Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, în colaborare cu Editura Cartier, Institutul pentru Inițiative Culturale și Educaționale, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, organizează în cadrul „Miercurilor literare” lansarea volumului „Cartea foametei” (ediția a treia, 2021) de LARISA TUREA.
Vor participa Gheorghe Erizanu, Ion Hadârcă, Petru Hadârcă, Lilia Calancea, Vali Boghean, Dumitru Crudu, Maria Șleahtițchi.
Evenimentul va avea loc miercuri, 29 septembrie, ora 15.00, în grădina Casei cu tei a Fundației Regale (str. Alexie Mateevici 79).
Partener special al evenimentelor: Vinăria Fáutor
Parteneri media: Jurnal.md, #Diez, Stiripozitive.eu.
LARISA TUREA (n. 29 februarie 1952, Călinești, Fălești) este jurnalistă, critic de artă, membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova, membră a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (cu sediul la Paris), președinta Secției naționale a AICT. În perioada 1992-1994 a fost viceministru al Culturii și Cultelor în Guvernul Republicii Moldova. A lucrat, de asemenea, în diplomație. În prezent este secretar literar al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. A publicat volumele: „Portrete în relief (1987), „Cartea foametei” (în colaborare cu Valeriu Turea, 1991); „În do major” / Eugeniu Doga (2007); „Cartea foametei” (ediția a doua, revizuită, 2008); „Portret de grup cu Sfântul Nicolae” (monodramă inclusă în volumul „Dramaturgi basarabeni de azi”, 2008); „ABC Doga, un destin în do major” (2018); „Cartea foametei” (ediția a treia, completată, 2021). Montări pe textele autoarei: „Pâinică de la iepurele șchiop„ (2013); „Plânsul pământului” și „Pâinea cea de-a pururi” (2016); „Seceta Roșie” (2017).
„Cartea foametei se citește cu lacrimi în ochi. Sunt în ea mărturiile a cincizeci de oameni, provenind din diverse medii sociale, toţi supravieţuitori ai foametei care în Moldova a secerat peste 250.000 de oameni. Poveştile din această carte nu pot fi descrise nicicum. Oamenii vorbesc uneori cu greu despre ce-au îndurat atunci. Mulţi şi-au pierdut la vremea respectivă mai toate rudele. Sunt amintiri care, dezgropate, provoacă mai multă suferinţă decât atunci când au fost trăite. Apocalipsa n-a arătat niciodată mai real ca în cartea aceasta. Larisa Turea spune că nici astăzi, în Moldova de peste Prut, foametea din 1946-1947 nu e recunoscută oficial. Manualele de istorie vorbesc despre secetă şi despre jugul româno-fascist ca fiind cauza miilor de morţi din acei ani. Ca şi cum românii colectau cu frenezie sutele de mii de tone de grâu care luau drumul Rusiei, într-o provincie care nu le mai aparţinea.” (Eugen Andronic)
„…Arhivele tăcute din Basarabia, la care Larisa Turea, de formaţie jurnalist şi critic de teatru, a avut acces din întâmplare, precum şi arhivele internaţionale referitoare la epoca respectivă au fost cercetate amănunțit. Informațiile au fost completate de confesiunile strânse în ani de la puţinii supravieţuitori a ceea ce a fost «marea foamete». Timp de numai doi ani, 1946 şi 1947– vârful unei severe lipse de alimente, prelungită mai mult timp – au fost pierdute sute de mii de vieţi pe teritoriul Basarabiei, în urma unei campanii de înfometare, pusă la cale, după toate probabilităţile, de către regimul sovietic.” (Cristina Modreanu)
„Nu sunt multe cărţi de istorie românească a căror lectură oripilează, zguduie, te întorc pe dos azvârlindu-te în mizantropie. Din cele citite până astăzi mi se impun eseul lui Virgil Ierunca, Fenomenul Piteşti (1990, ed. a II-a: 2007), sinteza în 4 volume a lui Jean Ancel, Contribuţii la Istoria României. Problema evreiască 1933-1944 (vol. I-II: 2001; vol. III-IV: 2003) şi cea despre Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iaşi, 29 iunie 1941 (2005), eseurile Ruxandrei Cesereanu, Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conştiinţa românească (1998, ed. a II-a: 2005) şi Panopticum. Tortura politică în secolul XX (2001). În 2008, acestora li s-a alăturat volumul Larisei Turea, Cartea foametei (Bucureşti, Editura Curtea Veche, 2008, 480 p.), completând o antologie a cruzimii aberante a secolului al XX-lea în care intră şi alte mărturii, precum cele despre excesele horthyste împotriva românilor ardeleni din Transilvania de nord-vest, după Dictatul de la Viena sau cele despre deportarea saşilor şi şvabilor în URSS şi, la noi, în Dobrogea.” (Ovidiu Pecican)
