print
Moldova, destinaţie atractivă pentru servicii IT: Vlad Nanu, compania Amdaris cu sedii la Chişinău, Timişoara şi Bristol
28.11.2013
726082

Rodica Socolov | Londra

Vlad Nanu, moldovean stabilit cu traiul la Bristol, Marea Britanie, deja de opt ani, împreună cu partenerii săi englezi, a înregistrat la Chişinău compania Amdaris în 2009, luând în consideraţie avantajele de a conlucra cu specialişti dintr-o ţară plasată geografic doar la o diferenţă de timp de două ore, dar şi dorinţa sa de a contribui la dezvoltarea economiei Moldovei. 

Compania Amdaris are în prezent la Chişinău peste 50 de angajaţi şi investeşte anual în economia Moldovei aproximativ 1.3 milioane de dolari. „Compania plăteşte impozite, salarii, închiriază spaţiu, cumpără tehnică necesară şi face binefaceri", precizează Vlad Nanu.

Vlad Nanu

Luând în consideraţie locul pe care l-ar putea ocupa Moldova pe viitor în prestarea de servicii în domeniul tehnologii informaţionale, dar şi dificultăţile cu care se confruntă specialiştii din acest domeniu, acţiunile de acest fel sunt salutare.

În cazul companiei Amdaris, lucrurile vorbesc de la sine.

Valorile Amdaris sunt foarte bine definite

În primul rând, activitatea companiei corespunde denumirii alese: Anglia + Moldova + România, încununate de latinitatea verbului a dărui.

„Scopul nostru este să creăm o echipă puternică şi prietenoasă şi de asemenea să deservim clienţii la cel mai înalt nivel", spune Vlad Nanu.

Amdaris vrea să se deosebească de companii de modă veche, pentru a pune cuvântul clientului în capul mesei. „Poate îi molipsim şi pe alţii, căci, din păcate, în Moldova adesea cuvântul clientului nu are greutate".

Fondatorii companiei Amdaris susţin că echipe remarcabile pot atinge rezultate remarcabile, pe când echipe mediocre pot atinge doar rezultate mediocre.

Pentru materializarea viziunii lor, ei îşi încurajează angajaţii să-şi împărtăşească experienţa, dar, totodată, încearcă să-i motiveze, investind în dezvoltarea lor profesională, pentru a se califica în continuare partener de aur al Microsoft.

De notat că dificultăţile existente în sectorul tehnologii informaţionale în Moldova în mare măsură sunt cauzate de lipsa de specialişti calificaţi. Dezvoltarea sectorului a evoluat pe parcursul ultimilor ani, în special la Chişinău, în raport cu cererea existentă a pieţii. Iar ritmul dezvoltării i-a lăsat dezamăgiţi pe mulţi, inclusiv pe oficiali, care au recunoscut acest lucru în presă.

Cine sunt angajaţii Amdaris?

Amdaris

În timp ce strategii de redresare a situaţiei încă n-au fost găsite, o soluţie inevitabilă se arată organizarea de cursuri suplimentare pentru absolvenţi din domeniu.

Amdaris, de exemplu, a recurs la certificarea profesională Microsoft şi ISO a angajaţilor săi. Vlad Nanu recunoaşte că aceasta nu este uşor de realizat.

„Se mai întâmplă unii angajaţi să plece de la noi după obţinerea certificatului", spune Vlad, adăugând că dacă ei reuşesc să obţină job-uri mai bune, aceasta îl bucură, pentru că compania lui a reuşit să le dea o astfel de şansă.

Potrivit fondatorului Amdaris, unii pleacă în oraşe ca Odessa, în special pentru a evita plata impozitelor.

Amdaris angajează puţini specialişti care deja au o experienţă. Recent în oficiul companiei de la Chişinău au fost antrenaţi mai mulţi juniori. La dispoziţie le-au fost puse un spaţiu, calculatoare şi câte o bursă. Eforturile au adus rezultate scontate, lăsând o bună impresie asupra unor clienţi din Franţa şi Statele Unite.

Vlad Nanu susţine că antrenarea profesională a tinerilor este cauzată de numărul limitat al specialiştilor pregătiţi în domeniul tehnologii informaţionale de instituţii de învăţământ din Moldova.

„La Chişinău avem puţini specialişti în domeniu. Anume pe acest motiv concurăm pentru angajaţi, nu pentru clienţi.", afirmă Vlad Nanu, adăugând că dacă ar fi posibil ar angaja chiar astăzi încă 30 de persoane.

Chişinău, Timişoara, Bristol

Amdaris

Compania Amdaris şi-a început activitatea la Bristol, Marea Britanie, pentru a oferi servicii în domeniul tehnologii informaţionale clienţilor din Europa de Vest şi Europa Centrală şi de asemenea din Statele Unite.

După organizarea echipei de la Chişinău, o altă echipă a fost organizată la Timişoara. Echipa de la Bristol şi-a rezervat rolul de conducere, aplicare de strategii, vânzări, desemnare de clienţi şi dirijare a proiectelor.

Rezultatele Amdaris devin vizibile. În vara trecută Amdaris a dat posibilitatea la aproximativ 70 mii de elevi din Marea Britanie să susţină examene computerizate pentru BTEC. O comandă specială în domeniul telemarketing a fost realizată şi pentru Telecom-ul din Suedia.  

 Un orăşel destinat tehnologiilor informaţionale în afara capitalei

Dacă în Moldova ar fi iniţiat un proiect de construcţie a unui astfel de orăşel, compania Amdaris ar sprijini această iniţiativă şi s-ar angaja să închirieze acolo un spaţiu.

Exportul serviciilor în domeniul tehnologii informaţionale şi comunicaţii, potrivit Băncii Naţionale a Moldovei, este în creştere şi a constituit 195,88 milioane de dolari în 2012 sau de trei ori mai mult decât în 2005. Cota contribuţiei domeniului în PIB se estimează aproximativ la 7,6% sau peste 6687 de milioane de lei.

Un centru informaţional în afara Chişinăului cu mai multe locuri pentru parcare şi alte facilităţi oportune, în opinia lui Vlad Nanu, ar putea atrage în Moldova specialişti din întreaga lume.

Dezvoltarea continuă a ramurii tehnologii informaţionale ar însemna exporturi mai mari, dar şi o şansă mai bună pentru dezvoltarea economiei Moldovei.

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2019 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.