print
GentleQuArt: „Putem aduce muzică frumoasă în sufletele oamenilor”
23.10.2018
1593

„Ceea ce facem noi este nou și diferit. La noi în țară deși există cvartete de coarde, ele interpretează ceea ce publicul deja este obișnuit să audă, muzică clasică pentru cvartet. Însă noi am venit cu ceva nou, ceva revoluționar.”

La prima vedere par a fi patru tineri obișnuiți, însă odată ce iau instrumentele în mâini și încep a cânta, reușesc să surprindă publicul de orice vârstă. „A fost o idee spontană, pentru început am creat cvartetul cu scopul de a face o surpriză muzicală, însă mai apoi, ne-am imaginat că din acesta putem crea ceva mai mult de atât, putem aduce muzică frumoasă în sufletele oamenilor” spune Ionuț Ciocanu, vioristul trupei.

Problema cu care se confruntă băieții cel mai des este timpul, „din cauza că fiecare are un grafic diferit de al celorlalți, nu putem elabora un program bine stabilit, dar ne străduim să exersăm oricât de des avem ocazia”, ne-a mai zis vioristul.

„Sursa noastră de inspirație este MUZICA în general, însă Kaiser Band (care ne sunt și profesori) și Quator Ébène, o formație franceză sunt idolii noștri care ne-au motivat în crearea acestei trupe. Astfel, am început a prelua hituri de orice gen și le-am adaptat unui cvartet de coarde”, afirmă cel de al doilea viorist, Petrică Bivol.

Deși GentleQuArt activează doar de un an și jumătate, băieții au reușit să cucerească atenția publicului moldav prin participarea la diferite evenimente culturale cum ar fi „Zilele Francofoniei la Chișinău”, „Festivalul Internațional Zilele Muzicii Noi, ediția a 26-a”, „Congresul Mondial al Familiilor 2018”, dar și a evenimentelor de alt gen. Scopul băieților pe viitor este de a ridica formația la un nivel mai înalt, colaborând cu mai multe trupe atât autohtone, cât și internaționale.

Reporter: Ana Fomov

Fotografii: Arhiva personală

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.