Grigore Lefter este un tânăr din Republica Moldova, care este pasionat de fotbal încă din copilărie. El ne povestește despre experiența lui în domeniul sportului și motivele pentru care a rămas să practice fotbalul la noi în țară, la moment făcând parte din echipa FC „Bălți”.
„Pasiunea pentru fotbal am avut-o încă de mic copil, când priveam meciurile de fotbal la televizor și îmi plăceau atât de mult, încât mă gândeam că atunci când o să cresc o să practic și eu acest tip de sport. Primii pași în acest domeniu i-am făcut la vârsta de 8 ani. Mi-am început activitatea la Clubul Sportiv pentru Tineret și Copii Buiucani (CSCT), acolo am pus temelia în domeniul acesta, iar cu anii am trecut prin mai multe cluburi de fotbal, pentru ca la moment să ajung să fac parte din echipa FC „Bălți”, unde sunt mândru că am ajuns”, povestește Grigore Lefter.
Fotbalul este un sport de echipă și presupune o înțelegere între coechipieri, iar un lucru important pe care trebuie să-l respecte jucătorii pe teren este să asculte sfaturile pe care le oferă antrenorul înaintea jocului.
„Cel mai important lucru pe care trebuie să-l respecți pe teren, în timpul jocului este să nu subestimezi colegii din echipa adversă și să îndeplinești ceea ce spune antrenorul înaintea meciului. Ca să reușești în fotbal trebuie să înțelegi că ai o echipă cu care trebuie să lucrezi, iar eu reușesc să mă înțeleg cu echipa mea deoarece avem un scop comun, practicăm același sport și suntem practic zi de zi împreună, suntem ca o familie”, spune tânărul.
A rămas să activeze în domeniul sportului și anume să practice fotbalul, în Republica Moldova, deoarece îl motivează gândul că își poate reprezenta țara și pentru că iubește ceea ce face.
„Fotbalul pentru mine reprezintă educație și disciplină. Cele mai importante 3 calități pe care ar trebui să le aibă un jucător de fotbal profesionist sunt disciplina, perseverența și voința. Fotbalul este un sport care te învață faptul că echipa ta poate să câștige doar dacă formați un tot întreg și sunteți uniți. Eu am rămas să activez în Republica Moldova datorită iubirii pe care o am față de acest sport, mă motivează faptul că pot să-mi reprezint țara. Când eram mic, plecam cu echipa din care făceam parte la acel moment în diferite turnee, acum nu mai stau să-mi amintesc denumirile, dar ce vreau să spun e că au fost experiențe bune pentru noi toți. Pe la vârsta de 17 ani am participat la Campionatul Moldovei de fotbal și Cupa Moldovei. În timpul activității mele ca fotbalist, am avut ocazia să-l cunosc pe jucătorul din campionatul italian – Armando Izzo, care joacă pentru Torino. M-a impresionat profesionalismul lui pe teren, dar și în afara acestuia, este o persoană simplă și nu cugetă înainte de ați oferi un sfat legat de lumea fotbalului”, afirmă tânărul.
La moment, tânărul fotbalist face parte din echipa FC „Bălți” și ne povestește cum este să te adaptezi atunci când intri într-o nouă echipă.
„La clubul pentru care joc în prezent am fost sunat de administrator, cu care am avut o discuție și a dorit să mă vadă în probe la echipă. Am ajuns a doua zi la antrenament și făcusem cunoștință cu administratorul, antrenorul și echipa, la care am susținut antrenamentul și seara am primit răspunsul de a rămâne și de a face parte din echipa dată. Aici, în echipă mă simt destul de bine, cu câțiva colegi am mai jucat în trecut, alții suntem prieteni de pe terenul de fotbal și clar lucru cu cunoștințe noi. Mai greu a fost să mă acomodez cu orașul. Bălți, fiind pentru mine un oraș nou, pe care îl vizitam doar la meciurile de fotbal până acum”, concluzionează fotbalistul.
Fotografii: Arhiva personală
Zinaida Capațina