Știm încă de la școală că soluțiile la probleme se află la sfârșitul manualului de matematică.
Viața însă ne-a învățat între timp că SOLUȚIILE la probleme trebuie căutate în mintea și în acțiunile noastre.
Nu întâmplător se spune că întrebările sunt, de fapt, răspunsuri.
Atunci când adresăm o întrebare sau când semnalăm o problemă, acesta este deja primul pas spre REZOLVARE, spre însănătoșire.
Așa li se întâmplă oamenilor. Așa li se întâmplă și comunităților.
Iar pentru raportarea unor probleme publice, Consiliul Raional de Participare Cahul a creat platforma de participare cetățenească Pro-POLIS și a integrat-o pe site-ul: https://www.crp-cahul.md.
Astfel, implicarea cetățenilor și intervenția autorităților prin intermediul platformei Pro-POLIS aduc beneficii oamenilor și comunităților.
Care este însă parcursul unei sesizări a cetățenilor până la rezolvarea problemei?
Deschideți pagina Consiliului Raional de Participare Cahul și alegeți categoria Pro-POLIS.
Accesați butonul roșu „RAPORTEAZĂ O PROBLEMĂ”.
În continuare veți completa un chestionar. Acolo vă prezentați, apoi alegeți categoria problemei dumneavoastră de INTERES PUBLIC: Ecologie, Drepturile omului, Educație, Energie, Fraudă, Dezvoltare, Comerț, Drumuri sau Altele.
Indicați adresa problemei. Descrieți problema. Propuneți soluții. Și ilustrați această problemă cu fotografii.
Mai departe sesizarea, împreună cu soluțiile propuse, este analizată de către Consiliul Raional de Participare Cahul. Iar recomandările sunt adresate Consiliului Raional Cahul sau unei alte autorități publice competente.
Și veți vedea că funcționează.
Problemele au soluții. Nu la sfârșitul manualului, ci la sfârșitul unui EFORT COMUN.
Al cetățenilor, al societății civile și al autorităților publice. Pentru că PUBLIC înseamnă nu doar al tuturora, ci, în primul rând, al FIECĂRUIA.
***
Această animație este realizată în cadrul proiectului „Consiliul Raional de Participare Cahul – platformă pentru un proces decizional transparent”, implementat de IP CRAION CONTACT-Cahul, cu suportul Fundației Est-Europene, în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.
Opiniile exprimate în animație aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția finanțatorilor.