print
Două maluri, acelaşi râu. Un nou proiect KLUMEA
09.02.2018
1672

Organizatorii spun că şi-au dorit să facă un proiect, care să lase o urmă frumoasă și care, chiar să adune într-o comunitate, oamenii de pe diferite maluri ale Nistrului.

„Vom organiza pentru tinerii din satele Holercani și Tîrnauca ateliere de artizanat, unde tinerii care locuiesc în stânga Nistrului vor învăța să coase o Ie tradițională! Vom organiza ateliere despre cum să îți lansezi propria afacere, vom achiziționa echipamente pentru cele două sate și vom crea o carte de povești.”

„Pentru început vom colecta legendele și poveștile din satele Holercani și Tîrnauca, pe care le vom aranja frumos într-o cărțulie ilustrată de un artist local. Cartea va fi tradusă în română și rusă, apoi va fi distribuită GRATUIT la festivalul IA MANIA.”

„Săptămâna aceasta echipa noastră a avut prima întâlnire cu un grup de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului. Circa 20 de elevi, din ambele sate partenere s-au înscris la atelierele artizanale, cu cei mai buni meșteri populari de la noi.”

Proiectul „Două maluri, același râu - legende și povești locale", este realizat de KLumea în parteneriat cu Primăria Holercani și liderii locali din satul Tîrnauca (stânga Nistrului), în cadrul Programului „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii", finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.

 

 

Tel +373 22 234 692
Fax
Copyright © 2018 Stiripozitive.eu | URMA ta. Toate drepturile rezervate.