Doru Ciocanu revine cu sfaturi utile pentru canadieni, inspirate din realitățile neaoșe ale Republicii Moldova cu „încă 10 lucruri pe care ar putea să le învețe canadienii de la moldoveni”, insistând, la fel ca în cele două episoade precedente, că „orice asemănare cu persoane sau fapte reale este pur întâmplătoare”.
„Chiar dacă unii moldoveni s-au supărat citind edițiile trecute ale sfaturilor mele – „10 lucruri pe care ar putea să le învețe canadienii de la moldoveni” și „Alte 10 lucruri pe care ar putea să le învețe canadienii de la moldoveni” – tare aș vrea ca și canadienii să deprindă de la noi măcar ceva util, bun și necesar”, scrie din Canada Doru Ciocanu, autorul cărții „Dicționar auafed”.
Și explică în versuri de ce face asta: „S-arătăm prin fapta noastră/ Tuturor, și azi, și ieri, / Că mai buni ca moldovenii / Nu există nicăieri!”.
Așadar, canadienii să se învețe…
* Să nu asfalteze gropile… și în general, să nu facă drumuri.
Pare, la prima vedere, un non-sens, dar să știți că de fapt nu are sens să asfaltezi gropile. De ce? Pentru că pe un drum bun mașinile merg repede. Respectiv, crește riscul accidentelor cu implicarea pietonilor sau rațelor. Deci, crește implicit și numărul oamenilor și rațelor accidentate de mașini.
Și dimpotrivă, acolo unde primarii satelor și orașelor lasă gropile să se dezvolte liber, pietonii și rațele sunt mai protejate și mai siguri pentru ziua de mâine.
Singura grijă a pietonilor în zilele ploioase este să se ferească la timp de mașinile care dau prin gropi umplute cu apă limpede de ploaie. Ca să nu fie stropiți… Deși, și acest lucru se întâmplă extrem de rar, deoarece în Moldova plouă rar (pace și ploaie la vară!).
Așadar deci, concluzie-deviză-reciovcă: „Mai bine stropit, decât călcat!”.
Canadienii însă au drumuri și străzi relativ bune. De aceea mână ca nebunii. De aceea pietonii lor, ca să scape cu zile, traversează străzile numai pe la zebre și numai la verde.
* Să locuiască în sarai.
Pentru că, nu-i așa, casa e pentru oaspeți. Dacă vine nășălu’ de la Chișinău, sau vreo soră sau vreun văr, doar n-ai să-i culci în sarai!
Și mai ales pe timp de iarnă, nu are niciun sens să încălzești (cu lemne, cărbuni sau gaz) întregul căsălău, când poți să pui pe foc în sarai doar niște lemnișoare sau o căldărușă de cărbunei și s-a rezolvat problema.
* Să îmbrace copiii.
Copiii sunt florile vieții. Și dacă n-ai să le păzești, riști să le îmbolnăvești. Copiii mici sunt flori neajutorate – pot să răcească una-două, că lor mult nu le trebuie – o boare de vânt, un curent… De aceea copilul trebuie îmbrăcat călduros și vară, și mai ales desigur iarnă. Dacă-i mic, urmează să fie înfășat cu 2-3 rânduri de scutece și oghealaș (plus căciulițe și fes). Dacă-i mai mărișor, atunci îmbrăcat așa: desigur pamperși, polzunchii, cămeșuță de băicuță, costumaș de lânișoară de la nane și nani sau rămas de la frații și surorile mai mari, 2 perechi de colțuni – una așa și alta de lânișoară, căciuliță de băicuță sau două de citișor și fes. Îmbrăcămintea de vară și de iarnă nu diferă substanțial.
Ușile și ferestrele în casă urmează să rămână închise în orice anotimp. Ca să nu tragă copilul curentul… Curentul copilul… Și ca să nu-l sufle, doamne ferește. Iarna odaia va fi încălzită până la +30 grade C, temperatura va fi asigurată de 2-3-4 calorifere de oloi (pe aceste calorifere pot și vor fi uscate pelinci și ciorapi sau alte obiecte de vestimentație ale copilului sau ale părinților).
Se recomandă ca pe timp de iarnă copilul să nu fie scos afară în general, pentru că iarna afară-i frig. Însă dacă nu-i tare frig, atunci o dată în 3-4 zile se permite scoaterea lui pe 5-10 minute.
Dar dacă și dacă răcește, copilului urgent urmează să i se administreze antibiotice… dar acesta-i un alt aspect, la care vom reveni mai târziu.
Canadienii nu se tem, chipurile, de curent. Și nici nu-i îmbracă adecvat pe copiii lor, de aceea copiii lor umblă veșnic cu mucii până la brâu și tușând. Iar părinților de fapt nici nu le pasă – îi lasă din capul lor să se însănătoșească cum îi duce capul, singuri. Și numai când copiii lor capătă pneumonii, îi duc la medic. Nică grijă.
* Să fii oprit de agenții de circulație cu orice ocazie.
În calitate de agent de circulație, niciodată nu poți ști dacă șoferul are sau nu are permis de conducere. Dacă a băut sau n-a băut, dacă are trusă medicală ori extinctor sau n-are.
În Canada, polițistul n-o să te oprească niciodată dacă nu ai încălcat nici o regulă de circulație. Și unii șoferi conduc cu anii fără să aibă trusă medicală sau extinctor. Alții fără să aibă permis de conducere. Sau revizie tehnică. La canadieni – culmea! – până și revizia tehnică se face doar o dată în doi ani și numai dacă mașina e mai veche de 10 ani. Habar de grijă pentru securitatea circulației, pe cuvânt!
* Să „mulțumească”.
Atunci când cineva ți-a făcut un serviciu, în afară de rostirea cuvântului „mulțumesc”, urmează să mai anexezi câte ceva destinat persoanei care ți l-a făcut. Aceste anexe sunt de ordin material sau de ordin contra-prestări servicii, adică tu mie îmi faci un serviciu, eu ție.
De menționat că deosebirea dintre mulțumire și mită este esențială. Mulțumirea este efectuată DUPĂ serviciul prestat, pe când mita este o precondiție pentru acesta. De aceea, fleacul de 50 de lei poate fi considerat atât „mulțumire”, cât și mită.
Dintre cele mai frecvente și universale „mulțumiri” puse în funcțiune în Moldova fac parte: o ciocolată mică; o cutie de ciocolată; o cutie de ciocolată și o șampanie; o ladă de șampanie; o ladă de coniac „Kvint”; lei sau altă valută forte; călătorii în străinătate la un meci de fotbal, cu cazare și restaurante etc.
În Canada „mulțumirile” au luat forma aproape obligatorie de bacșișuri. Însă bacșișurile se dau numai în cazurile unor servicii legale – la restaurant, la hotel, la pizza delivery. În rest, merge și un simplu „Thank you”. Dar „Thank you, vorba ceea, v karman ne polojiși!”
* Să facă nunți mari și bogate.
Ca să se știe că mirii-s din gospodari.
O nuntă la canadieni poate fi considerată nuntă și cu 20 de nuntași (a nu se confunda cu 20 de perechi!). Pfff! În Moldova, numai niște sărăntoci fac așa nunți!
La noi, nunta fără 100 de perechi nu-i nuntă… Da nici cu 100 de perechi nu-i nuntă! De la 200 în sus… ei, minimum de la 150. Și fără rochie de mireasă de 1000 de euro – tot nu-i nuntă. Nimeni n-o să țină minte o mireasă în rochie ieftină. Adică o s-o țină minte ca pe mireasa cu rochie de mireasă ieftină. O mireasă în rochie ieftină nici la chip nu-i chiar frumoasă. Iar cravata mirelui trebuie să se asorteze cu pantofii miresei, de exemplu, roșii. Și umblatul cu platoul cu bani este obligatorie. Și cuvântările tuturor (repet: TUTUROR) nuntașilor, sunt și ele obligatorii.
Nimic din toate acestea la canadieni. Nici o tradiție, nici o datină, pe cuvvvânt! A tunat, s-au adunat, nanașul a spus o cuvântare, în cel mai bun caz și vornicelul mare sau drușca mare, și de la caz la caz mirele sau mireasa. Bani nu se dau, ci se aduc numai cadouri. Auzi tu, cadouri! Între toate cadourile lor n-am văzut O DATĂ Serviz Madonna sau vaze de cristal sau covoare sau pleduri. Numai niște cutii învelite frumos, cine știe ce fleacuri o fi în ele!
* Să nu amăgească clienții la magazin.
În acest sens, în Canada are loc o amăgeală masivă, zilnică, obraznică și neobrăzată. În orice magazin ai intra, nu crede că ai să plătești prețul indicat pe fițuica ceea a lor. De exemplu, vezi o geacă de piele de 99 de dolari și te gândești: uau! Nici o sută de dolari pe o geacă de piele! Dar, xo-xo-xo! La a acești 100 de dolari fără un dolar mai adaugi 13% taxe. 13%!!! Și în consecință plătești aproape 113 dolari! Jecmăneală și jucheală!
Da-n Moldova ai intrat, ai văzut, ai cumpărat și pa! Toată lumea satisfăcută și fericită, fără probleme și fără socoteli în minte („Oare cât o fi $89.99 înmulțit cu 13%???”).
* Să bea frumos
Băutul e o artă. Unii nu pot bea și se îmbată ca nesimțiții dintr-o sticlă de vin. Alții servesc o sticlă de votcă sau de coniac și totu-i bine.
Canadienii nu pot să bea, de aceea se fac de rușine ori de câte ori întrec măsura. Urât. Încep să – pardon – vomite, apoi să vorbească aiurea și din nou să – pardon – borască.
Moldovenii, bravo, sunt tari. Și perseverenți. Se antrenează sistematic, mulți chiar zilnic, și când la vreo nuntă, la vreo cumătrie, beau și nu se îmbată. Cei care se îmbată ca nesimțiții, aceia nu s-au antrenat destul. Rușine. Rușine în fața lumii. Ș-așa niște statistici de pe-aiurea ne-au arătat că suntem cei mai băutori în Europa. Dar ehehe, dac-ar socoti socotitorii ceia și poloboacele noastre neoficiale din beci, probabil, ar schimba criteriile de apreciere. Pentru că ca moldovenii, nimeni nu se mai antrenează la fel de bine, mult și sistematic.
Și aici facem o pauză ca să ne amintim de primele „10 lucruri pe care canadienii le-ar putea învăța de la moldoveni”.
* Să-și exprime deschis opinia.
O opinie exprimată deschis prelungește viața omului. La noi la moldoveni, de exemplu, dacă vreun pieton traversează prea încet zebra, deschizi geamul și-i strigi, de exemplu: „Mișcă-te, măi frână!” sau „Dvigai bulcami, chiochea!” Sau dacă, de exemplu, mergi regulamentar pe carosabil și cineva te-a „tăiat”, îl ajungi din urmă, deschizi geamul și-i strigi: „… … …! (cenzurat)”. Sau dacă cineva a aruncat cu absolută lipsă de cultură un ambalaj de cipsuri pe stradă, îl strigi din urmă: „Băi dobitocule, ridică chiar-amu gunoiul, că-ți crap amuș capul, incultule!”
Ai spus, și ți-a trecut și irascibilitatea, s-a rezolvat și problema, iar viața capătă culoare și intensitate.
Un canadian însă o să aștepte docil până tantea o să-și miște bulcile agale prin fața mașinii și o să fiarbă înăuntru, dar o să zâmbească (fals, desigur). Un canadian nici măcar nu te claxonează dacă l-ai „tăiat” obraznic și se face că nici n-a observat că ai aruncat ambalajul de la cipsuri pe stradă. Și o să se auto-macine în surdină și în singurătate, și o să fiarbă, până într-o zi o să-i crape inima de ciudă.
* Să iasă la șașlâcuri.
La o margine de pădure sau pe malul Nistrului. Cu rudele, cu cumătrii sau cu prietenii. Din start, soțiile vor fi desemnate șoferițe în retur. Soții în tur, soțiile în retur. Că doar n-o să urce soții beți la volan!
În perioada șașlâcurilor oamenii devin mai buni, mai împăcați, mai spirituali. Este pentru că Șașlâcurile sunt un mod special de comunicare, în sânul naturii, sub cerul liber, mai aproape de Cosmos. Niciodată această armonie a omului cu natura nu va fi obținută la o terasă sau acasă la nanașu’. Dacă te-ai îmbătat prea tare, tragi un pui de somn, la aer curat, pe ierbușoară. Dacă nu, îi tragi un fotbal, dacă ai teren, sau o belotă, dacă n-ai. La șașlâcuri în sfârșit ai ocazia să comunici și cu propriul copil… dacă ți-a descărcat celularul sau tableta și se plictisește. La șașlâcuri pui țara la cale din punct de vedere economic și decizi împreună cu cumătrii cine dintre politicieni trebuie să facă pușcărie (cumătru Valera zice că toți).
Pe când în Canada, deși are milioane de hectare de păduri, n-ai să ieși așa simplu la iarbă verde. Acolo sunt amenajate locuri speciale unde ai voie s-o faci. Și se adună bieții canadieni în acele locuri cu hurta, parcă ar fi niște zombați, și nici un rug ca lumea nu pot face. Ruguri?! Doamne ferește! Ca să incendiezi toată pădurea?! Noooo! Uită! Și pierd canadienii și legătura cu Mother Earth și cu Cosmosul… Trist…
DORU CIOCANU
