print
Angela Munteanu Pojoga, participantă la Academia de Liderism Feminin „Women 4 Leadership” 2019
16.05.2019
1344

Îmi place mult să învăț și pe parcursul întregii vieți m-am folosit de oportunitățile care mi-au apărut în cale. Ce ține de politică, pentru mine este un domeniu care îmi place să-l cunosc. Sunt ferm convinsă că femeile trebuie să fie cât mai mult în politică și că locul lor nu este doar la cratița, dar la tribuna parlamentului, de altfel consider că locul femeii este acolo unde își dorește ea”.

Academia de Liderism Feminin „Women 4 Leadership” îi oferă instruirile de care are nevoie și posibilitatea de a cunoaște și alte femei cu aceleași viziuni.

După aceste instruiri cred că îmi voi îmbogăți cunoștințele ce țin de o campanie electorală eligibilă, corectă și reușită. Am cunoscut multe femei care gândesc la fel ca mine, care și-au propus să atragă în jurul lor cât mai multe femei, lucrul acesta mi-l doresc și eu.

Îmi doresc ca în Republica Moldova să fie sparse stereotipurile, ca femeile să fie mai curajoase. Sunt sigură că majoritatea femeilor, când este vorba de accentele prioritare pentru ele sunt bunăstarea familiei, asigurarea confortului, iar dacă femeile ar răsfrânge aceste valori la nivel de societate, având funcții în stat, cred că noi vom avea o viață mult mai confortabilă și mult mai liniștită.

Eu le îndemn pe femei să nu fie indiferente, să se implice. Dacă femeile sunt cele care educă politicieni, cred că e timpul și cazul să fie și ele alături de politicieni. Dacă este vorba să votăm o lege în Parlament legată de avort sau reproductivitatea – cred că e cazul să o voteze femeile, pentru că o cunosc mai bine, încheie Angele Munteanu Pojoga, participantă a Academiei de Liderism Feminin „Women 4 Leadership”.

Proiectul „Women 4 Leadership” este realizat de Asociația Institutum Virtutes Civilis (IVC) și IP CRAION Centrul CONTACT-Cahul, în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și finanțat de Suedia.

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.