print
Semnarea Acordului de colaborare dintre Centrul de Drept al Femeilor şi Inspectoratul General al Poliţiei
28.11.2013
66

Semnarea Acordului de colaborare dintre Centrul de Drept al Femeilor şi Inspectoratul General al Poliţiei se înscrie în Campania Naţională „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen" şi este o acţiune comună a Centrului de Drept al Femeilor (CDF) şi Inspectoratului General al Poliţiei (IGP), susţinută de către Departamentul de Stat al SUA, UNFPA și Fundația OAK.

Acordul de colaborare dintre CDF şi IGP stabileşte răspunsul comun orientat spre consolidarea și eficientizarea intervenţiei poliţiei la emiterea, executarea şi supravegherea ordonanţei de protecţiei. Astfel, urmează a fi realizate mai multe activităţi comune de promovare a bunelor practici de executare a ordonanței de protecție și anume: desfăşurarea în continuare a instruirilor specializate şi a campaniilor de informare a cetățenilor, precum şi elaborarea și distribuirea materialelor informative etc.

Semnarea Acordului de colaborare dintre Centrul de Drept al Femeilor şi Inspectoratul General al Poliţiei: 28 noiembrie 2013.

2500 de ofițeri de sector vor primi „Îndrumare pentru polițiști privind intervenția în cazurile de violență în familie" (Indrumar_RO.pdf, Indrumar_RU.pdf) și pliante privind ordonanța de protecție elaborate de CDF (Ordonanta_de_protectie.pdf).

În 2013, Centrul de Drept al Femeilor şi partenerii săi au desfăşurat modulul final al instruirii privind bunele practici de răspuns ale poliţiei la violenţa în familie, cu participarea a 16 poliţişti, 7 reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale, prestatori de servicii pentru victimele violenţei în familie. În 2012, CDF a elaborat studiul „Implementarea legislaţiei Republicii Moldova cu privire la violenţa în familie. Raport din perspectiva respectării drepturilor omului".

Centrul de Drept al Femeilor (CDF) este o organizație non-guvernamentală, creată în 2009, de mai multe femei-avocate, angajate în promovarea drepturilor omului pentru femei prin integrarea dimensiunii de gen în procesul de elaborare și implementare a legislației naţionale.  

Comunicatul de presă al evenbimentului poate fi citit integral AICI pe COMUNICATE.MD

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2020 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.