print
Constantin a construit la școală un foișor pentru copii, din grantul Youth Empowerment Program și din strângere de fonduri în satul natal Glinjeni, Fălești
20.11.2019
918

„În parteneriat cu ONG-ul local „Sat Modern", Constantin Dombrovschi a construit un foișor pe teritoriul școlii, unde atât maturii, cât și copiii vor beneficia de acesta. Pe lângă suma de 24.000 de lei, acordată de către Centrul Media pentru Tineri în cadrul Programului Youth Empowerment, Constantin a reușit să strângă încă 16.000 de lei de la rude și diaspora. Colaborarea cu autoritățile locale a fost o provocare pentru Constantin, deoarece primarul nu a fost deschis spre parteneriat, așa cum s-a declarat la început. Constantin a fost nevoit să schimbe destinația proiectului, identificând un alt loc împreună cu administrația școlii din sat și ONG-ul local", a menționat Diana Bulai, Coordonatoare a Programului Youth Empowerment.

În cadrul Programului Youth Empowerment  au mai fost implementate opt proiecte, coordonate de tineri și tinere, cu și fără dizabilități.

În luna octombrie, Constantin Dombrovschi a participat la evenimentul discursurilor motivaționale „Talk Forum - Reușesc! Comunitatea mă susține", la care a povestit despre experiența lui de a implementa un proiect în localitatea natală.

Programul Youth Empowerment face parte din Proiectul „Media pentru incluziunea tinerilor", implementat de AO Centrul Media pentru Tineri, cu susținerea IM Swedish Development Partner și are scopul de a susține tinerii cu și fără nevoi speciale în luarea deciziilor, solicitarea drepturilor, pentru a influența autoritățile publice locale și pentru a schimba lucrurile din jurul lor. 

Sursa: Tineri.md

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2020 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.