print
Expoziție la Muzeul Național de Arte al Moldovei: Glebus Sainciuc – 100 de ani de la naștere
24.07.2019
801

Glebus Sainciuc s-a născut la 19 iulie 1919 la Chişinău. Artistul  s-a manifestat plenar ca portretist. Este apreciat și pentru impresionanta sa colecţie de măşti din papier maché, circa 300 de unități. Autor al mai multor lucrări de pictură şi grafică, acestea au fost apreciate înalt de critici datorită originalităţii stilului şi a talentului de a reda esenţa caracterelor.                       

Expoziţiile personale de la Chişinău, Baku, Moscova, Odesa, Lvov, Iaşi, Taşkent, Cluj-Napoca, Piatra Neamţ, în Franţa şi Belgia au fascinat atât publicul larg, cât şi criticii de artă. Operele maestrului au fost prezente în expoziţii de grup la Moscova (Federaţia Rusă), Sofia (Bulgaria), Montreal (Canada) şi Paris (Franţa).

 Incontestabila valoare artistică a fost apreciată prin înalte distincţii de stat şi diplome de excelenţă: Maestru Emerit al Artei (1976), titlul onorific de Artist al Poporului din Republica Moldova (1991), Cavaler al Ordinului Republicii (1999), doctor honoris causa al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (2009).

Operele lui Glebus Sainciuc se găsesc în colecţii muzeale din Republica Moldova, România, Federaţia Rusă şi colecţii particulare din Franţa, SUA, Germania, CSI, Noua Zeelandă şi Suedia.

 Artistul s-a stins din viaţă la 16 octombrie 2012, la Chişinău.

Expoziția va rămâne deschisă pentru public în perioada 5 iulie-8 septembrie, 2019.

 

 

 

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.