print
Cristina Movileanu: „Prin pictură transmit lumii bucuria de a trăi și a observa frumosul”
13.05.2019
1690

— Ce prezintă pictura pentru dumneavoastră?

— Pentru mine pictura este o chemare ce mă inspiră să-mi comunic gândurile și sentimentele cele mai adânci – cele pe care nu le pot exprima verbal. Este un dialog cu lumea interioară – îmi stimulează gândurile, emoțiile, convingerile sau chiar ideile asupra vieții în general.

 

— Când a luat naștere pasiunea pentru pictură și cum?

—Mereu am fost fascinată de pictură, pasiune care a apărut încă din copilărie și continua să-mi încânte sufletul. 
Eram mică, nu țin minte ziua în care am început să pictez pentru că am fost înconjurată mereu de artă, cu asta am crescut, dar știu că eram o persoană retrasă iar pictura îmi deschidea porțile spre o lume mai fascinantă, o senzație pe care e greu să o explici. Am avut o strânsă legătură sufletească cu tatăl meu, Vasile Movileanu care a fost un Om cu literă mare și un artist deosebit.  Acum îmi amintesc cu drag acele momente când ieșeam împreună la plein-air și desenam. În  vara anului 2011 tata s-a stins din viață subit, peste o lună s-a născut feciorașul meu, aceste trăiri îți modelează atât personalitatea cât și viața. În cele mai grele momente arta a continuat să fie alături, pensulele lui tata mă priveau cu durere, invitându-mă să continui ce n-a reușit să aștearnă el pe hârtie.

 

 — Ce tehnici preferați să utilizați în realizarea picturilor?

— Acuarela, care era tehnica preferată a tatei, mă captivează și pe mine, pentru prospețimea, spontaneitatea, transparența culorilor și rapiditatea executării.
O altă tehnică a gravurii pe care am studiat-o cu drag este linogravura. Am reușit să realizez diploma de master în această tehnică interesantă la Academia de Muzică, Teatru, și Arte Plastice.

 

— Ce tipuri de picturi vă sunt mai aproape de suflet? 

— Am încercat să pictez diferite genuri, portret, natura statică, peisaj. Îmi place foarte mult peisajul dar și portretul este foarte interesant pentru mine, iar în general îmi place să pictez oamenii și copiii.

 

— Ce vă servește drept sursă de inspirație?  

— Sursa de inspirație este de fapt viața și toate frumusețile ei. Îmi place natura, mă inspiră oamenii, îmi place să privesc și creația altor artiști și să vizitez muzeele de artă. Sunt atât de multe lucruri care te inspiră și atât de puțin timp pentru a răspunde la aceste provocări.

 

— Ce mesaje tindeți să transmiteți prin picturile dumneavoastră?

— Pictura îmi oferă o modalitatea de a transmite lumii bucuria de a trăi, și de a observa frumosul.

 

— Cum reușiți să îmbinați arta de a fi mamă cu pictura?

— Nu prea reușesc! Pe parcursul anilor m-a ajutat foarte mult mama, dându-mi posibilitatea și un pic de răgaz pentru creație. Astfel am reușit să-mi finisez și masteratul, și să fac mai multe expoziții personale și de grup. Acum sunt printre străini și având un copil mic găsesc foarte greu timp. Dar nimic nu se compară cu bucuria de a fi mamă, aceasta îmi dă putere și mă inspiră pentru viitoarele idei și compoziții pe care încă n-am reușit să le realizez. 

 

La moment, Cristina deține un site unde își propune să bucure urmăritorii atât cu picturile sale, cât și cu clipuri video în procesul de muncă. 

 

Reporter: Ana Fomov 
Imagini: Arhiva personală 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.