12.7 C
Chișinău
vineri, aprilie 26, 2024

Expoziție „Elena BONTEA: portrete de scriitori” la Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”

Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” organizează vernisarea expoziției de (c)Arte ELENA BONTEA: PORTRETE DE SCRIITORI.  În colecțiile muzeului se află șaisprezece lucrări, realizate de artistă pe parcursul mai multor ani, între care paisprezece portrete (Mihail Sadoveanu, Ion Vatamanu, Ramil Portnoi, Emilian Bucov, Elena Damian, Nicolae Costenco, Petru Cărare, Anatol Codru, Victor Cabac, Nichita Marcov, Andrei Burac, Mihail Gh. Cibotaru, Arhip Cibotaru, Nicolae Esinencu),  compoziția „Miorița” și tapiseria „Luceafărul”.

Evenimentul va avea loc miercuri, 8 decembrie 2021, ora 14.00, în sediul din str. Alexie Mateevici 79, Sala de expoziții nr. 1.

Aflându-ne în condițiile pandemiei, se va păstra distanța, participanții vor purta mască de protecție și vor prezenta certificatul de vaccinare. Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a noastră!

Evenimentul se va difuza și online.

Elena BONTEA s-a născut la 10 noiembrie 1933, în satul Drăgănești, județul Bălți (în prezent, raionul Sângerei). A absolvit Școala Republicană de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” (1957) și Institutul de Arte Plastice „Ilia Repin” din Leningrad (1966). Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, Maestru în Artă. Deține mai multe ordine, medalii și premii. În anul 2001, a fost distinsă cu Premiul de Stat al Republicii Moldova.

Elena BONTEA și-a expus lucrările în cadrul mai multor expoziții colective și personale din țară și de peste hotare. Picturile sale se află în colecțiile Fondului Plastic din Moldova, regăsindu-se și în colecțiile particulare din Franța, Germania, Israel, România, SUA, Libia, Rusia, Spania, Austria, Cehia și din alte țări. În anul 2005, Editura Arc i-a publicat un catalog cu reproduceri ale operelor sale. Pictorița face parte din albumul „Antologia picturii moldovenești” (2015, 2020).

Alte știri pozitive

Fii cu noi

8,172FaniÎmi place
736CititoriConectați-vă
1,720AbonațiAbonați-vă

Cele mai recente