-2.3 C
Chișinău
vineri, decembrie 13, 2024

„ÎN INIMA PROCESULUI DECIZIONAL TREBUIE SĂ SE AFLE CETĂȚENII”: mesajul-cheie al instruirii on-line axată pe abilitarea administrațiilor publice locale din Anenii Noi, Călărași și Strășeni pentru asigurarea accesului la informație și transparenței proceselor decizionale la nivel local

44 de participante și participanți – consiliere locale și consilieri, primari, reprezentanți ai administrațiilor publice locale și ai ONG-urilor – din raioanele Anenii Noi, Călărași și Strășeni s-au reunit, la 10 iunie 2020, la o instruire on-line, desfășurată în cadrul proiectului „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală” și axată pe aplicarea legislației cu privire la accesul la informație și transparența proceselor decizionale la nivel local.

Această instruire on-line ce a urmat celei precedente, de pe 27 mai 2020, a readus în prim-plan subiectele legate de buna guvernare în contextul stării de urgență în sănătate publică, fiind organizată de proiectul „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală”, implementat de Asociația „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Programului de grant „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer (KAS).

Cuvintele-cheie menționate cel mai des de către organizatori și participanții la instruirea on-line au fost: consultare și implicare, transparență și bună guvernare. Iar mesajul central al proiectului a fost rezumat de către Președinta Asociației „Institutum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici: „În inima procesului decizional trebuie să se afle cetățenii”.

„Cetățenii au nevoie de administrații publice locale care își fac munca bine și deplin, iar administrațiile au nevoie de cetățeni implicați, pentru ca împreună să lucreze în aceeași direcție”, a afirmat în debutul instruirii on-line Liliana Palihovici, expertă în buna guvernare.

Printre subiectele aflate pe agendă s-au numărat: ce este buna guvernare, care sunt în acest context sarcinile administrațiilor publice locale, trecerea în revistă a legislației privind asigurarea accesului la informație și transparenței proceselor decizionale, temele care pot fi supuse dezbaterilor publice etc.

Discuția la care au participat reprezentanții administrațiilor publice locale și ai organizațiilor non-guvernamentale din cele trei raioane – Anenii Noi, Călărași și Strășeni – au relevat practica pozitivă de asigurare a transparenței proceselor decizionale din satul Bravicea, prezentată de primarul localității, Alexei Zatic, prin afișarea deciziilor consiliului local pe panoul informativ și difuzarea acestora prin intermediul radioului local.

Intervențiile participantelor și participanților au vizat, de asemenea, nevoia unui efort comun de informare, educație și conștientizare a societății pentru o mai bună guvernare locală în beneficiul cetățenilor.

Și în cadrul acestei reuniuni on-line administrațiile publice locale, precum și ONG-urile din raioanele Anenii Noi, Călărași și Strășeni și-au exprimat disponibilitatea de a se implica în procesul de informare a populației și au solicitat  recomandări privitor la mai multe probleme cu care se confruntă în localitățile lor: problema salubrizării localităților, problema delimitării teritoriului, lipsa surselor financiare și altele.

Astfel, pentru a răspunde acestor deziderate, proiectul „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală” intenționează să organizeze în viitorul apropiat o sesiune de instruire on-line privind elaborarea de proiecte cu finanțare europeană.

Acest articol a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Parteneriate pentru transparență și dezvoltare locală” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

#dezvoltmd, #EuropeanUnion, #CivilSociety

Zinaida Erhan
Zinaida Erhan
Zinaida este cea mai tânără membră a echipei Știri Pozitive. Îi place să învețe lucruri noi, să facă poze și să meargă la interviuri. Dacă ar putea, ar face câte un stand-up pentru fiecare reportaj.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,740AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente