print
Ana-Felicia Scutelnicu: Republica Moldova este o sursă de inspirație și va fi mereu pentru că este originea mea, ceea ce eu sunt și ceea ce eu simt
05.08.2020
1245

Pandemia la Berlin a fost altfel decât în alte părți, pentru că totuși nu a fost așa de strict, am putut ieși în fiecare zi doar păstrând distanța și să nu ne vedem cu alți oameni. Am supraviețuit destul de bine acest timp.”

Sinceră să fiu, cred că această situație de criză a arătat în toate țările cât de bine funcționează un sistem social, politic și cât de bună este baza lui. În Germania ne-am simțit foarte protejați și susținuți de stat cu o reacție imediată. Încă din luna martie, au lansat un program de ajutor financiar tuturor artiștilor și a freelancer-ilor, adică persoanelor care sunt în mare parte de cont propriu și nu fac parte dintr-o mașinărie, au fost luați sub protecție și ni s-a făcut o aterizare mai ușoară. Am fost uimită cum într-o țară atât de birocratică ca Germania, au fost simplificate toate aceste procedeele birocratice pentru a ajunge ajutorul cât de curând posibil.

Pentru a fi cineast cred că mi-am ales o patrie foarte bună din acest punct de vedere, sunt de aproape 20 de ani aici și pot să zic că, în Berlin mai ales, mă simt chiar la mine acasă și sunt foarte mulți ca mine. Este un oraș cosmopolit deschis către străini, către ideile altor oameni din alte țări și alte culturi. Nu este simplu pentru că și concurența este foarte mare, eu cred că fiecare al doilea sau al treilea pe stradă este un artist cu un proiect în pregătire. 

Făcând cinema de autor mă inspir din viață, din propriile amintiri și întâlniri, din istoriile oamenilor care mă înconjoară, pe care i-am întâlnit în drumul vieții cumva și au pornit o reflexie, e ecuație, un proces pe care aș vrea să-l duc până la capăt. Trebuie să văd mecanismele unor fenomene ale vieții care ne mișcă pe noi și ne determină să reacționăm într-un fel sau altul, să ajungem unde suntem.

Care este rețeta succesului? Nu cred că este o rețetă anumită contează să muncești și să crezi în ceea ce faci. Dacă îți pui un scop trebuie să-l urmărești fără să te dezbați de la el, fără să faci prea multe compromise, să rămâi foarte fidel ideilor tale și să ai încredere în tine. 

Faptul că sunt din Moldova pe mine personal m-a ajutat pentru că mi-a dat și mai multă perseverență și mai multă putere să mă impun ca o personalitate integră și universală, fără frontiere.

Republica Moldova este o sursă de inspirație și va fi mereu pentru că este originea mea, ceea ce eu sunt și ceea ce eu simt. Chiar dacă locuiesc mulți ani în afara țării și pot spune că sunt deja fără o apartenență foarte clară: „numai din Moldova” sau „numai din Germania”, sau „numai din România”, dar totuși noi suntem făcuți dintr-un grai, amintiri din copilărie, cei șapte ani de acasă, părinți, bunici, școala, etc. Acestea îți pun o bază emoțională care te face să simți altfel viața din jurul tău, acesta nu se schimbă niciodată, doar se îmbogățește. Eu când îmi aleg o istorie nouă de film ca să înțeleg în esență ce vreau să povestesc, ca să creez bine caracterele, personajele, fenomenele în fața camerei eu trebuie să le fi simțit cumva cu sufletul meu, nu doar să le înțeleg din punct de vedere rațional. De aia mă și întorc mereu în Moldova și fac filmele acolo. În Moldova nu există finanțare pentru filme și nu a existat nici acum 20 de ani când mă gândeam ce aș vrea să devin și a trebuie să caut o soluție pentru drumul vieții mele.

Filmul „Anișoara” este un film de ficțiune, doar că am lucrat cu persoane reale, a fost o altă modalitate de lucru, eu am scris scenariul deja cunoscând persoanele care vor fi în fața camerei. Este un experiment cinematografic, am experimentat cu structura dramatică, cu crearea personajelor. Fiind lucrare mea de curs mi-am luat toată libertatea fără a avea niște condiții care ți se impun. 

Lucrul în Moldova a fost extraordinar pentru mine pentru că mi-am făcut filmele la Orheiul Vechi și m-a simțit atât de bine acolo ca regizor, ca om. Am venit cu echipament și cu profesioniștii din Germania care au format cu profesioniștii de pe loc echipe mixte. Am avut foarte puțini actori profesioniști, este un fel de creații când lucrezi cu o persoană profesionistă și cu totul altceva să lucrezi cu un om neprofesionist. 

Scriu un scenariu nou, este încă în procesul de scris, încă nu avem finanțare, filmările sunt programate pentru sfârșitul anului 2021. Când va veni timpul voi organiza casting pentru selecția actorilor cât profesioniști atât și neprofesioniști, pentru că pe mine aceasta mă fascinează, dar lucrez încă la dramaturgie.

Transit times este un titlu de lucru, încă nu am găsit ceva mai potrivit. Este vorba despre anii `90 în Republica Moldova și fostul spațiu sovietic. Este vorba despre o familie, o femeie foarte puternică care încearcă să se salveze împreună cu familia sa și despre diferite destine, dedicat tuturor care au avut de suferit pe urma acelor ani.

Viața de tânără mămică cu cea profesională nu este simplu de combinat, dar este foarte frumos, chiar este ceva unic. Întotdeauna mi-am dorit să am și eu familie, nu să fac numai filme și mi-am promis mie însămi să reușesc - să fac și filme și copii.

Băiatul meu, Petrică, s-a născut când eram în montaj cu filmul Anișoara, am făcut o pauză de trei luni, după care am reluat montajul finalizând filmul cred că chiar mai repede și mai bine decât ar fi fost altfel. Am revenit cu o abordare mai concretă, mai decisă, conștientă că trebuia să reacționez mai repede.

Deja cu Carmen, fetița mea, sunt procesul de scriere a unui scenariu și tot este un rezultat bun, cred că este mai complicat când ai de filmat și ai copii foarte mici.

Discriminarea bazată pe gen este un subiect foarte actual când vorbim despre oferirea locurilor de muncă în toate domeniile pentru femei printre care sunt și mame. Chiar dacă eu am făcut anumiți pași în cariera mea regizoare, acum fiind mamă durează mai mult și scrisul scenariului și pregătirea proiectului, pentru că trebuie să le fac pe ambele, lucru care îl fac cu mare plăcere.

Ultimii doi ani se discută foarte mult și sunt okay acum pentru că simt o oarecare susținere din partea diferitor structuri. Trebuie să nu ne fie frică să vorbim de necesitățile noastre.

Sfat pentru tineri:

„Am fost foarte curioasă, foarte deschisă să fac multe practici, multe experiențe, să călătoresc, să cunosc multă lume. Într-un final, asta m-a ajutat și la examene de intrare la Academia de Film şi Televiziune de la Berlin și la realizarea lucrărilor de studentă și mă ajută până în prezent. Asta este cel mai important - să nu îți fie frică...”

 Vlada Popsuico

Sursă: Facebook

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2020 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.