8.8 C
Chișinău
marți, octombrie 19, 2021

Instruire pentru cele 12 comunități din raioanele Cahul și Ungheni implicate în acțiunile de pledoarie pentru integrarea dimensiunii de gen în politicile publice locale

Seria instruirilor online în domeniul advocacy, desfășurate în cadrul proiectului „Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni” și destinate reprezentantelor și reprezentanților organizațiilor societății civile, grupurilor de acțiune locală, grupurilor de inițiativă locală și femeilor-lidere din cele 12 comunități-partenere ale inițiativei, s-a încheiat, la 22 aprilie 2021, cu modulul consacrat implementării planurilor de acțiune pentru integrarea dimensiunii de gen în politicile publice locale. 

Instruirile au fost moderate de experte naționale în domeniu și s-au derulat sub auspiciile proiectului 

„Parteneriate locale pentru abilitarea femeilor din raioanele Cahul și Ungheni”, realizat de către IP CRAION CONTACT-Cahul și Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova. 

Proiectul contribuie la integrarea dimensiunii de gen în politicile publice locale și în procesele de luare a deciziilor și implementează programe de prevenire a violenței în școli și în comunități prin abordarea stereotipurilor negative de gen și a violenței bazată pe gen.

La finalul modulelor consacrate planurilor de advocacy la care au participat peste 40 de reprezentante și reprezentanți ai celor 12 comunități-partenere – comunele Andrușul de Jos, Larga Nouă, Slobozia Mare, Zârnești, Văleni și orașul Cahul, și comunele Manoilești, Măcărești, Pârlița, Rădenii Vechi, Zagarancea și orașul Ungheni, printre feedback-urile oferite s-au regăsit și asemenea mărturii: „Vom aplica toate aceste cunoștințe și abilități obținute mai departe în comunitățile noastre”, „a fost o activitate foarte interesantă”, „vă suntem recunoscătoare pentru lucrul în grup”, „vă mulțumim pentru efortul dumneavoastră”, „trebuie să fim optimiști…” În evaluarea finală, toți participanții și participantele au apreciat ca fiind „utilă” și „foarte utilă” informația oferită în cele patru zile de instruire, fără ca măcar să existe un răspuns care să sugereze că a fost „inutilă”.

La rândul lor, organizatorii și partenerii instruirilor au apreciat implicarea participantelor și participanților, precizând că „din punctul nostru de vedere, a fost o instruire detaliată, cu bune practici utile pentru fiecare dintre dumneavoastră. Avem încrederea că veți utiliza experiența dobândită în activitățile ulterioare pe care le veți realiza în comunitate, asigurând egalitatea de gen prin exprimarea vocii femeilor și fetelor și integrarea acestor necesități în politicile și strategiile locale”.

„Din cele patru zile intense de instruire online, am ieșit nu doar cu noi cunoștințe și deprinderi în domeniul comunicării și advocacy, dar și cu un plan de acțiune sensibil la dimensiunea de gen, pe care îl vom realiza în localitățile noastre, implicând administrația publică locală și alți parteneri din comunitate”, au concluzionat participantele și participanții la instruirile din cadrul proiectului „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”.

#EVAProject #ImpreunaMaiPuternici #EU4Ungheni #EU4Cahul #EU4Moldova #StrongherTogether #OrangeTheWorld #GenerationEquality

Această activitate este realizată de către IP CRAION CONTACT-Cahul și Asociația Obștească „Institutum Virtutes Civilis”, în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF Moldova, în baza Acordului de Colaborare cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor). Părerile și opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene. 

Zinaida Capațina
Zinaida este cea mai tânără membră a echipei Știri Pozitive. Îi place să învețe lucruri noi, să facă poze și să meargă la interviuri. Dacă ar putea, ar face câte un stand-up pentru fiecare reportaj.

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,460AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente