print
Fabulă modernă despre risipă de Tatiana Ţîbuleac, Paris
31.08.2014
4975

Cojile de ouă au fost depozitate grabnic într-un vas cu apă: pentru plante. Resturile de mâncare – la câini. Scheletele de pește - la pisici. Slăjitura de pâine cu unt și dulceață de la micul dejun Jill a mâncat-o repede, ștergându-și gura cu dosul palmei. Ceai și cafea nu a rămas. Cârnați nu a cerut nimeni. Totuși, lumea de azi nu se îndoapă dimineața.

- Oare asta o fi bună la ceva? – mă întrebă, arătând la grămada de zaț de cafea, rămasă în aparat. Arunc zilnic câte un kilogram, poate cuiva îi trebuie? Poate cineva ar cumpăra-o?

I-am spus, în glumă, că e bună pentru slăbit. Că la saloane de înfrumusețare femeile și-o pun pe coapse, pe burtă, ca să le scape de celulită. Credeam că va râde. Ideea însă i-a plăcut atât de tare, încât în vreo 10 minute mi-a dat de înțeles că are treabă. Puteam să jur că o să meargă direct la femeia din vale, care și-a deschis pe insulă o afacere cu masaj, pentru turiștii insulari. Să încerce să-i vândă zațul. Pentru că așa era Jill - strângătoare. 

Gurile, și nu neapărat doar cele rele, o făceau însă zgârcită. Spuneau că se hrănește cu resturile rămase de la clienți. Că adună de pe plajă sticlele înaintea gunoierilor. Că nu închide dugheana niciodată, nici chiar duminica. Nici chiar iarna. Nici pe furtună. Spuneau, urât, ca Jill mănâncă de sub ea. Că deja trebuie să fi adunat grămezi de bani, dar pentru ce, dacă tot nu trăiește omenește?

E drept că Jill nu este un om plăcut. E uscată și are dinții stricați. Vorbește repede și puțin, de parcă ar fi vrut să economisească și cuvintele. Orice temă ai fi apucat, oricum discuția revenea la bani. Eu am aflat despre ea de la gazda la care am stat în vacanță – o femeie care a cunoscut-o mai bine. Care, spre deosebire de restul lumii, știa și ceva în plus.

Niște fleacuri, e drept, dar totuși…

Jill nu a fost mereu singură. Și nici nu este, de fapt. Are doi copii, undeva prin Anglia, pe care îi întreține. Că dacă nu ea, cine? Ei vin rar pe insulă. Se cam rușinează cu o astfel de mamă zgârcită și stranie. 

Un fost soț, bolnav, căruia îi trimite bani. Că dacă nu ea, cine? 

Vreo șapte pisici și câțiva câini vagabonzi pe care îi hrănește, că dacă nu ea, cine?

În rest, da, Jill este o zgârcită. Nu face risipă de nimic. Nici o fărâmă de pâine, nici o picătură de apă, nici un zâmbet nu a fost irosit vreodată aiurea de Jill.

Poate doar sufletul. Poate doar viața.

Acestea însă nu costă bani. 

Și nu se pun la socoteală.

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2020 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.