel de imagine.

 Copiii independenți

Olandezii sunt foarte independenți și în acest mod își cresc și copiii. O să vezi copiii de 5 ani mergând singuri pe bicicletă, copiii care intră în magazin, își aleg ce vor și plătesc cât timp părinții îi așteaptă afară (propria experiență). Pe lângă acest lucru, au o imunitate surprinzătoare. La ei nu există conceptul de pune căciula că bate vântul sau te va trage curentul”. O să-i vezi în pantaloni scurți pe plajă la 10 grade în timp ce ție îți îngheață nasul și nu știi unde să te ascunzi de frig (la fel, propria experiență).

 Sunt foarte direcți

 Aici e și bine și nu prea bine, depinde din ce unghi stai să privești. Olandezii o să-ți spună în față totul, indiferent cine ești sau cum o să te facă să simți. Mi-a fost puțin greu la început, dar după am realizat că prefer adevărul dur decât minciuna blândă. Dacă îi întrebi o părere, o să-ți zică părerea, să nu te superi după dacă nu-ți convine ceva. Și cel mai important, această regulă se aplică pentru oricine: student-profesor, femeie de serviciu-manager etc. Egalitatea și dreptul la propria opinie o întâlnești peste tot.

Toleranța

Am lăsat la urmă pentru că, după mine, toleranța e cel mai important factor într-o societate modernă. Amsterdamul e orașul în care poți face absolut orice, te îmbraci cum vrei, arăți cum vrei, ești liber să faci totul. Nimeni nu te judecă, nimeni nu-ți aruncă priviri, nimeni nu te vorbește. Din păcate la acest capitol Chișinăul mai are încă multe de învățat. În anul 2019, diversitatea omenirii ar trebui privită ca cel mai frumos lucru și îmbrățișată cu toată puterea, nu izgonită și respinsă cum se întâmpla, din păcate, încă în foarte multe locuri. 

Consemnare: Paulina Gușan

Fotografii: Arhiva personală

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.