Implicată activ în activități comunitare, interesată de bunul mers al lucrurilor din orașul natal, Veronela Pruteanu a participat și în cadrul instruirilor Academiei de Liderism Feminin.
Activitatea sa profesională însumează „peste 10 ani în domeniul social, cu experiență de 5 ani în domeniul managerial, am coordonat 23 de centre multifuncționale, centre sociale, cantine de ajutor social pe teritoriul Republicii Moldova, în regiunea Centru și Sud, am avut o colaborare fructuoasă și utilă”, ne spune Veronela Pruteanu.
În orașul Durlești face voluntariat de un an și ceva, timp în care „am reușit și mă bucur pentru rezultatele noastre, să aducem troleibuzul 35 în localitatea noastră. Sunt pași mici, dar constanți pe care i-am făcut pe parcursul unui an”, ne povestește beneficiara Proiectului Women 4 Leadership.
Proiectul „Women 4 Leadership” este realizat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis” (IVC) și IP CRAION CONTACT-Cahul, în parteneriat cu UN Women în Moldova (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor) și finanțat de Suedia, și contribuie la abilitarea femeilor pentru participare în procesele decizionale la nivel local și național.
„Mi-am zis că este nevoie de instruiri, este nevoi de creștere și atunci când am văzut anunțul și mi-a zis și fost colegă că a fost în prima etapă și este foarte entuziasmată și se merită și este program foarte bun am zis să aplic și eu. Și atunci când am venit aici pe 1 martie am zis da, este un program complex, mi-am dat seama că într-un mentorat nu este suficientă doar partea de instruire. Acest program oferă partea de practică care este foarte utilă”, încheie Veronela Pruteanu.